Arhivele lui Gabriel Garcia Marquez, achiziţionate de Universitatea Texas
https://www.ziarulmetropolis.ro/arhivele-lui-gabriel-garcia-marquez-achizitionate-de-universitatea-texas/

O bibliotecă a Universităţii Texas din Statele Unite a achiziţionat arhivele scriitorului columbian Gabriel García Márquez, care a murit în aprilie, la vârsta de 87 de ani, şi ale cărui romane au adus America Latină la viaţă pentru milioane de cititori de pe întreg globul.

Un articol de Petre Ivan|25 noiembrie 2014

Gabriel Garcia Marquez a devenit celebru pentru romanul său „Un veac de singurătate”, o poveste fantastică a unei familii, care i-a adus premiul Nobel pentru literatură în 1982.

Arhivele scriitorului se întind pe o perioadă de peste 50 de ani şi includ manuscrisele a zece cărţi, printre care se află „Un veac de singurătate” şi „Dragoste în vremea holerei”, dar şi peste 2.000 de scrisori, unele dintre ele adresate unor autori celebri, ca Graham Greene, a anunţat, luni, Centrul Harry Ransom din cadrul Universităţii Texas, cu sediul în Austin, notează Mediafax.

Colecţia mai include peste 40 de albume, maşinile de scris Smith Corona şi computerele folosite de scriitorul columbian pentru a-şi redacta multe dintre opere.

„Universitatea Texas din Austin, specializată atât în America Latină, cât şi în conservarea şi studierea procesului de scriere, este căminul natural al acestei foarte importante colecţii”, a declarat Bill Powers, preşedintele instituţiei.

Cunoscut între prieteni, dar şi pentru fani ca „Gabo”, García Márquez a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi scriitori ai Americii Latine, Gabriel Garcia Marquezcărţile sale vânzându-se în zeci de milioane de exemplare.

Centrul Harry Ransom este un punct mondial de colectare a arhivelor marilor scriitori, găzduind documentele celor mai mulţi autori notabili ai secolului al XX-lea, printre care se numără Jorge Luis Borges, William Faulkner şi James Joyce, toţi trei având o mare influenţă asupra lui Gabriel García Marquez.

Considerat unul dintre cei mai mari scriitori din istoria literaturii de limbă spaniolă, Gabriel Garcia Márquez a murit pe 17 aprilie, la vârsta de 87 de ani, în urma complicaţiilor provocate de o pneumonie. Locuind în Mexic din 1961, cu excepţia unor perioade petrecute în Columbia, Spania şi Cuba, romancierul sud-american a dus în ultimii ani o existenţă discretă, retrăgându-se din viaţa publică.

Foto: Gabriel García Marquez – wikipedia, facebook

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

22
/12
/15

Știați când se primeau crenvurștii la restaurantul Berlin din centrul Bucureștiului? Dar de „povestea cozii” ați auzit? Oare cum se iubea la 14 grade, cu zăpada intrată în apartament? Câțiva scriitori români deapănă, cu haz, amintiri din comunism.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.

16
/12
/15

„Oameni de unică folosință” este o poveste despre drama unui bolnav de Alzheimer, un „film” derulat fotogramă cu fotogramă, care, dincolo de problemele psihologice complexe pe care le pune, transmite o puternică emoţie. Romanul grafic cu acest nume, scris și ilustrat de Elena Ciolacu, se lansează oficial joi, 17 decembrie, de la ora 18.30, la Casa cu Rost (Calea Victoriei, nr. 155).

16
/12
/15

Nu mai puţin de 150 de cărţi având autograful lui Jeff Kinney, autorul bestsellerului „Jurnalul unui puşti”, îşi aşteaptă cititorii. Editura Arthur va pune la dispoziția fanilor, prin concursuri și prin intermediul partenerilor, cele 150 de exemplare din volumul 10 al seriei „Jurnalul unui puști”, Ca pe vremuri (ediţia în limba română, traducere de Andra Matzal), semnate de autor.

12
/12
/15

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu ajungea la Spitalul de Urgență Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. Cu o zi înainte fusese la nunta unor prieteni. A ajuns la București, cu trenul, chiar în seara aceea, cu câteva ore înainte să moară.

10
/12
/15

Miercuri-seară, de la 18.30, la Ateneul Român, care a fost plin, autorul de bestseller-uri Eric-Emmanuel Schmitt s-a întâlnit cu criticul de teatru Marina Constantinescu, pentru un dialog despre literatură și teatru, dialog care a fost marcat de panseuri adânci.

10
/12
/15

Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în Capitală, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

09
/12
/15

„Cu adevărat unic, fabulos şi acid”, romanul scriitorului și muzicianului american de origine iraniană Ali Eskandarian, Anii de aur, a apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”. Anii de aur a apărut în Statele Unite după moartea tragică a autorului şi a cunoscut un succes instantaneu.

08
/12
/15

O seară de lectură, organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului avangardist Gellu Naum, va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Café Verona din Bucureşti.

08
/12
/15

“Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal. Am filmat inclusiv emisiunile din 30 şi 31 decembrie 2015 şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.” - Dan C. Mihăilescu a anunţat, pe site-ul său, "decesul" emisiunii "Omul care aduce cartea", pe care a prezentat-o timp de 16 ani, la Pro TV.

05
/12
/15

”O singurătate prea zgomotoasă” de Bohumil Hrabal (în traducerea lui Sorin Paliga) a fost publicată recent la Editura Art, în seria de autor dedicată scriitorului ceh.