Apel deschis pentru muzee. Noaptea Muzeelor, 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/apel-deschis-pentru-muzee-noaptea-muzeelor-2018/

Ajunsă anul acesta la cea de-a 14-a ediţie, Noaptea Muzeelor, organizată de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, se va desfăşura pe 19 mai. Un eveniment cultural de amploare dedicat circuitului muzeal şi evenimentelor conexe, Noaptea Muzeelor invită publicul să descopere şi anul acesta oferta culturală a muzeelor, a organizaţiilor culturale, a asociaţiilor şi a galeriilor de artă din Bucureşti şi din ţară.

Un articol de Petre Ivan|21 martie 2018

După succesul înregistrat anul trecut, Questo continuă și pentru această ediție parteneriatul strategic cu Noaptea Muzeelor și lansează un apel deschis către muzee pentru înscrierea în cadrul acestui proiect, oferindu-le astfel opțiunea de a-și crea, în mod gratuit, trasee speciale pentru acest eveniment.

Muzeele din România care doresc să participe, vor beneficia de accesul gratuit în platforma de construire a tururilor interactive și inclusiv suportul tehnic necesar pentru construirea acestor trasee și afișarea lor în aplicație pe Android și iOS.

“Prin dezvoltarea unor tururi de explorare în aplicația Questo, muzeele vor putea transforma vizitarea într-o experiență interactivă și de învățare. Totul cu ajutorul unor trasee digitale, care invită vizitatorii să rezolve o serie de ghicitori pentru a primi în schimb poveștile muzeului. Pentru realizarea unui traseu, muzeul va primi ajutor din partea Questo, urmând ca experiențele construite să rămână disponibile în aplicație și după Noaptea Muzeelor” , a explicat Claudiu Petria, Co-fondator & Chief Explore Officer Questonoaptea muzeelor

Genul acesta de experiențe interactive, prin care oamenii descoperă singuri spațiul, poveștile, expozițiile și exponatele, sunt menite să atragă foarte mult segmentul de tineri (elevi, studenți, cupluri și familii cu copii) iar muzeele își vor pune mai mult în valoare expozițiile, exponatele și poveștile din spatele lor. Astfel, vizita într-un muzeu sau într-o casă memorială devine o experiență complexă pentru publicul interesat.

Toate traseele vor rămâne în aplicație și după eveniment și vor putea fi parcurse de către oricine vizitează muzeele înscrise. Mai mult, aceste tururi pot fi adaptate și traduse în alte limbi de circulație internațională, implicarea profesorilor, elevilor și studenților fiind încurajată în acest sens.

Questo este o aplicație de mobil care oferă tururi gratuite de explorare, prezentând detalii care, în timpul unei vizite, ar putea rămâne neaflate de public. Fiecare tur este creat sub forma unui quest pe care utilizatorii îl parcurg prin joacă pentru a descoperi detalii autentice, cu ajutorul unor indicii incitante și prin rezolvarea unor ghicitori distractive. Astfel, prin Questo, vizitarea unui muzeu devine o experiență interactivă, o poveste descoperită pas cu pas.

Termenul de înscriere la Noaptea Muzeelor pentru traseele Questo este 31 martie 2018.

În cadrul parteneriatului din 2017, 3 muzee au oferit publicului experiențe interactive digitale: Muzeul Aviației, Casa Memorială „Tudor Arghezi” și Cimitirul Bellu.

Foto: Noaptea Muzeelor – facebook

29
/09
/21

Pe 4 și 5 octombrie, aveți ocazia de a-l cunoaște pe Jiří Jírů, cel care i-a fost alături lui Václav Havel între 1993-2000 ca fotograf personal. În ziua de luni, are loc o discuție cu acesta, la Centrul Ceh, iar marți puteți participa la vernisajul expoziției „Václav Havel: întâlnire cu lumea”, ce va fi deschisă între 1-10 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.

27
/09
/21

Pavilionul de Artă București Art Safari își prelungește programul cu o săptămână, de marți 28 septembrie până duminică 3 octombrie, pentru a permite miilor de iubitori de artă, care și-au achiziționat săptămânile trecute bilete online, să reușească să viziteze Pavilionul Art Safari (în care accesul, în condițiile măsurilor de prevenție sanitară, a fost încetinit de măsurile de control al fluxului).

16
/09
/21

„Poetic Invasion of the Cities” (PIC), o platformă europeană pentru artele spectacolului în spații neconvenționale, care își propune să ajungă la un public nou din comunitățile implicate, inclusiv la cel aflat în zone defavorizate, a avut o prezență notabilă la cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

16
/09
/21

În 2021, toamna începe oficial și fabulos, odată cu ediția anuală a celui mai mare eveniment de artă românească, Art Safari. Cea de-a VIII-a ediție a Pavilionului de Artă București va avea loc în perioada 16-26 septembrie în duplex, atât la Palatul Dacia-România, cât și la Arcub – Hanul Gabroveni.

14
/09
/21

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...