Ariela – moştenirea muzicală a compozitoarelor de origine evreiască
https://www.ziarulmetropolis.ro/ariela-mostenirea-muzicala-a-compozitoarelor-de-origine-evreiasca/

Concert cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Muzică spre reamintire şi speranţă…

Un articol de Petre Ivan|21 ianuarie 2022

Cover foto: Sigrid Hhn și Romana Rauscher

O parte dintre aceste artiste remarcabile sunt omagiate în cadrul unui proiect special, imaginat de pianista austriacă Sigrid Hagn, ce restituie ascultătorilor contemporani nume de compozitoare şi opere muzicale pe care nazismul le-a dorit şterse pentru totdeauna. eate într-un context dramatic şi puternic discriminatoriu, lucrările a numeroase compozitoare de origine evreiască alunecă tot mai mult în uitare.

Cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, Forumul Cultural Austriac prezintă, în exclusivitate pentru România, concertul „Ariela – moştenirea muzicală a compozitoarelor de origine evreiască”, avându-le ca protagoniste pe pianista Sigrid Hagn şi pe violonista Romana Rauscher. Recitalul va fi disponibil pe site-ul Forumului Cultural Austriac începând cu data de 26 ianuarie, ora 18.30. Proiectul este recomandat de Ambasada Israelului în România şi de către Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

Concertul va fi disponibil aici.

Proiectul „Ariela” (în traducere „Leoaica lui Dumnezeu”) prezintă lucrări de Vally Weigl, Sarah Feigin, Lena Stein-Schneider, Josima Feldschuh, Josefine Auspitz-Winter, Helene Liebmann-Riese, Johanna Spector, Ilse Weber, Tsippi Fleischer. Este vorba despre compozitoare care au devenit – sub o formă sau alta – victime ale Holocaustului: au supravieţuit lagărelor de concentrare sau şi-au găsit sfârşitul în aceste locuri ale terorii, au fost nevoite să se exileze în ţări îndepărtate sau fac parte din familii supuse unor puternice discriminări.

„A fi femeie şi evreică era un dublu obstacol: să trăiești într-un mediu atât antisemit, cât şi conservator, cu o împărţire strictă a rolurilor, în cotidian, între bărbați și femei. Cu toate acestea, unele dintre aceste femei au trecut peste greutăți și și-au urmat pasiunea. În spatele fiecărui nume se ascunde un destin dramatic și o operă componistică singulară care, cu mici excepții, a rămas necunoscută publicului larg. Concertul „Ariela” doreşte să informeze asupra acestei realităţi şi să-i inspire pe iubitorii de muzică, promovând un mesaj de toleranță și unitate, inerent umanității, indiferent de naționalitate, sex și credință”, afirmă pianista Sigrid Hagn.

Sigrid Hagn are studii masterale de pian şi compoziţie la Universitatea de Muzică şi Arte Interpretative din Viena. Susține concerte și realizează proiecte muzicale în întreaga lume, aducând în prim-plan  muzica diferitelor minorități precum și cea creată de compozitori discriminați din cauza sexului sau a religiei lor. Printr-o strânsă cooperare cu misiunile diplomatice austriece, aceste proiecte sunt accesibile unui larg public internațional larg. https://www.sigrid-hagn-piano.com/

Romana Rauscher a studiat vioara și viola la Universitatea de Muzică și Arte Interpretative din Viena. Este câștigătoare a „Concursului de interpretare Franz Schubert”. Susţine numeroase recitaluri solo dar şi concerte cu orchestră; are în palmares câteva CD-uri. Întreprinde turnee de concerte la nivel național și internațional. http://www.salzburgvioline.com/

Informaţii în timp real găsiți pe pagina de Facebook.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.