Apostol Arsaki. Un precursor al lui Darwin?
https://www.ziarulmetropolis.ro/apostol-arsaki-un-precursor-al-lui-darwin/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

Un articol de Georgeta Filitti|23 februarie 2017

Ca student, îl salută pe împăratul Napoleon, aflat în vizită la Halle, îi recită un poem compus în cinstea fiului acestuia, Regele Romei, proaspăt născut, dar totodată îi cere să-i elibereze pe creştinii din Orient de sub jugul otoman. Doctoratul său înseamnă o cercetare exemplară pentru care a petrecut trei luni în Italia studiind 50 de specii de peşti mediteranieni. Rezultatele s-au concretizat în teza Despre creierul şi măduva spinării peştilor; a fost bine primită în lumea medicală, reeditată în mai multe rânduri, lăudată de G. Cuvier în monumentala sa monografie de 22 de volume, Istoria naturală a peştilor şi folosită de S. Freud, creatorul psihanalizei, în argumentările sale. Comunitatea ştiinţifică a constatat că teoria evoluţiei speciilor, care l-a consacrat pe Ch. Darwin, fusese formulată convingător, cu 40 de ani înainte, de Apostol Arsaki.

Doar că tânărul medic bucureştean a preferat să se întoarcă în ţara sa şi chiar dacă, într-un fel, şi-a continuat cariera profesională (fiind oftalmolog şi ginecolog!), aplecarea pentru politică a precumpănit. Toată viaţa a fost un apropiat al familiei Ghica (pe Grigore al III-lea, domn din această familiei l-a îngrijit în chip deosebit). Ca medic şef al capitalei (arhiiatros) s-a dovedit bun administrator dar şi excelent gospodar al averii sale – centrul proprietăţilor aflându-se la Vedea, lângă Giurgiu. Acolo se păstrează încă, şi sunt funcţionale, clădirile ridicate de el: conacul (azi primărie), poşta, şcoala, biserica.

Cariera politică a însemnat o activitate susţinută în Obşteasca Adunare a ţării unde, ca deputat, a fost un ca apărător al marii proprietăţi. La 24 ianuarie 1859 s-a numărat printre susţinătorii înflăcăraţi ai dublei alegeri a principelui Cuza, fapt reţinut în tabloul lui Th. Aman despre acest moment. Cariera sa politică a atins apogeul în domnia lui Cuza când a fost ministru de Externe şi, pentru câteva săptămâni, în 1862, prim ministru, după asasinarea lui Barbu Catargiu.

Proeminenţa numelui său în Grecia, până astăzi, se datorează unei nenorociri de familie. În 1835, fiul său, student la Viena, a vrut să se căsătorească cu o evreică. Părinţii s-au opus şi tinerii s-au sinucis. În amintirea acestei neîmpliniri, Apostol Arsaki a decis, în 1837, să facă o generoasă donaţie de 600 000 de drahme statului grec. S-a construit astfel o şcoală de fete, pusă sub patronajul reginei Amalia a Greciei, numită Arsakeion. În sediul iniţial din centrul Atenei, ajuns cu vremea neîncăpător, funcţionează un centru cultural multi funcţional. În ultimii ani, în cartierul Psihico, lângă ambasada României, s-a ridicat noua clădire a Aesakeion-ului, unde învaţă 14 000 de eleve. E o şcoală elitistă, care a adoptat în permanenţă cele mai noi metode de educaţie. În ţări din jurul Greciei au apărut filiale ale şcolii dar lucrul n-a fost cu putinţă şi în România, deşi întemeietorul, grec de origine, s-a dovedi, prin munca sa, a fi fost un bun român. Mormântul i-a dispărut de la cimitirul Bellu şi doar biserica din comuna Vedea (care până în 1964 s-a numit Apostol Arsaki), pictată de Gh. Tattarescu, mai evocă numele acestui binefăcător în sfera învăţământului.

Poate  cercetări aflate în curs vor pune în lumina reală şi contribuţia sa hotărâtoare la definirea teoriei evoluţioniste.



18
/11
/21

Seara de 3 decembrie 1986, în plină dictatură ceaușiștă, când românii îngheață de frig și acasă, și în școli, și în instituții de toate felurile, pare o seară ca oricare alta: se întunecă devreme, la televizor cetățenii se pot uita două ore, Tovarășul și Tovarășa sunt negreșit acolo, fabricile duduie necontenit, că ele lucrează „pe ture”. Dar cine iese din casă la București poate să meagă, de exemplu, la teatru.

11
/11
/21

Editura Nemira a lansat în imprintul de nonficțiune ORION autobiografia președintelui Statelor Unite ale Americii. Vă oferim un fragment din „Promisiunile mele. Despre viață și politică” de Joe Biden (traducere de Ruxandrei Toma, lectură de specialitate de Anca Sandu).

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

O schiță de portret, în câteva cuvinte-cheie ce conturează un univers al lui. În anul 2020, s-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Federico Fellini. Pornind de la câteva secvențe din destinul lui de artist, să ne întoarcem la viețile tragicomice pe care le-a construit pe ecran.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

21
/09
/21

Biografiile marilor împărați din China dinastică sunt ticsite de povești sângeroase, jocuri de culise, răzbunări, urzeli, iubiri devastatoare și multe alte ingrediente spectaculoase pe care industria de televiziune chineză le explorează și reformulează romanțat sub forma serialelor și filmelor istorice de larg consum.

14
/09
/21

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...