Antonio Pappano, dirijor: „Enescu e ca vinul roșu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/antonio-pappano-dirijor-veniti-sa-l-ascultati-pe-verdi/

La 53 de ani, Antonio Pappano e considerat un al doilea Bernstein. Când nu dirijează sau nu face înregistrări, vorbeşte la radio şi la televiziune despre Verdi, dar şi despre Beatles. Săptămâna aceasta a venit la Bucureşti, împreună cu orchestra di Santa Cecilia, pentru Festivalul „Enescu”.

Un articol de Adina Scorţescu|14 septembrie 2013

La 53 de ani, Antonio Pappano e considerat un al doilea Bernstein. Când nu dirijează sau nu face înregistrări, vorbește la radio și la televiziune despre Verdi, dar și despre Beatles. Săptămâna aceasta a venit la București, împreună cu orchestra di Santa Cecilia, pentru Festivalul „George Enescu”.

Cum arată un mare dirijor?

Un bărbat îmbrăcat în blugi și adidași, care nu depășește cu mult 1,60 m, cu părul gri, ce îi acoperă fruntea când dă energic din cap, și cu brațe pe care le-am văzut stând în repaus doar câteva secunde. Antonio Pappano a venit săptămâna asta la București ca să dirijeze în Festivalul „Enescu” orchestra pe care o conduce din 2005: Orchestra dell’Accademia Nazionale din Santa Cecilia, din Roma.

Cu trei ani înainte, în 2005, devenea director muzical al Royal Opera House din Londra, poziție pe care o deține și acum. Muncește 16 ore pe zi; câteodată repetă seara la Londra și, a doua zi dimineață, la Roma. Iar, când nu face muzică, vorbește despre ea – în interviuri, la radio, în programe ale BBC.

Așa că, atunci când îl aștepți să vină la interviu, în ziua dinaintea primului concert la București, ai în minte imaginea unui bărbat impozant, cu niscaiva cearcăne, care te va expedia eficient în 15 minute (timpul alocat întrevederii).

Antonio Pappano 2

E ora 15.40. În holul de la etajul doi al Sălii Palatului, mobilat cu scaune și canapele îmbrăcate într-un material galben-muștar, care-ți aduc aminte de restaurantele comuniste, un bărbat în costum bleumarin, cu aer atotcunoscător (probabil unul dintre paznici) se îndreaptă înspre noi, cu pas hotărât. „Pe cine așteptați aici?!”

Ducem automat degetul la buze: „Ssst. E un interviu, în camera de alături; suntem jurnaliști, și noi am venit tot pentru interviu.” „Aa, de ce n-ați spus așa!” vorbește parcă și mai tare, apoi pășește prin coloanele de marmură, în fața cărora sunt panouri cu fotografii alb-negru de la edițiile anterioare ale Festivalului.

Apoi, dintr-o dată: „Și floarea unde-ați pus-o?!” Strigă din capătul sălii, fără întoarcă privirea înspre noi. Îi răspundem că nu știm de nicio floare, că poate au luat-o cei dinainte, ca să dea bine în cadru. „Era o floare frumoasă.” Vorbește fără intonație, așa că nu-ți dai seama dacă e supărat că a pierdut floarea, dacă are de gând s-o caute, dacă se așteaptă ca noi să-i răspundem ceva. Deci ne așezăm pe canapea și ne facem că n-am auzit.

La 4 fără șase minute, Cristina – însoțitoarea dirijorului pe perioada Festivalului, în deux-pieces negru și cu o mapă în mână – vine să ne zică ceva. În spatele ei e un bărbat mic de statură, în adidași și blugi, cu o jachetă bleumarin aruncată pe braț. În spatele lui – nimeni.

Primul gând care-mi trece prin cap: „Probabil că Pappano vrea și el o pauză, că doar nu poate să dea interviu după interviu, ca pe bandă; poate ăsta e asistentul.” Când mă uit mai bine la figura zâmbitoare, îmi dau seama că e cea pe care am văzut-o pe Internet. Numai că, în poze, fața părea să vină în continuarea unui corp mai impunător. „Maestre, vă rog așezați-vă aici”, îi spune Cristina în engleză, apoi ne anunță în română că va veni peste fix 15 minute, să ne facă semn că interviul s-a terminat.

Enescu e ca vinul roșu

Așa că începem brusc. Aflasem din interviurile precedente că e pasionat de mâncare și de vinuri; poate să facă o paralelă între vinuri și bucățile muzicale pe care le va dirija la festival? Se lasă pe spate și izbucnește în râs. „Ravel sigur e vin alb, iar Enescu roșu – adânc, închis la culoare”. „I don’t know much about Enescu, but he must’ve been psychologically…” („nu știu multe despre Enescu, dar, psihologic, trebuie să fi fost…”) Lasă fraza în aer, după care continuă, regulamentar „Muzica lui e densă, cu multe straturi de înțeles. E foarte greu de studiat, dar îți și oferă o satisfacție mare.”

A doua zi va dirija „O barcă pe ocean” (partea a treia dintr-o suită de Ravel) și apoi „Vox Maris”, de Enescu. Ambele despre mare – prima descriptivă, parfumată, cea de-a doua – intensă, chiar tragică pe alocuri. „Cred că merg foarte bine împreună”, spune cu aerul unui copil care a descoperit un joc nou. Când vorbește de sonoritatea lui Ravel, își freacă degetele de la mâini, ca și când ar pipăi o bucată de catifea.

Citiţi şi: George Enescu, în interviuri publicate în presa românească

La 53 de ani, pare să le fi făcut pe toate. La 21 de ani era pianist-acompaniator la Opera din New York, la 26 era asistentul lui Daniel Barenboim (și el prezent la Enescu), la Bayreuth. La 30 de ani, ajungea directorul muzical al Operei din Norvegia; la 42 – al Operei Regale din Covent Garden – cel mai tânăr director pe care instituţia îl avusese în ultimii 47 de ani. Ce-a rămas nefăcut?

„O, Doamne, o grămadă!” Nu atât în operă, cât în domeniul simfonic. Vrea să cânte mai mult Bruckner și Bach. Când a dirijat prima oară „Matthäus Passion”, în stagiunea trecută, și-a spus „Aș vrea să fac asta toată viața!”. Vorbește engleză cu accent intalienesc și gesticulează larg, ca atunci când dirijează. Apoi adaugă „Bineînțeles că nu pot și n-o să fac asta, dar pot măcar plănui, poco a poco.”

Dirijorul nu trebuie să cânte notele

Se simte norocos că are două familii muzicale: una la Roma, alta la Londra. Spune că îi reprezintă originile (născut în Anglia, din părinți italieni). „Muzicienii trebuie să fie cameleonici, să se reinventeze tot timpul.”

Ce aduce dirijatul în plus față de cântatul la pian? „Nu trebuie să cânt notele!” răspunde dintr-o suflare și izbucnește în râs. „Dirijatul mă aduce aproape de un repertoriu atât de bogat… numai anul ăsta am cântat Wagner, Britten, Enescu, Ravel, Rachmaninov, Mozart, Verdi.”

Te poate copleși emoțional, așa că e imporant să fii dur. Și „full of loooove for the music” („plin de dragoste pentru muzică”). Lungește vocalele exact ca-n filmele americane în care apar italieni. O mai fi spus asta într-o sută de interviuri până acum, dar nu pare să-și fi pierdut emoția și bucuria adolescentină, care te molipsesc.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

În a doua zi de concert va dirija „Recviemul” de Verdi. De ce ar veni lumea să asculte muzică religioasă, când poate să vadă „Traviata”? Pentru că seamănă mult cu muzica de operă, pentru că există ceva teatral în religia italiană.

Cristina vine și ne face semn, arătând spre ceasul de la mână – cele 15 minute au expirat. Antonio enumeră, sobru, cuvintele violente din Recviem („judecată”, „sfârșitul lumii”), apoi revine la expresia de copil bucuros, pus pe șotii: „Anul ăsta celebrăm 200 de ani de la nașterea tipului (n. red. – Verdi s-a născut în 1813). Veniți să ascultați una dintre cele mai bune lucrări pe care le-a scris!”

Se ridică, îmi strânge mâna, se uită fix în ochii mei și îmi zâmbește. Cristina îl conduce la următorul interviul, nu înainte de a-l întreba: „Maestro, jacheta și telefonul de acolo nu sunt ale dumneavoastră?”. Râde, se întoarce să le ia, iar noi rămânem în sala aia mare și ne gândim că o să-l vedem din nou pe bărbatul ăsta mic, pe podiumul de dirijat, vorbind doar din ochi și din brațe. Și, musai, o să mergem să ascultăm Verdi.

antonio pappano 1

Antonio Pappano, dirijând Recviemul de Verdi 

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne și pe Facebook!

Foto: Andrei Gîndac, Musacchio & Ianniello



30
/05
/18

Opera Națională București dedică ziua de vineri, 1 iunie, copiilor. Ziua va începe cu un spectacol în foaier, de la ora 11:00, „Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart, în regia Andei Tabacaru și va conntinua de la ora 17:00, pe scena mare a Operei Naționale București, cu reprezentația „Albă ca zăpada si cei șapte pitici”, pe muzica lui Cornel Trăilescu.

28
/05
/18

Strada Mătăsari este cunoscută în capitală ca fiind strada unde prostituatele ieșeau „la lucru” pe înserat. Ideea festivalului Femei pe Mătăsari, fondat de Iulian Văcărean, a fost să facă această stradă cunoscută pentru lucruri mult mai pozitive, să invite femei și bărbați, organizații, să-și prezinte ideile și să le dea oamenilor ceva creativ în schimbul unei imagini de „strada unde totul este pierdut”.

28
/05
/18

“Nostalgia este dorul de vremurile trecute, în care nu era nimic de râs” - Charles Aznavour. Artistul celor 1.300 de cântece devenite şlagăre a împlinit, zilele trecute, 94 de ani. Adesea supranumit Frank Sinatra al Franței, toate piesele lui Aznavour sunt cântece de dragoste.

28
/05
/18

În 2016, dirijorul britanic LEO  HUSSAIN debuta pe prestigioasa scenă a Operei Regale din Londra (Royal Opera House - Covent Garden) cu Oedipe de George Enescu, conducerea sa muzicală primind aprecierea unanimă a publicului și a criticii.  Vineri, 1 iunie (de la ora 19.00),dirijorul britanic va aduce în fața publicului bucureștean Simfonia în mi bemol major, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio.

28
/05
/18

Între 31 mai și 3 iunie 2018, clubul de jazz Green Hours, aflat în al 24-lea an de activitate neîntreruptă, organizează ediția a 10-a, aniversară, a Green Hours JAZZ Fest. Eveniment eminamente cultural, GHJFest este primul - și încă singurul - festival de club din România.

25
/05
/18

Angela Gheorghiu, celebră cântăreață de operă a timpului nostru, vine la Festivalul Internațional de Film  Transilvania, ca invitată de onoare a celei de-a 17-a ediții. Vineri, pe 1 iunie, de la ora 19:00, Opera Națională Română Cluj-Napoca va fi gazda unui eveniment unic, în cadrul căruia Angela Gheorghiu va interpreta cîteva arii în fața publicului clujean, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici. Momentul va fi urmatde proiecția filmului Tosca (r. Benoît Jacquot) în care soprana joacă rolul titular.

24
/05
/18

Vineri, 1 iunie (de la ora 11.00), de Ziua Internaţională a Copilului, părinții melomani sunt așteptați împreună cu cei mici la Sala Radio, la un concert educativ. Copiii se vor putea bucura de un repertoriu antrenant și accesibil, de la Mica serenadă a lui Mozart sau fragmente din Anotimpurile lui Vivaldi, până la partituri din musical-uri celebre ca Mary Poppins, Sunetul Muzicii sau Veronica.

16
/05
/18

Ați visat să dansați prin Paris precum Gene Kelly în pelicula ”Un american la Paris” sau să vă pierdeți printre zgârie norii din New York în timp vă răsună în urechi ”Rhapsody in Blue”, ambele compuse de Gershwin? Sau poate v-ați amuzat cu scamatoriile ucenicului vrăjitor interpretat de celebrul personaj Mickey Mouse în desenul animat ”Fantasia” (1940), realizat de Walt Disney? Dacă vă surâde oricare dintre aceste trei propuneri, grăbiți-vă să vă asigurați un loc la concertul programat vineri, 18 mai (de la ora 19.00), la Sala Radio.

13
/05
/18

La cea de-a 48-a ediție a Sibiu Jazz Festival, vom întâlni artiști din toate colțurile lumii ce vor trezi la viață jazz-ul! Timp de 4 zile Piața Mare din Sibiu va deveni nucleul acestui stil.

11
/05
/18

Fundaţia Calea Victoriei organizează miercuri, 23 mai, de la ora 19:00, un eveniment special pentru ubitorii de poezie şi muzică. Cei prezenți la eveniment vor putea asculta cele mai frumoase versuri de dragoste interpretate de actriţa Daniela Nane pe muzica unor compozitori celebri, Rahmaninov şi Piazzolla. La pian, Ioana Maria Lupaşcu.

11
/05
/18

România nu se va afla sâmbătă în finala Eurovision 2018, după ce trupa „The Humans” nu a reuşit să obţină un punctaj suficient din partea juriilor de specialitate (din 20 de ţări) şi telespectatorilor. Acest eşec exclude astfel ţara noastră din rândul celor şase state care în ultimii 14 ani au reuşit să se califice de fiecare dată în ultimul act al concursului.

Page 32 of 147« First...1020...3031323334...405060...Last »