Arlechino moare, dar cum trăieşte un spectacol?
https://www.ziarulmetropolis.ro/arlechino-moare-dar-cum-traieste-un-spectacol/

ANTICRONICI Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini.

Un articol de Adina Scorţescu / Dan Boicea|21 ianuarie 2014

ANTICRONICI (la patru mâini) * Dacă urci scările înguste de la Bulandra (sala Liviu Ciulei) – asta după ce ai străbătut holurile flancate de cabinele actorilor -, dai peste spaţiul Laborator (un fel de Teatrul Act strămutat de la subsol şi crescut în înălţime), locul în care tinerii actori joacă și, în plus, se joacă.

Aici se pune o singură întrebare: „Arlechino moare?“. Răspunsul nu încape într-o singură viaţă, e nevoie de mai multe. Şi de viaţa lui Arlechino însuşi, şi de viaţa lui Pierrot, prietenul lui, şi de viaţa Colombinei, femeia pe care o iubesc amândoi. Iar toate aceste vieţi trăite în acelaşi timp spun, la final, ceva despre moartea lui Arlechino.

Dar să nu uităm de viețile noastre, ale spectatorilor, care asistăm – în întunericul sălii – la bucuriile, anxietățile și îngrijorările care ni se par atât de familiare, chiar dacă nu le-am putut exprima niciodată cu atâta candoare ca Antoaneta Cojocaru (Pierrot) sau cu atât entuziasm atletic ca Adrian Ciobanu (Arlechino). Micile întâmplări ale vieții, cu iz de commedia dell’arte, merg mână în mână cu problemele „mari”, care devin palpabile, ba chiar capătă o față: Moartea are figura sopranei Raluca Oprea, care „produce” live una dintre cele mai emoționante coloane sonore pe care le-am auzit într-un spectacol de teatru.

„Arlechino moare?“ trăieşte ca spectacol din întrebările pe care şi le-au pus câţiva actori care caută altceva în arta lor, şi nu un cuvânt mare, precum „adevăr“, ci un cuvânt chiar şi mai mare: „simplitate“. O simplitate penetrantă a mijloacelor estetice, care să ducă mai departe tot felul de sentimente.

Tocmai emoția este atuul spectacolului – o emoție transmisă de jocul actorilor, de spațul scenic (la același nivel și doar la doi-trei metri depărtare de spectator), de recuzita aparent banală și foarte versatilă (o cadă/pat, câteva scaune și teancuri de cărți, un lighean, o umbrelă).

O emoţie amplificată de inteligenţa prin care actorii înţeleg să ambaleze sentimente comune, în gesturi care spun totul despre tristeţea lui Arlechino, despre nevoia de afecţiune a lui Pierrot şi despre pasiunea Colombinei. Gesturile mici, împletite firesc, şi apropierile înduioşătoare se transformă în rupturi brutale, pentru că Arlechino, antieroul altruist, decide să ia nefericirea pe cont propriu. Şi ce e cel mai interesant, în cadrul acestui minunat atelier de mişcare devenit spectacol, e modul în care actorii au ştiut cum să folosească un ingredient cu o mare putere de acoperire: speranţa.

Speranța care nu-ți dă aripi, ci doar o amărâtă de umbrelă, și care se transferă de la Arlechino, pacientul aflat pe patul de moarte, către doctorul său, care își dă seama că viața trebuie trăită, aici și acum. Dar ce înseamnă „acum”, când timpul poate fi dat înainte sau înapoi, printr-o simplă rotire a patului, în sensul acelor de ceasornic? Și unde este „aici” – acest spațiu ciudat în care Pierrot coboară pe o scară îngustă și bate la o ușă pe care doar el o vede?

„Arlechino moare?“ este un spectacol-bijuterie care nu ţipă să fie descoperit, ci se lasă căutat în cel mai elegant mod cu putinţă. E un spectacol care reconfirmă statutul Teatrului Bulandra – un spaţiu al experimentelor libere, în care creativitatea nu ţine cont de planuri de încasări. Un spectacol al unor actori care scormonesc cu adevărat în viaţa incredibilă a unor personaje.

* Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini. Niciunul dintre ei nu ştie încotro o ia povestea; fiecare aşteaptă un paragraf de la celălalt, pentru a merge mai departe. Vocea întâi: Adina Scorţescu (text simplu). Vocea a doua: Dan Boicea (text italic).

Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei Laborator)

Arlechino moare?

de Nikolai Evreinov

Atelier condus de Antoaneta Cojocaru

Cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu/Raluca Botez, Raluca Oprea, Vlad Oancea/Marius Chivu

Scenografia: Mihai Păcurar

Foto: Mihaela Petre

08
/10
/14

Prima reprezentaţie din această stagiune a spectacolului „Mozart Steps”, creat de Gigi Căciuleanu la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, va avea loc joi, 9 octombrie, ora 19:00. Trei zile mai târziu, spectacolul se va regăsi în programul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) de la Iaşi, iar pe 27 octombrie se va juca la Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT).

08
/10
/14

În a doua săptămână eXplore dance festival — Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival (ediţia a noua), WASP găzduiește patru performance-uri și un master class ce abordează teme și estetici diferite, îmbinând arta dansului cu cinematografia și arta conceptuală.

08
/10
/14

Miercuri, 8 octombrie 2014, de la ora 19.30, la Pleshoo Contemporary, un grup de tineri artiști ne reamintește de una dintre cele mai puternice valori pozitive ale artei, în expoziția colectivă Catharsis. Unic prin numărul mare al artiștilor implicați și prin diversitatea inerentă a mediilor și abordărilor, grupul readuce în fața publicului funcția primară a artei, recunoscută ca atare încă din Antichitatea greacă: cea de a exorciza trăirile sociale și individuale negative, purificându-le prin expresia artistică.

08
/10
/14

CRONICĂ DE FILM „Q.E.D.”, al doilea film al lui Andrei Gruzsniczki, este o apariţie insolită în cinematografia română, datorită raportării atipice la trecutul comunist. Temperarea tentaţiei regizorului-scenarist de a spune totul despre perioada reconstituită l-ar fi transformat însă dintr-un film bun într-unul remarcabil.

08
/10
/14

Opera fotografică a lui Dragoș Cristescu nu este exclusiv artistică, ea incluzând aproape toate domeniile tehnicii și însumând o experiență verificată de-a lungul și de-a latul formelor de expresie ale comunicării vizuale. Însă abordarea artistică a siluetei umane, și în special a nudului feminin în cele mai clasice accepțiuni ale frumuseții, este cea care distinge lucrările lui Cristescu, atât în ansamblul activității sale, cât și în cel al producției masei de fotografi contemporani.

07
/10
/14

Jean-Luc Godard, unul dintre cei mai influenți regizori din istoria cinematografiei, a surprins anul acesta Cannes-ul cu primul său lungmetraj în 3D, Adieu au langage, distins cu Premiul Juriului. Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie) aduce filmul în premieră la București

07
/10
/14

Supranumită „Carmen a secolului XX”, VIORICA CORTEZ, una dintre cele mai aplaudate voci lirice feminine din toate timpurile,  va cânta la Sala Radio într-o gală extraordinară care îi este dedicată.

07
/10
/14

Aşteptarea a luat sfârşit. Iubitorii de teatru pot vedea, în sfârşit, „Omul cel bun din Seciuan” de Bertolt Brecht, noul spectacol pus în scenă de Andrei Şerban la Teatrul Bulandra. Premiera va avea loc joi, 9 octombrie şi vineri, 10 octombrie, de la ora 19:00. Un spectacol nerecomandat copiilor sub 16 ani.

07
/10
/14

Ochii săi mari, albaştri şi prezenţa agreabilă, debordând de feminitate în lumina reflectoarelor, sunt de neuitat. S-a născut pe 7 octombrie 1954, la Bacău, şi aţi văzut-o în numeroase roluri, alături de mari artişti ai scenei româneşti.

07
/10
/14

În perioada 29 septembrie - 5 octombrie s-a desfăşurat în Bucureşti a Patra Ediţie a Festivalului „Bucharest Fringe” - Maratonul Teatrului Independent. În acest an, publicul a urmarit 17 producţii independente, în 9 spaţii din Bucureşti. Premiul pentru cel mai bun spectacol a fost adjudecat de “Cockoşi” de Mike Bartlett, regia Horia Suru, o producţie a Teatrului ACT, Asociaţia Entheos şi GrayPlay.