Antonio Pappano, dirijor: „Enescu e ca vinul roșu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/antonio-pappano-dirijor-veniti-sa-l-ascultati-pe-verdi/

La 53 de ani, Antonio Pappano e considerat un al doilea Bernstein. Când nu dirijează sau nu face înregistrări, vorbeşte la radio şi la televiziune despre Verdi, dar şi despre Beatles. Săptămâna aceasta a venit la Bucureşti, împreună cu orchestra di Santa Cecilia, pentru Festivalul „Enescu”.

Un articol de Adina Scorţescu|14 septembrie 2013

La 53 de ani, Antonio Pappano e considerat un al doilea Bernstein. Când nu dirijează sau nu face înregistrări, vorbește la radio și la televiziune despre Verdi, dar și despre Beatles. Săptămâna aceasta a venit la București, împreună cu orchestra di Santa Cecilia, pentru Festivalul „George Enescu”.

Cum arată un mare dirijor?

Un bărbat îmbrăcat în blugi și adidași, care nu depășește cu mult 1,60 m, cu părul gri, ce îi acoperă fruntea când dă energic din cap, și cu brațe pe care le-am văzut stând în repaus doar câteva secunde. Antonio Pappano a venit săptămâna asta la București ca să dirijeze în Festivalul „Enescu” orchestra pe care o conduce din 2005: Orchestra dell’Accademia Nazionale din Santa Cecilia, din Roma.

Cu trei ani înainte, în 2005, devenea director muzical al Royal Opera House din Londra, poziție pe care o deține și acum. Muncește 16 ore pe zi; câteodată repetă seara la Londra și, a doua zi dimineață, la Roma. Iar, când nu face muzică, vorbește despre ea – în interviuri, la radio, în programe ale BBC.

Așa că, atunci când îl aștepți să vină la interviu, în ziua dinaintea primului concert la București, ai în minte imaginea unui bărbat impozant, cu niscaiva cearcăne, care te va expedia eficient în 15 minute (timpul alocat întrevederii).

Antonio Pappano 2

E ora 15.40. În holul de la etajul doi al Sălii Palatului, mobilat cu scaune și canapele îmbrăcate într-un material galben-muștar, care-ți aduc aminte de restaurantele comuniste, un bărbat în costum bleumarin, cu aer atotcunoscător (probabil unul dintre paznici) se îndreaptă înspre noi, cu pas hotărât. „Pe cine așteptați aici?!”

Ducem automat degetul la buze: „Ssst. E un interviu, în camera de alături; suntem jurnaliști, și noi am venit tot pentru interviu.” „Aa, de ce n-ați spus așa!” vorbește parcă și mai tare, apoi pășește prin coloanele de marmură, în fața cărora sunt panouri cu fotografii alb-negru de la edițiile anterioare ale Festivalului.

Apoi, dintr-o dată: „Și floarea unde-ați pus-o?!” Strigă din capătul sălii, fără întoarcă privirea înspre noi. Îi răspundem că nu știm de nicio floare, că poate au luat-o cei dinainte, ca să dea bine în cadru. „Era o floare frumoasă.” Vorbește fără intonație, așa că nu-ți dai seama dacă e supărat că a pierdut floarea, dacă are de gând s-o caute, dacă se așteaptă ca noi să-i răspundem ceva. Deci ne așezăm pe canapea și ne facem că n-am auzit.

La 4 fără șase minute, Cristina – însoțitoarea dirijorului pe perioada Festivalului, în deux-pieces negru și cu o mapă în mână – vine să ne zică ceva. În spatele ei e un bărbat mic de statură, în adidași și blugi, cu o jachetă bleumarin aruncată pe braț. În spatele lui – nimeni.

Primul gând care-mi trece prin cap: „Probabil că Pappano vrea și el o pauză, că doar nu poate să dea interviu după interviu, ca pe bandă; poate ăsta e asistentul.” Când mă uit mai bine la figura zâmbitoare, îmi dau seama că e cea pe care am văzut-o pe Internet. Numai că, în poze, fața părea să vină în continuarea unui corp mai impunător. „Maestre, vă rog așezați-vă aici”, îi spune Cristina în engleză, apoi ne anunță în română că va veni peste fix 15 minute, să ne facă semn că interviul s-a terminat.

Enescu e ca vinul roșu

Așa că începem brusc. Aflasem din interviurile precedente că e pasionat de mâncare și de vinuri; poate să facă o paralelă între vinuri și bucățile muzicale pe care le va dirija la festival? Se lasă pe spate și izbucnește în râs. „Ravel sigur e vin alb, iar Enescu roșu – adânc, închis la culoare”. „I don’t know much about Enescu, but he must’ve been psychologically…” („nu știu multe despre Enescu, dar, psihologic, trebuie să fi fost…”) Lasă fraza în aer, după care continuă, regulamentar „Muzica lui e densă, cu multe straturi de înțeles. E foarte greu de studiat, dar îți și oferă o satisfacție mare.”

A doua zi va dirija „O barcă pe ocean” (partea a treia dintr-o suită de Ravel) și apoi „Vox Maris”, de Enescu. Ambele despre mare – prima descriptivă, parfumată, cea de-a doua – intensă, chiar tragică pe alocuri. „Cred că merg foarte bine împreună”, spune cu aerul unui copil care a descoperit un joc nou. Când vorbește de sonoritatea lui Ravel, își freacă degetele de la mâini, ca și când ar pipăi o bucată de catifea.

Citiţi şi: George Enescu, în interviuri publicate în presa românească

La 53 de ani, pare să le fi făcut pe toate. La 21 de ani era pianist-acompaniator la Opera din New York, la 26 era asistentul lui Daniel Barenboim (și el prezent la Enescu), la Bayreuth. La 30 de ani, ajungea directorul muzical al Operei din Norvegia; la 42 – al Operei Regale din Covent Garden – cel mai tânăr director pe care instituţia îl avusese în ultimii 47 de ani. Ce-a rămas nefăcut?

„O, Doamne, o grămadă!” Nu atât în operă, cât în domeniul simfonic. Vrea să cânte mai mult Bruckner și Bach. Când a dirijat prima oară „Matthäus Passion”, în stagiunea trecută, și-a spus „Aș vrea să fac asta toată viața!”. Vorbește engleză cu accent intalienesc și gesticulează larg, ca atunci când dirijează. Apoi adaugă „Bineînțeles că nu pot și n-o să fac asta, dar pot măcar plănui, poco a poco.”

Dirijorul nu trebuie să cânte notele

Se simte norocos că are două familii muzicale: una la Roma, alta la Londra. Spune că îi reprezintă originile (născut în Anglia, din părinți italieni). „Muzicienii trebuie să fie cameleonici, să se reinventeze tot timpul.”

Ce aduce dirijatul în plus față de cântatul la pian? „Nu trebuie să cânt notele!” răspunde dintr-o suflare și izbucnește în râs. „Dirijatul mă aduce aproape de un repertoriu atât de bogat… numai anul ăsta am cântat Wagner, Britten, Enescu, Ravel, Rachmaninov, Mozart, Verdi.”

Te poate copleși emoțional, așa că e imporant să fii dur. Și „full of loooove for the music” („plin de dragoste pentru muzică”). Lungește vocalele exact ca-n filmele americane în care apar italieni. O mai fi spus asta într-o sută de interviuri până acum, dar nu pare să-și fi pierdut emoția și bucuria adolescentină, care te molipsesc.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

În a doua zi de concert va dirija „Recviemul” de Verdi. De ce ar veni lumea să asculte muzică religioasă, când poate să vadă „Traviata”? Pentru că seamănă mult cu muzica de operă, pentru că există ceva teatral în religia italiană.

Cristina vine și ne face semn, arătând spre ceasul de la mână – cele 15 minute au expirat. Antonio enumeră, sobru, cuvintele violente din Recviem („judecată”, „sfârșitul lumii”), apoi revine la expresia de copil bucuros, pus pe șotii: „Anul ăsta celebrăm 200 de ani de la nașterea tipului (n. red. – Verdi s-a născut în 1813). Veniți să ascultați una dintre cele mai bune lucrări pe care le-a scris!”

Se ridică, îmi strânge mâna, se uită fix în ochii mei și îmi zâmbește. Cristina îl conduce la următorul interviul, nu înainte de a-l întreba: „Maestro, jacheta și telefonul de acolo nu sunt ale dumneavoastră?”. Râde, se întoarce să le ia, iar noi rămânem în sala aia mare și ne gândim că o să-l vedem din nou pe bărbatul ăsta mic, pe podiumul de dirijat, vorbind doar din ochi și din brațe. Și, musai, o să mergem să ascultăm Verdi.

antonio pappano 1

Antonio Pappano, dirijând Recviemul de Verdi 

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne și pe Facebook!

Foto: Andrei Gîndac, Musacchio & Ianniello



01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Între 13 și 19 februarie 2022, la Iași a avut loc cea de-a treia ediție a Classix Festival, un demers organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Peste 60 de artiști din 13 țări au fost prezenți în cadrul celor 8 concerte care au alcătuit programul festivalului, alături de 7 proiecții de film, un vernisaj, o expoziție, o dezbatere, o prelegere și 10 masterclass-uri.

16
/02
/22

Orchestra Română de Tineret (ORT) dirijată de Cristian Măcelaru – care poate fi ascultat pentru prima oară în România după momentul în care a fost numit director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu” – va concerta sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român, într-o seară care are în program două superbe capodopere ale muzicii ruse : Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, solistă violonista franceză de origine română Sarah Nemţanu şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.

15
/02
/22

„Aller guten Dinge sind drei/Lucrurile bune vin câte trei”, spune o expresie din limba germană. Pentru a marca cel de-al treilea an al colaborării lor, Forumul Cultural Austriac și Classix Festival din Iași își duc parteneriatul la un nivel superior propunând, între 13 si 18 februarie, nu mai puțin de trei evenimente cu clasă – două concerte ale instrumentiștilor Auner Quartett și o serie de proiecții, în premieră ieșeană, ale documentarului #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

15
/02
/22

Joi, 17 și vineri, 18 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul britanic Alexander Walker, prezintă publicului Nocturna în si major pentru orchestră de coarde , op.40 de Antonín Dvořák, Rapsodiile pentru vioară şi orchestră nr. 1 și 2 de Béla Bartók, cu violonistul Mircea Călin în ipostaza solistică, și Simfonia nr. 7, în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.

14
/02
/22

Câștigător al ultimei ediții a Concursului Internațional „George Enescu” (2021), violonistul VALENTIN ȘERBAN este un artist care atrage atenția în peisajul cultural românesc. Membru al cunoscutei orchestre Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret, Valentin Șerban a fost protagonistul proiectului inovator „Eyes Wide Shut”: 60 de minute de recital solo, cu piese semnate de mari compozitori ca Bach, Paganini sau Enescu, interpretate în întuneric complet.

14
/02
/22

Cu un sunet senzual, amplu și catifelat, ușurință aristocratică în interpretare și grație, Marc Coppey se înscrie în marea tradiție a violonceliștilor francezi. Însoțit de violoncelul său, Goffriller, din 1711, Marc Coppey va fi prezent săptămâna această în România, pentru a susține două concerte, pe scenele filarmonicilor din București și Sibiu.

10
/02
/22

Sala Mare de spectacole a Operei Naționale București este gazda spectacolului de foaier „Mozart și Salieri”, spectacolelor de operă „Madama Butterfly” de Puccini, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, „Nunta lui Figaro” de Mozart, spectacolului coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug și a spectacolului de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Ceaikovski, toate făcând parte din repertoriul actual.

10
/02
/22

Peste 60 de artiști internaționali din 13 țări sosesc la Iași în perioada 13 - 19 februarie, în cadrul celei de-a treia ediții a Classix Festival. 8 concerte de muzică clasică, 10 cursuri de măiestrie, o expoziție de ilustrații, o dezbatere, o prelegere și 7 proiecții de film își așteaptă exploratorii aventurii clasice contemporane.

08
/02
/22

Dirijorul Daniel Jinga va evolua în seara de 10 februarie la pupitrul Filarmonicii din Arad, cu un program de muzică românească de secol XIX, cuprinzând partituri de tinereţe semnate în 1867 şi 1876 de compozitorul George Stephănescu, cel care stă la baza întemeierii Operei Naţionale din Bucureşti, prin faptul că în 1885 constituia Compania Opera Română, ce își desfășura pe atunci spectacolele pe scena Teatrului Național.

08
/02
/22

#newTogether, documentarul realizat de Forumul Cultural Austriac București, ajunge la Iași în cadrul Classix Festival. Proiecția în prezența invitaților Dan Lungu (scriitor) și Andrei Popov (Director Adjunct Forumul Cultural Austriac) va avea loc luni, 14 februarie 2022, orele 17:00, în sala de conferințe a Casei Muzeelor Iași din Str. Vasile Alecsandri nr 6.

07
/02
/22

Opera Națională București prezintă vineri, 11 februarie, ora 18:30, spectacolul de operă „La Bohème” de Giacomo Puccini, capodoperă a verismului care, de peste 125 de ani, impresionează și entuziasmează publicul din toate generațiile de melomani. Este una dintre cele mai reprezentative opere în care este cântată sublim viața tinerilor și atmosfera spiritului lor juvenil.

07
/02
/22

Vineri, 11 februarie 2022 (de la 19.00), la Sala Radio, SEARA BEETHOVEN se va desfășura sub bagheta dirijorului german CHRISTOPH  KÖNIG, care a urmat studii de perfecționare sub tutela unor celebri muzicieni, ca Sergiu Celibidache și Sir Colin Davis. Începând din stagiunea 2023 – 2024, Christoph König va prelua conducerea orchestrei simfonice a radioteleviziunii spaniole.

07
/02
/22

Joi, 10 și vineri,11 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul italian Gian Luigi Zampieri, va prezenta un program cu două lucrări de referință: Concertul în la major pentru clarinet şi orchestră, KV622 de Wolfgang Amadeus Mozart, cu clarinetistul Emil Vișinescu în ipostaza de solist, și Simfonia nr. 1, în do minor, op. 11 de Felix Mendelssohn. Concertele se vor desfășura de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, în condițiile respectării restricțiilor pandemice.