„Aplauze pentru poet… pe scenă” : Nichita Stănescu – 29 martie, Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/aplauze-pentru-poet-pe-scena-nichita-stanescu-29-martie-teatrul-metropolis/

La aniversarea a 90 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu, „Aplauze pentru poet” vine din online pe scenă, miercuri, 29 martie, de la ora 19:00, la Teatrul Metropolis, cu un spectacol eveniment organizat de Teatrul Stela Popescu.

Un articol de Petre Ivan|28 martie 2023

„Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!/Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,/două culori ce nu s-au văzut niciodată/una foarte de jos, întoarsă spre pământ,/una foarte de sus, aproape ruptă/în înfrigurata, neasemuită luptă/a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.” (Ce bine că ești) „Leoaică tânără, iubirea/mi-a sărit în faţă./ Mă pândise-n încordare/mai demult./ Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,/m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.” (Leoaică tânără, iubirea) „Ploua infernal,/și noi ne iubeam prin mansarde/Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau, în luna lui Marte.” (Ploaie în luna lui Marte) sunt doar câteva versuri din poemele scrise de Nichita Stănescu pe care le vor recita în spectacolul Aplauze pentru poet… pe scenă – Nichita Stănescu, actorii Teatrului Stela Popescu: Tudor Cucu Dumitrescu, Cătălin Frăsinescu, Sorin Aurel Sandu, Cristian Neacşu, Crina Matei, Irina Cărămizaru, Manuela Hărăbor, Ana Maria Ivan. Comentariul muzical îi va aparţine, în armonii jazz-istice, pianistului Cătălin Răducanu, care a contribuit şi la alte spectacole din această serie.

Așa cum și-a obișnuit publicul, proiectul „Aplauze pentru poet… pe scenă”, iniţiat de asociaţia culturală The Culture Club, în parteneriat cu Pro Contemporania, va aduce, alături de poezia live și poezia filmată, spectatorii având ocazia să îi vadă pe ecran recitând în limbile română, engleză și franceză pe actorii Emilia Popescu, Cristian Şofron, Alex Ştefănescu, Demeter Andras etc. Un moment inedit va fi prezentat de actorul Sorin Aurel Sandu, care va recita poezia „Emoție de toamnă” în limba rromani.

Proiectul „Aplauze pentru poet… pe scenă” – Nichita Stănescu pune în valoare relația între sala de spectacol și mediul online, între poezie și muzică, printr-un spectacol multimedia complex, pornind de la o idee de Ovidiu Miculescu, video Virgil Oprina, regia muzicală Oltea Şerban-Pârâu, regia artistică Ioana Macarie, scenografia Livia Vişănescu. Proiectul Aplauze pentru poet… pe scenă – Nichita Stănescu este o extensie în sala de spectacol a proiectului online bilingv, lansat în 2021 de asociațiile culturale The Culture Club și Pro Contemporania, sub titlul Aplauze pentru poet/A hand for the poet pe platforma online.

Spectacolul durează 70 minute fără pauză.
Bilete pe: www.teatrulstelapopescu.ro, www.mystage.ro , www.iabilet.ro, www.bilet.ro și theatrum.ro

27
/07
/24

Vanner Collective anunță proiectul artistic multidisciplinar Să cunoști lumea, reunind sub umbrela empatiei și inclusivității o serie de activități menite să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate, de la ateliere creative și de dezvoltare personală, la terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională, culminând cu sesiuni de fotografie menite să surprindă frumusețea și capacitatea de a inspira a participanților.

25
/07
/24

În weekendul 27-28 iulie, programul artistic „Străzi deschise, București – Promenadă Urbană” propune bucureștenilor și turiștilor concerte live, spectacole de acrobații, activități creative și concursuri menite să aducă un plus de energie și efervescență pe Calea Victoriei.

25
/07
/24

Accesul la ce era dincolo de masca timidă, uneori chiar veselă, purtată de fata blondă numită Sarah Kane, care credea în alt fel de teatru, este imposibil. Dar cuvintele care o definesc cel mai bine rămân acestea: „să faci din disperare ceva frumos”.

25
/07
/24

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix Festival s-a încheiat pe 26 februarie cu un concert la București, după opt zile de concerte și evenimente sold out la Iași. Vara anului 2024 aduce un nou proiect semnat de organizatori: Classix Lab - desfășurat între 26 iulie și 1 august la Iași, Suceava și Vatra Dornei.

23
/07
/24

Hermetica este o denumire generică pentru un ansamblu variat de texte cu alură filosofico-religioasă, compuse într-o perioadă relativ întinsă (secolele III î.d.H. - III d.H.).

22
/07
/24

Ce credea pictorul însuși despre tablourile sale? Că seninătatea atemporală pe care o degaja e departe de misterul la care a vrut să ajungă, că cenzura rațiunii orientează pensula altfel decât ar fi mișcat-o imaginația singură.

22
/07
/24

În fiecare joi, între 25 iulie și 03 octombrie, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) publicul este așteptat pentru o experiență de cinema unică: programul de filme rare în aer liber CINEVARA se întoarce pentru a 6-a ediție.

17
/07
/24

Inteligența Artificială își face simțită prezența în toate aspectele și domeniile vieții contemporane. De exemplu, un nou serviciu de monitorizare bazat pe inteligență artificială (AI) va proteja atleții și oficialii de abuzurile online, atât la Jocurile Olimpice, cât și la Jocurile Paralimpice, ce au loc în Paris, între 26 iulie-11 august 2024.