Arlechino moare, dar cum trăieşte un spectacol?
https://www.ziarulmetropolis.ro/arlechino-moare-dar-cum-traieste-un-spectacol/

ANTICRONICI Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini.

Un articol de Adina Scorţescu / Dan Boicea|21 ianuarie 2014

ANTICRONICI (la patru mâini) * Dacă urci scările înguste de la Bulandra (sala Liviu Ciulei) – asta după ce ai străbătut holurile flancate de cabinele actorilor -, dai peste spaţiul Laborator (un fel de Teatrul Act strămutat de la subsol şi crescut în înălţime), locul în care tinerii actori joacă și, în plus, se joacă.

Aici se pune o singură întrebare: „Arlechino moare?“. Răspunsul nu încape într-o singură viaţă, e nevoie de mai multe. Şi de viaţa lui Arlechino însuşi, şi de viaţa lui Pierrot, prietenul lui, şi de viaţa Colombinei, femeia pe care o iubesc amândoi. Iar toate aceste vieţi trăite în acelaşi timp spun, la final, ceva despre moartea lui Arlechino.

Dar să nu uităm de viețile noastre, ale spectatorilor, care asistăm – în întunericul sălii – la bucuriile, anxietățile și îngrijorările care ni se par atât de familiare, chiar dacă nu le-am putut exprima niciodată cu atâta candoare ca Antoaneta Cojocaru (Pierrot) sau cu atât entuziasm atletic ca Adrian Ciobanu (Arlechino). Micile întâmplări ale vieții, cu iz de commedia dell’arte, merg mână în mână cu problemele „mari”, care devin palpabile, ba chiar capătă o față: Moartea are figura sopranei Raluca Oprea, care „produce” live una dintre cele mai emoționante coloane sonore pe care le-am auzit într-un spectacol de teatru.

„Arlechino moare?“ trăieşte ca spectacol din întrebările pe care şi le-au pus câţiva actori care caută altceva în arta lor, şi nu un cuvânt mare, precum „adevăr“, ci un cuvânt chiar şi mai mare: „simplitate“. O simplitate penetrantă a mijloacelor estetice, care să ducă mai departe tot felul de sentimente.

Tocmai emoția este atuul spectacolului – o emoție transmisă de jocul actorilor, de spațul scenic (la același nivel și doar la doi-trei metri depărtare de spectator), de recuzita aparent banală și foarte versatilă (o cadă/pat, câteva scaune și teancuri de cărți, un lighean, o umbrelă).

O emoţie amplificată de inteligenţa prin care actorii înţeleg să ambaleze sentimente comune, în gesturi care spun totul despre tristeţea lui Arlechino, despre nevoia de afecţiune a lui Pierrot şi despre pasiunea Colombinei. Gesturile mici, împletite firesc, şi apropierile înduioşătoare se transformă în rupturi brutale, pentru că Arlechino, antieroul altruist, decide să ia nefericirea pe cont propriu. Şi ce e cel mai interesant, în cadrul acestui minunat atelier de mişcare devenit spectacol, e modul în care actorii au ştiut cum să folosească un ingredient cu o mare putere de acoperire: speranţa.

Speranța care nu-ți dă aripi, ci doar o amărâtă de umbrelă, și care se transferă de la Arlechino, pacientul aflat pe patul de moarte, către doctorul său, care își dă seama că viața trebuie trăită, aici și acum. Dar ce înseamnă „acum”, când timpul poate fi dat înainte sau înapoi, printr-o simplă rotire a patului, în sensul acelor de ceasornic? Și unde este „aici” – acest spațiu ciudat în care Pierrot coboară pe o scară îngustă și bate la o ușă pe care doar el o vede?

„Arlechino moare?“ este un spectacol-bijuterie care nu ţipă să fie descoperit, ci se lasă căutat în cel mai elegant mod cu putinţă. E un spectacol care reconfirmă statutul Teatrului Bulandra – un spaţiu al experimentelor libere, în care creativitatea nu ţine cont de planuri de încasări. Un spectacol al unor actori care scormonesc cu adevărat în viaţa incredibilă a unor personaje.

* Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini. Niciunul dintre ei nu ştie încotro o ia povestea; fiecare aşteaptă un paragraf de la celălalt, pentru a merge mai departe. Vocea întâi: Adina Scorţescu (text simplu). Vocea a doua: Dan Boicea (text italic).

Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei Laborator)

Arlechino moare?

de Nikolai Evreinov

Atelier condus de Antoaneta Cojocaru

Cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu/Raluca Botez, Raluca Oprea, Vlad Oancea/Marius Chivu

Scenografia: Mihai Păcurar

Foto: Mihaela Petre

28
/01
/21

Timișoara la cutie – Cetate reproduce o felie din cartierul Cetate, centru istoric și principal pol de atracție turistică al orașului, aducând la viață 5 din clădirile emblematice ale orașului, într-un format de miniaturi, puzzle și cărți poștale. Cutia oferă copiilor șansa de a cunoaște mai bine orașul Timișoara prin joacă, învățând despre arhitectura și istoria acestuia iar adulţilor ocazia de a se (re)îndrăgosti de oraş privindu-l cu ochi de turist.

28
/01
/21

Trio Affresco este alcătuit din flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, solist al Filarmonicii „George Enescu“, violonistul și compozitorul Vlad Maistorovici, câștigător al concursului „George Enescu“ ediția 2001, custode al viorii Nicolò Gagliano din 1751, proprietate a Rațiu Family Charitable Foundation și pianista Diana Ionescu, câștigătoare a Concursului Internațional „George Enescu“, ediția 2001.

28
/01
/21

Joi, 28 ianuarie, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online a Filarmonicii „George Enescu”, va fi difuzată o înregistrare din 2018, în care Orchestra simfonică, condusă de regretatul dirijor Camil Marinescu, a interpretat Concertul pentru vioară, flaut şi orchestră de coarde semnat de Johann Sebastian Bach și Plastic - Rock Concerto de Dan Dediu. Ambele lucrări i-au avut solişti pe flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pe violonistul Gabriel Voicu. În partea a doua a evenimentului, ansamblul a prezentat Simfonia nr. 9 de Franz Schubert.

28
/01
/21

Teatrul Odeon își redeschide porțile publicului în Sala Majestic, duminică, 31 ianuarie, ora 19:00, cu prima premieră a anului 2021, spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, traducerea Ionuț Grama, regia Alexandru Mâzgăreanu, decor Andrada Chiriac, costume Alexandra Mâzgăreanu, muzica Alexandru Suciu, cu: Carmen Tănase, Adrian Titieni, Ioana Mărcoiu, Silvian Vâlcu.

28
/01
/21

Între închideri și redeschideri (cine știe până când) de teatre, între chinuitor dor de teatru dar și mai chinuitoarea situație dificilă a multor actori și profesioniști din domeniul cultural, ne-am gândit să vă oferim câteva gânduri și realiste dar și „întremătoare” pentru minte și suflet de la 5 actori pe care i-ați văzut (și sperăm să îi mai vedeți) în spectacolele Teatrului Metropolis.

28
/01
/21

Născut pe 28 ianuarie 1936, scriitorul albanez Ismail Kadare împlinește astăzi 85 de ani, ocazie cu care vă oferim un amplu fragment din cea mai nouă carte a sa disponibilă în limba română – volumul de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Editura Humanitas Fiction, 2021, colecția „Raftul Denisei”, traducere de Marius Dobrescu).

27
/01
/21

Cu prilejul celei de-a șaptea ediții TIC PITIC – Zilele Small Size, un eveniment care celebrează teatrul pentru cei mai mici spectatori (copiii între 6 luni și 6 ani), Teatrul Ion Creangă organizează „Întâlnirea #online: Efectele pandemiei asupra copiilor” – o dezbatere adresată tuturor părinților interesați să descopere cum pot gestiona mai bine impactul negativ al tensiunilor și incertitudinilor care i-au afectat pe cei mici în perioada pandemiei.

25
/01
/21

CARTE DE CINEMA Diversele evoluţii ale tehnologiei audiovizuale din ultimii ani au adus o formă inedită de comentariu despre cinema – eseul-video. Criticul Irina Trocan i-a dedicat o substanţială carte, „Audiovizualul în opoziţie” (2020), în care discută de asemenea şi cinema-ul eseu.