Arhivele lui Gabriel Garcia Marquez, achiziţionate de Universitatea Texas
https://www.ziarulmetropolis.ro/arhivele-lui-gabriel-garcia-marquez-achizitionate-de-universitatea-texas/

O bibliotecă a Universităţii Texas din Statele Unite a achiziţionat arhivele scriitorului columbian Gabriel García Márquez, care a murit în aprilie, la vârsta de 87 de ani, şi ale cărui romane au adus America Latină la viaţă pentru milioane de cititori de pe întreg globul.

Un articol de Petre Ivan|25 noiembrie 2014

Gabriel Garcia Marquez a devenit celebru pentru romanul său „Un veac de singurătate”, o poveste fantastică a unei familii, care i-a adus premiul Nobel pentru literatură în 1982.

Arhivele scriitorului se întind pe o perioadă de peste 50 de ani şi includ manuscrisele a zece cărţi, printre care se află „Un veac de singurătate” şi „Dragoste în vremea holerei”, dar şi peste 2.000 de scrisori, unele dintre ele adresate unor autori celebri, ca Graham Greene, a anunţat, luni, Centrul Harry Ransom din cadrul Universităţii Texas, cu sediul în Austin, notează Mediafax.

Colecţia mai include peste 40 de albume, maşinile de scris Smith Corona şi computerele folosite de scriitorul columbian pentru a-şi redacta multe dintre opere.

„Universitatea Texas din Austin, specializată atât în America Latină, cât şi în conservarea şi studierea procesului de scriere, este căminul natural al acestei foarte importante colecţii”, a declarat Bill Powers, preşedintele instituţiei.

Cunoscut între prieteni, dar şi pentru fani ca „Gabo”, García Márquez a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi scriitori ai Americii Latine, Gabriel Garcia Marquezcărţile sale vânzându-se în zeci de milioane de exemplare.

Centrul Harry Ransom este un punct mondial de colectare a arhivelor marilor scriitori, găzduind documentele celor mai mulţi autori notabili ai secolului al XX-lea, printre care se numără Jorge Luis Borges, William Faulkner şi James Joyce, toţi trei având o mare influenţă asupra lui Gabriel García Marquez.

Considerat unul dintre cei mai mari scriitori din istoria literaturii de limbă spaniolă, Gabriel Garcia Márquez a murit pe 17 aprilie, la vârsta de 87 de ani, în urma complicaţiilor provocate de o pneumonie. Locuind în Mexic din 1961, cu excepţia unor perioade petrecute în Columbia, Spania şi Cuba, romancierul sud-american a dus în ultimii ani o existenţă discretă, retrăgându-se din viaţa publică.

Foto: Gabriel García Marquez – wikipedia, facebook

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.