Arlechino moare, dar cum trăieşte un spectacol?
https://www.ziarulmetropolis.ro/arlechino-moare-dar-cum-traieste-un-spectacol/

ANTICRONICI Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini.

Un articol de Adina Scorţescu / Dan Boicea|21 ianuarie 2014

ANTICRONICI (la patru mâini) * Dacă urci scările înguste de la Bulandra (sala Liviu Ciulei) – asta după ce ai străbătut holurile flancate de cabinele actorilor -, dai peste spaţiul Laborator (un fel de Teatrul Act strămutat de la subsol şi crescut în înălţime), locul în care tinerii actori joacă și, în plus, se joacă.

Aici se pune o singură întrebare: „Arlechino moare?“. Răspunsul nu încape într-o singură viaţă, e nevoie de mai multe. Şi de viaţa lui Arlechino însuşi, şi de viaţa lui Pierrot, prietenul lui, şi de viaţa Colombinei, femeia pe care o iubesc amândoi. Iar toate aceste vieţi trăite în acelaşi timp spun, la final, ceva despre moartea lui Arlechino.

Dar să nu uităm de viețile noastre, ale spectatorilor, care asistăm – în întunericul sălii – la bucuriile, anxietățile și îngrijorările care ni se par atât de familiare, chiar dacă nu le-am putut exprima niciodată cu atâta candoare ca Antoaneta Cojocaru (Pierrot) sau cu atât entuziasm atletic ca Adrian Ciobanu (Arlechino). Micile întâmplări ale vieții, cu iz de commedia dell’arte, merg mână în mână cu problemele „mari”, care devin palpabile, ba chiar capătă o față: Moartea are figura sopranei Raluca Oprea, care „produce” live una dintre cele mai emoționante coloane sonore pe care le-am auzit într-un spectacol de teatru.

„Arlechino moare?“ trăieşte ca spectacol din întrebările pe care şi le-au pus câţiva actori care caută altceva în arta lor, şi nu un cuvânt mare, precum „adevăr“, ci un cuvânt chiar şi mai mare: „simplitate“. O simplitate penetrantă a mijloacelor estetice, care să ducă mai departe tot felul de sentimente.

Tocmai emoția este atuul spectacolului – o emoție transmisă de jocul actorilor, de spațul scenic (la același nivel și doar la doi-trei metri depărtare de spectator), de recuzita aparent banală și foarte versatilă (o cadă/pat, câteva scaune și teancuri de cărți, un lighean, o umbrelă).

O emoţie amplificată de inteligenţa prin care actorii înţeleg să ambaleze sentimente comune, în gesturi care spun totul despre tristeţea lui Arlechino, despre nevoia de afecţiune a lui Pierrot şi despre pasiunea Colombinei. Gesturile mici, împletite firesc, şi apropierile înduioşătoare se transformă în rupturi brutale, pentru că Arlechino, antieroul altruist, decide să ia nefericirea pe cont propriu. Şi ce e cel mai interesant, în cadrul acestui minunat atelier de mişcare devenit spectacol, e modul în care actorii au ştiut cum să folosească un ingredient cu o mare putere de acoperire: speranţa.

Speranța care nu-ți dă aripi, ci doar o amărâtă de umbrelă, și care se transferă de la Arlechino, pacientul aflat pe patul de moarte, către doctorul său, care își dă seama că viața trebuie trăită, aici și acum. Dar ce înseamnă „acum”, când timpul poate fi dat înainte sau înapoi, printr-o simplă rotire a patului, în sensul acelor de ceasornic? Și unde este „aici” – acest spațiu ciudat în care Pierrot coboară pe o scară îngustă și bate la o ușă pe care doar el o vede?

„Arlechino moare?“ este un spectacol-bijuterie care nu ţipă să fie descoperit, ci se lasă căutat în cel mai elegant mod cu putinţă. E un spectacol care reconfirmă statutul Teatrului Bulandra – un spaţiu al experimentelor libere, în care creativitatea nu ţine cont de planuri de încasări. Un spectacol al unor actori care scormonesc cu adevărat în viaţa incredibilă a unor personaje.

* Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini. Niciunul dintre ei nu ştie încotro o ia povestea; fiecare aşteaptă un paragraf de la celălalt, pentru a merge mai departe. Vocea întâi: Adina Scorţescu (text simplu). Vocea a doua: Dan Boicea (text italic).

Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei Laborator)

Arlechino moare?

de Nikolai Evreinov

Atelier condus de Antoaneta Cojocaru

Cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu/Raluca Botez, Raluca Oprea, Vlad Oancea/Marius Chivu

Scenografia: Mihai Păcurar

Foto: Mihaela Petre

05
/02
/21

CARTE DE CINEMA În 2020 s-au implinit 100 de ani de la premiera primului film românesc de animaţie. Prilej pentru apariţia unui volum care analizează evoluţia acestui gen pe parcursul unui secol, „Istoria filmului românesc de animaţie – 1920-2020”, scris de criticul Dana Duma.

04
/02
/21

10 idei despre globalizare și criza acesteia, oferite de israelianul Nadav Eyal în cartea sa „Revolta. În tranșeele luptei împotriva globalizării” (Editura Polirom, 2020), o lectură esențială pentru omul de azi.

03
/02
/21

La Editura Seneca, în colecția „Noi” (dedicată mediului și ecologiei), apare, zilele acestea, volumul „Omenirea în pericol. Reconfigurare de traseu!“ de Fred Vargas (traducere din limba franceză de Alina Marc-Ciulacu; ilustrația de copertă este semnată de Dan Perjovschi: You are here, 2017).

03
/02
/21

Undeva, într-o fundătură din Bucureşti, din cartierul Rahova-Ferentari, „acolo unde întorceau tramvaiele 7 și 15, a treia stație de la Sebastian” se năștea acum 80 de ani, Ștefan Iordache. Era ziua de 3 februarie. „Ai mei erau din Calafat, unde amândoi locuiau pe aceeaşi stradă. S-au căsătorit şi, tineri şi fericiţi, au pornit-o în lumea largă”. Era anul 1941.

02
/02
/21

Film O'Clock International Festival a apărut ca un parteneriat între țări care împărtășesc același fus orar și dragostea pentru cinema, ce își propune să fie mai mult decât un festival de film – o adevărată mișcare culturală ce folosește ca mijloace meridianul și fusul orar pentru a transforma Terra într-o citadelă cinematografică.

01
/02
/21

Actorul Victor Rebengiuc anunță seria noilor documentare audio. Primul podcast care le propune tinerilor poveștile unor bunici excepționali, admirabili pentru modul în care își trăiesc și își privesc viața, este un documentar subiectiv despre aventură, curiozitate și poftă de viață nesecată.

01
/02
/21

Teatrul Evreiesc de Stat va prezenta joi, 4 februarie, de la ora 19.00, proiectul on-line „28 DE ZILE”, realizat după un text scris de Olga Shiliaeva, traducerea Raluca Rădulescu, în regia Catincăi Drăgănescu.

01
/02
/21

CARTEA DE CINEMA Proaspăt apărută la Editura Polirom, „Cinema în RSR. Conformism şi disidenţă în industria ceauşistă de film” este o provocatoare carte a istoricului Bogdan Jitea. O analiză a mecanismelor de control şi propagandă, dar şi a câtorva forme de rezistenţă în cinematografia din perioada lui Ceauşescu.

01
/02
/21

Anul Zoom. Anul în care hărțile noastre interioare și-au recalculat drumul spre fericire. Spre supraviețuire, resuscitând tot ce ne-a mai rămas: emoția, scena, cultura.