Arghezi, Teleenciclopedia şi Anda Onesa – ŞTIAŢI CĂ…?
https://www.ziarulmetropolis.ro/arghezi-teleenciclopedia-si-anda-onesa-stiati-ca/

ŞTIAŢI CĂ… într-o zi de 21 mai s-a născut Tudor Arghezi (Ion N. Theodorescu), unul dintre cei mai apreciaţi scriitori pe care i-a dat vreodată România modernă.

Un articol de Petre Ivan|21 mai 2014

Pseudonimul Arghezi este explicat de scriitor ca fiind în legătură cu Argesis, vechiul nume al râului Argeş. Copilăria nu i-a lăsat scriitorului decât amintiri dureroase, acesta mărturisind: “Este cea mai amară vârstă a vieţii. N-aş mai voi să fiu o dată copil”.

De la vârsta de 19 ani a intrat călugăr la Mănăstirea Cernica. Va rămâne acolo timp de 4 ani, timp în care învăţa, pe îndelete, taina mânuirii cuvintelor. În 1918, în timpul realizării Marii Uniri, împreună cu alţi 11 ziarişti şi scriitori este închis în penitenciarul Văcăreşti, acuzat de trădare pentru că se pronunţase în favoarea neutralităţii României în primul război mondial.

Prima sa carte de poezie, “Cuvinte potrivite” apare, cu întârziere, în 1927. Sub genericul “Bilete de papagal” publică pamflete usturătoare pentru care este cercetat de poliţie (1943). La 30 septembrie 1943 apare excepţionalul pamflet “Baroane” în care este atacat ambasadorul german la Bucureşti, Manfred von Killinger. Ziarul este imediat confiscat iar autorul închis la Bucureşti şi ulterior în lagărul de la Târgu Jiu.

Se stinge din viaţă pe 14 iulie 1967, fiind înmormântat, alături de soţia sa Paraschiva, în grădina casei din strada Mărţişor. Casa a devenit astăzi muzeu.

arg

Tot într-o zi de 21 mai:

1821: Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821, a fost arestat în tabăra de la Golești și predat lui Alexandru Ipsilanti.

1877: Mihail Kogălniceanu a proclamat în Parlamentul României, în numele guvernului, independența – expresie a dorinței întregului popor, primită cu mare bucurie.

1904: La Paris a fost înființată „Federația Internațională de Fotbal” (FIFA).

1927: Lindbergh a aterizat la Paris, după primul zbor solitar traversând Atlanticul.

1961: A avut loc premiera spectacolului „Cum vă place”, de William Shakespeare, în montarea lui Liviu Ciulei, la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra”, cu Clody Bertola în rolul Rosalindei, moment de referință pentru dezvoltarea teatrului românesc.

1965: A debutat la Televiziunea Română, emisiunea „Teleenciclopedia” – record de audiență până în anul 1990.

TELEENCICLOPEDIA, 49 de ani!
Lansată în mai 1965 de Octavian Paler, pe atunci directorul Televiziunii, cea mai aşteptată şi vizionată emisiune în perioada comunistă a împlinit 49 de ani. Teleenciclopedia a „luminat“ epoca de glorii şi împliniri pentru cei mai mulţi dintre români. Şi chiar dacă nemuritoarea „Teleenciclopedie“ nu mai are audienţa de odinioară, aceasta încă mai trezeşte melancolia celor care au crescut odată cu ea.

TELEENCICLOPEDIA şi Florian PITTIŞ
Una dintre vocile inconfundabile ale Teleenciclopediei a fost cea a regretatului Florian Pittiş. Cornelia Rădulescu, realizatoarea emisiunii, amintea că, la un moment dat, în timp ce citea un text despre maimuţe, actorul a spus: „Maimuţele s-au luat la bătaie. Şi la noi în teatru se întâmplă la fel”. „Noroc că am fost atenţi şi am tăiat la montaj. Altfel nu ştiu ce ar fi putut ieşi pe vremea aceea, înainte de Revoluţie”.
„Florian Pittiş era întruchiparea profesionalismului. Punctual, venea întotdeauna cu zece minute mai devreme, citea textul – o dată pentru el, o dată pentru noi – relua maximum două fraze şi… pleca! Rostirea lui impecabilă s-a datorat exerciţiilor de dicţie pe care le-a făcut zilnic din momentul începerii pregătirii pentru admiterea la Facultatea de Artă Teatrală şi până la sfârşitul vieţii, inteligenţei şi culturii sale vaste – înţelegea ce citea, lucru mai rar decât credeţi!”, a mai spus realizatoarea.

1971: A avut loc, la București, prima audiție a compoziției „Masa Tăcerii”, de Tiberiu Olah, lucrare ce încheie tripticul său brâncușian.

1972: Pietà a lui Michelangelo din Bazilica Sfântul Petru din Roma este deteriorată de către un vandal bolnav mintal, geologul maghiar Laszlo Toth.

1982: Formația de rock Queen a lansat albumul Hot Space.

1991: În apropiere de Madras a fost asasinat Rajiv Gandhi, fost prim-ministru al Indiei, supranumit „părintele națiunii”.

2005: La Kiev, Ucraina, România, reprezentată de Luminița Anghel și trupa Sistem, s-a clasat pe locul trei la cea de-a cinzecea ediție Eurovision. Câștigătoarea ediției a fost Grecia.

S-au născut:

1471: Albrecht Dürer, pictor și gravor german (d. 1528)

1688: Alexander Pope, poet englez (d. 1744)

1844: Henri Rousseau, pictor francez (d. 1910)

1855: Constantin Dobrogeanu-Gherea, critic literar român (d. 1920)

1880: Tudor Arghezi (Ion N. Theodorescu), poet, prozator și publicist român (d. 1967)

1887: Florica Musicescu, pianistă și profesoară româncă de pian, unul din fondatorii școlii române de pian (d. 1969)

1960: Anda Onesa, actriță româncă

S-au stins din viaţă:

1639: Tommaso Campanella, filosof italian (n. 1568)

Ioan Petru Culianu

Ioan Petru Culianu

1892: Grigore I. Cobălcescu, întemeietorul școlii românești de geologie (n. 1831)

1964: Tudor Vianu, filosof, estetician, critic literar, scriitor şi memorialist român

1973: Grigore Moisil, matematician român (n. 1906)

1991: Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor și scriitor român (n. 1950)

1991: Rajiv Gandhi, politician indian, al 6-lea prim-ministru al Indiei (n. 1944)

1994: Ștefan Tapalagă, actor român de teatru și film (n. 1933)

Foto cu Arghezi, Teleenciclopedia şi Vianu – wikipedia

12
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 12 februarie (1984) a murit scriitorul argentinian Julio Cortazar, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai realismului magic? Ca o curiozitate, Cortazar a tradus în spaniolă romanului lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe, roman inspirat de naufragiul marinarului scoțian Alexander Selkirk, salvat după patru ani trăiți în singurătate pe insula Juan […]

11
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 11 februarie (1963) a încetat din viaţă Sylvia Plath, poetă, eseistă americană? La începutul anului 1963, când îi apărea romanul autobiografic „The Bell Jar”, situația Sylviei era disperată. Mariajul îi eșuașe, iar ea și copiii săi erau măcinați de boală și înfruntau cea mai cruntă iarnă a secolului într-un apartament neîncălzit, la Londra. În zorii zilei de 11 februarie 1963, Sylvia Plath s-a sinucis dând drumul la gazele de la mașina de gătit, în timp ce copiii săi dormeau în camera alăturată. Prima sa poezie, intitulată Poem, fusese publicată în Boston Herald pe când avea doar 9 ani. La vârsta de 12 ani, IQ-ul ei era în jur de 160, unul caracteristic geniilor.

10
/02
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 10 februarie (1898) s-a născut Bertolt Brecht, dramaturg, poet și regizor german? Inițial expresionist, Brecht a fost întemeietorul instituției teatrale "Berliner Ensemble", inițiator al "teatrului epic", cel care a promovat o nouă teorie și practică a teatrului, bazate pe efectul distanțării epice şi a revoluționat teatrul secolului XX.

08
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 8 februarie (1931) s-a născut James Dean, “copilul rebel al Hollywood-ului", cel care avea să devină un simbol al Americii, după doar 3 roluri principale? James Dean, considerat unul dintre cei mai frumoși bărbați de la Hollywood în anii '50, a murit la vârsta de 24 de ani, într-un accident de mașină, la câteva minute după ce fusese amendat pentru exces de viteză.

07
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de de 7 februarie s-a născut Charles Dickens, unul dintre cei mai importanți prozatori englezi? La vârsta de 12 ani, viitorul scriitor își vede tatăl închis, timp de trei luni, la închisoarea datornicilor, urmat și de restul familiei, care nu mai avea cu ce să se întrețină.

05
/02
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 5 februarie (1979) a avut loc premiera filmului "Nea Mărin Miliardar", cel mai vizionat film românesc din toate timpurile? Amza Pellea, care devenise foarte popular după rolurile din Dacii, Mihai Viteazul, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte și Osînda, a dorit să interpreteze şi un rol comic. Amza s-a dus la Sergiu Nicolaescu şi între cei doi a avut loc următoruol dialog: „Ce părere ai, maestre, dacă aș juca într-o comedie la Athénée Palace?” / „Dacă e să câștigi un ban, foarte bine! Dar ce faci acolo?” / „Latru!” / „Păi bine, măi Amza, abia l-ai jucat pe Mihai Viteazu și acum te duci într-un bar ca să latri?”

29
/01
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 29 ianuarie (1926) s-a născut Tudor Vornicu, jurnalist de televiziune, celebru realizator de emisiuni și director de emisiuni de televiziune? Multe dintre neuitatele programe de Revelion marca TVR i se datorează lui Tudor Vornicu, cel care a gândit şi creat emisiuni ca "Album duminical", "Post Meridian", "Punct". "Contrapunct", "Gala Desenului Animat", "Metamorfoze", "Cum vă place?", "Parada duetelor" şi multe altele.

27
/01
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 27 ianuarie (2010) a încetat din viaţă J.D. Salinger, autorul romanului "De veghe în lanul de secară" - unul dintre cei mai influenți scriitori americani? Salinger nu a mai publicat nimic din 1965 încoace și nu a mai acordat nici un interviu presei, chiar dacă a continuat să scrie până spre sfârșitul vieții sale.

21
/01
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 21 ianuarie s-au născut comicul britanic Benny Hill, realizator de emisiuni de divertisment, dar și actorul american Telly Savalas, cunoscut în România pentru rolul principal jucat în serialul polițist Kojak, difuzat de Televiziunea Română în anii '70-'80.