ARCUB continuă seria de expoziții de artă contemporană și recentă și în 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/arcub-continua-seria-de-expozitii-de-arta-contemporana-si-recenta-si-in-2017/

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti continuă şi anul acesta să aducă în atenţia publicului bucureştean opere valoroase de artă, prin Programul Expoziţional ARCUB 2017. Programul Expoziţional ARCUB 2017 va cuprinde şi o serie de conferinţe

Un articol de Petre Ivan|10 ianuarie 2017

Anul trecut, ARCUB s-a poziționat rapid ca unul dintre cele mai importante spații expoziționale de artă contemporană și recentă din Capitală dar și din țară, prin cele opt expoziții majore organizate (Tzara. Dada. Etc., Istorii MonuMentale, 30, New Artists, Constantin Brâncuși: omul și lucrurile, Memory Leaks, Fostul Viitor, Drumeț în calea artei: Daniel Ștefănică, colecționar).

Anvergura, atât ca relevanță și dimensiune, cât și diversitatea expozițiilor organizate în 2016 au atras un număr impresionant de vizitatori, de până la câteva mii de persoane la fiecare expoziție.

Progamul Expozițional ARCUB va continua și în 2017 sub îndrumarea lui Alex Radu, care va invita curatori români și artiști pentru realizarea mai multor expoziții și a unei serii de conferințe – o nouă componentă a Programului Expozițional ARCUB 2017.ARCUB

Seria de conferințe se va numi Ce punem în ramă?, va avea loc lunar, în perioada februarie – noiembrie și va aborda diverse teme legate de artă, despre cum putem da substanță, consistență, profunzime, creativității de azi.

Cu un caracter interdisciplinar, seria de conferințe va prezenta exemple inspiraționale coerente, integrate, din artă, design, arhitectură, cercertare științifică, exemple care să poată conduce audiența de la o privire superficială la una de
profunzime în sensul și misiunea creației.

Conferințele vor fi organizate în colaborare cu MARe (Muzeul de Artă Recentă), Aiurart și Unrest/Bucharest, de Ervin Kesler, Alex Radu și Silviu Pădurariu.

Printre expozițiile pregătite pentru 2017 se numără Ucenicie printre arte: colecționarul Sorin Costina și arta românească a anilor 1970-1990, două expoziții solo show – Dumitru GorARCUBzo și Robert Koteles, o expoziție de grup de artisti emergenți din – un dialog deschis între cupluri de emergenți fundamental diferiți ca tehnici, concepție și cultură, dar cu un fond istoric și social comun, o expoziție de grup – artiști de azi din România – o punere la aceeași masă a mai multor școli, voci și tendințe din arta contemporană românească, expoziția Aesthetics of Social Responsibility – un proiect care implică diverși specialiști din domenii culturale, creative, științifice sub aceeași u
mbrelă a dialogului, cercetării și documentării desenului uman și a modului în care ideologiile infulențează imaginea generală a orașului, a arhitecturii, a spațiului public și, inclusiv, a naturii.

Programul complet al conferințelor și informații despre vernisajul expozițiilor vor fi anunțate pe site-ul www.arcub.ro.

Foto: arcub, Expoziții de artă contemporană și recentă și în 2017 – arcub.ro

13
/10
/21

În luna octombrie, galeria neconvențională Celula de artă propune două exerciții de introspecție, la fel de necesare dar fiecare propunându-și scopuri și rezultate diferite. Artistul plastic contemporan Beaver expune lucrarea “exe cute”, o juxtapunere a grotescului cu gingășia până pe 14 octombrie iar între 15 – 30 octombrie în galerie se va putea vedea instalația imersivă “Cenușa memorie” a Ancăi Coller, ce încapsulează emoțiile artistei în urma unui incendiu care i-a distrus atelierul..

11
/10
/21

Despre școlile din mediul rural, mai ales cele din mici sate care par uitate de lume și autorități, se știe că se confruntă cu mari probleme, începând de la cele legate de infrastructură, până la absența tehnologiei necesare procesului de educație. Însă aceasta nu mai este și situația Școlii Gimnaziale nr. 2 din satul Progresu, comuna Sohatu, județul Călărași. După ce ani de zile profesorii și elevii „s-au descurcat”, după cum ei înșiși spun, cu condițiile grele în care au învățat – toalete în curte, frig în clase, acoperișul deteriorat prin care se strecura ploaia – școala este acum complet renovată și, mai mult, folosește o platformă de management educațional de ultimă oră. Totul a fost posibil prin implicarea directorului școlii, Daniela Niculescu, care „și-a strigat” nevoile pe platforma HartaEdu lansată de Narada.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

Proiectul Vitrine Imposibile, o instalație performativă produsă de Vanner Collective, în regia Iuliei Grigoriu, aduce în văzul lumii Supra Fețele, creaturi care prind contur în spațiile a trei galerii din centrul capitalei, aflate pe Calea Victoriei, în datele de 9, 10, 23 și 24 octombrie.

05
/10
/21

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Asociațiile Artelier D, Proiecte pentru copii, ArtCrowd, artiști în educație și De-a arhitectura, lansează o nouă ofertă educativă pentru anul școlar 2021-2022, structurată pe grupe vârste, corelată cu ciclurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

04
/10
/21

Între 15 septembrie și 3 octombrie 2021, Art Safari a oferit publicului 18 zile de bucurie, socializare și artă. Mii de vizitatori au luat la pas cei 6.000 de metri pătrați ai Palatului Dacia-România, sediul principal al Pavilionului, pentru a privi cele peste 800 de opere de artă expuse.

30
/09
/21

Website-ul digitizArte, platforma interactivă online de debut și auto-publicare (self-publishing) destinată tinerilor creativi - muzicieni, artișt plasticii, designeri, ilustratori, graficieni - susține artiștii emergenți înscriși printr-un un program educațional compus din cinci ateliere online, ce pot fi urmate pe website, un ghid pentru tinerii creativi și o galerie cu lucrările câștigătoare alese în urma apelului deschis. Cele șapte activități pot fi urmate pe digitizArte, începând din luna septembrie.

30
/09
/21

Asociația Qolony - Colonia pentru Artă și Știință organizează prima conferință internațională Fusion: Talks, ediția I, 2021. Conferința este un eveniment hibrid, care se desfășoară online și, în funcție de evoluția situației epidemiologice și a restricțiilor aferente, cu public la POINT Hub, str. General Eremia Grigorescu nr. 10, București, în perioada 11-14 octombrie 2021.

29
/09
/21

Pe 4 și 5 octombrie, aveți ocazia de a-l cunoaște pe Jiří Jírů, cel care i-a fost alături lui Václav Havel între 1993-2000 ca fotograf personal. În ziua de luni, are loc o discuție cu acesta, la Centrul Ceh, iar marți puteți participa la vernisajul expoziției „Václav Havel: întâlnire cu lumea”, ce va fi deschisă între 1-10 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.