Arlechino moare, dar cum trăieşte un spectacol?
https://www.ziarulmetropolis.ro/arlechino-moare-dar-cum-traieste-un-spectacol/

ANTICRONICI Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini.

Un articol de Adina Scorţescu / Dan Boicea|21 ianuarie 2014

ANTICRONICI (la patru mâini) * Dacă urci scările înguste de la Bulandra (sala Liviu Ciulei) – asta după ce ai străbătut holurile flancate de cabinele actorilor -, dai peste spaţiul Laborator (un fel de Teatrul Act strămutat de la subsol şi crescut în înălţime), locul în care tinerii actori joacă și, în plus, se joacă.

Aici se pune o singură întrebare: „Arlechino moare?“. Răspunsul nu încape într-o singură viaţă, e nevoie de mai multe. Şi de viaţa lui Arlechino însuşi, şi de viaţa lui Pierrot, prietenul lui, şi de viaţa Colombinei, femeia pe care o iubesc amândoi. Iar toate aceste vieţi trăite în acelaşi timp spun, la final, ceva despre moartea lui Arlechino.

Dar să nu uităm de viețile noastre, ale spectatorilor, care asistăm – în întunericul sălii – la bucuriile, anxietățile și îngrijorările care ni se par atât de familiare, chiar dacă nu le-am putut exprima niciodată cu atâta candoare ca Antoaneta Cojocaru (Pierrot) sau cu atât entuziasm atletic ca Adrian Ciobanu (Arlechino). Micile întâmplări ale vieții, cu iz de commedia dell’arte, merg mână în mână cu problemele „mari”, care devin palpabile, ba chiar capătă o față: Moartea are figura sopranei Raluca Oprea, care „produce” live una dintre cele mai emoționante coloane sonore pe care le-am auzit într-un spectacol de teatru.

„Arlechino moare?“ trăieşte ca spectacol din întrebările pe care şi le-au pus câţiva actori care caută altceva în arta lor, şi nu un cuvânt mare, precum „adevăr“, ci un cuvânt chiar şi mai mare: „simplitate“. O simplitate penetrantă a mijloacelor estetice, care să ducă mai departe tot felul de sentimente.

Tocmai emoția este atuul spectacolului – o emoție transmisă de jocul actorilor, de spațul scenic (la același nivel și doar la doi-trei metri depărtare de spectator), de recuzita aparent banală și foarte versatilă (o cadă/pat, câteva scaune și teancuri de cărți, un lighean, o umbrelă).

O emoţie amplificată de inteligenţa prin care actorii înţeleg să ambaleze sentimente comune, în gesturi care spun totul despre tristeţea lui Arlechino, despre nevoia de afecţiune a lui Pierrot şi despre pasiunea Colombinei. Gesturile mici, împletite firesc, şi apropierile înduioşătoare se transformă în rupturi brutale, pentru că Arlechino, antieroul altruist, decide să ia nefericirea pe cont propriu. Şi ce e cel mai interesant, în cadrul acestui minunat atelier de mişcare devenit spectacol, e modul în care actorii au ştiut cum să folosească un ingredient cu o mare putere de acoperire: speranţa.

Speranța care nu-ți dă aripi, ci doar o amărâtă de umbrelă, și care se transferă de la Arlechino, pacientul aflat pe patul de moarte, către doctorul său, care își dă seama că viața trebuie trăită, aici și acum. Dar ce înseamnă „acum”, când timpul poate fi dat înainte sau înapoi, printr-o simplă rotire a patului, în sensul acelor de ceasornic? Și unde este „aici” – acest spațiu ciudat în care Pierrot coboară pe o scară îngustă și bate la o ușă pe care doar el o vede?

„Arlechino moare?“ este un spectacol-bijuterie care nu ţipă să fie descoperit, ci se lasă căutat în cel mai elegant mod cu putinţă. E un spectacol care reconfirmă statutul Teatrului Bulandra – un spaţiu al experimentelor libere, în care creativitatea nu ţine cont de planuri de încasări. Un spectacol al unor actori care scormonesc cu adevărat în viaţa incredibilă a unor personaje.

* Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini. Niciunul dintre ei nu ştie încotro o ia povestea; fiecare aşteaptă un paragraf de la celălalt, pentru a merge mai departe. Vocea întâi: Adina Scorţescu (text simplu). Vocea a doua: Dan Boicea (text italic).

Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei Laborator)

Arlechino moare?

de Nikolai Evreinov

Atelier condus de Antoaneta Cojocaru

Cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu/Raluca Botez, Raluca Oprea, Vlad Oancea/Marius Chivu

Scenografia: Mihai Păcurar

Foto: Mihaela Petre

15
/12
/20

Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ revine cu un spectacol pentru toți cei care cred că teme precum dragostea, regretul, vinovăţia, minciuna şi memoria sunt din ce în ce mai previzibile. Regizoarea Laura Moldovan, cunoscută publicului mureşean pentru spectacolele de succes „Toate mi se întâmplă numai mie“ de Mihai Ignat şi „Detectorul de minciuni“ […]

15
/12
/20

Centrul Cultural LUMINA difuzează joi, 17 decembrie, de la ora 19.00, pe canalul de Youtube ale instituției, performance-ul „O mică glumă” , după o povestire de A.P. Cehov, în traducerea Antoanetei Olteanu, după o idee de Mirelei Zeța, care semnează și regia.

15
/12
/20

Miercuri, 16 decembrie, de la ora 19.30, este programată o întâlnire Humanitas #online #live cu Thierry Wolton și Gabriel Liiceanu despre „Complicii”, ultimul volum al trilogiei „O istorie mondială a comunismului”, un eveniment „Humanitas 30 de ani“. Puteți urmări acest dialog întâlnirea live, pe Facebook sau pe canalul YouTube Humanitas. Înregistrările video și audio vor […]

15
/12
/20

Documentarul „Destine Dragoș Mihalcea”, ce va putea fi vizionat în premieră națională pe Kanal D, în data de 26 decembrie, la ora 10:00, explorează viața frumoasă și tumultoasă al unuia dintre cei mai valoroși dansatori ai lumii, cel care a vânat succesul și a cules un cufăr de amintiri.

15
/12
/20

TOP Ce filme româneşti de ficţiune merită reţinute din acest an 2020 în care cinematografia a fost dată peste cap? Cu ce mai rămânem în afară de două încercări radicale ale unor regizori consacraţi, precum „Tipografic Majuscul”, de Radu Jude, şi „Malmkrog”, de Cristi Puiu?

14
/12
/20

Până pe 28 martie 2021, Muzeul Național de Artă al României prezintă expoziția temporară Piranesi. Arhitecturi și fantasme, deschisă din 5 decembrie 2020. Expoziția aniversează 300 de ani de la nașterea artistului Giovanni Battista Piranesi (1720 – 1778) și este realizată de curatorul Cosmin Ungureanu, din cadrul Secției de Artă Europeană a MNAR, anunță organizatorii.

13
/12
/20

La împlinirea a 55 de ani de la înființare, Teatrul Ion Creangă din București a inițiat un proiect editorial care să-i rememoreze identitatea. Acesta a început cu recent apărutul album „Alexandrina Halic. Actrița poveste” de Ion Moldovan, publicat de Didactica Publishing House.

12
/12
/20

Festivalul Internațional de Film Studențesc CineMAiubit, ajuns anul acesta la cea de-a 24-a ediție, își va deschide porțile virtuale unui public foarte concret, de pe întregul mapamond, în data de marți, 15 decembrie.

12
/12
/20

Proiectul PerformArt – trasee către performanța muzicală a fost finalizat în decembrie în urma a 8 luni de activităţi susţinute de-a lungul atipicului an 2020, vizând traseele educațional-artistice, sau, mai exact, performanța, perfecționarea și direcționarea în carieră pentru tinerii muzicieni.

12
/12
/20

Luni, 14 decembrie, de la ora 19.00, va avea loc un preambul pentru CineMAiubit printr-un dialog online prilejuit de proiecția primului program de filme studențești din proiectul Arhiva Activă, cuprinzând zece scurtmetraje realizate în IATC în perioada 1966-1971.

12
/12
/20

Pe 12 și 13 decembrie, începând cu ora 20.00, TIFF Unlimited a pregătit două filme pline de fantezie, în feluri diferite: o aventură suprarealistă marca Terry Gilliam și un romance fermecător de Abbas Kiarostami.