Arlechino moare, dar cum trăieşte un spectacol?
https://www.ziarulmetropolis.ro/arlechino-moare-dar-cum-traieste-un-spectacol/

ANTICRONICI Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini.

Un articol de Adina Scorţescu / Dan Boicea|21 ianuarie 2014

ANTICRONICI (la patru mâini) * Dacă urci scările înguste de la Bulandra (sala Liviu Ciulei) – asta după ce ai străbătut holurile flancate de cabinele actorilor -, dai peste spaţiul Laborator (un fel de Teatrul Act strămutat de la subsol şi crescut în înălţime), locul în care tinerii actori joacă și, în plus, se joacă.

Aici se pune o singură întrebare: „Arlechino moare?“. Răspunsul nu încape într-o singură viaţă, e nevoie de mai multe. Şi de viaţa lui Arlechino însuşi, şi de viaţa lui Pierrot, prietenul lui, şi de viaţa Colombinei, femeia pe care o iubesc amândoi. Iar toate aceste vieţi trăite în acelaşi timp spun, la final, ceva despre moartea lui Arlechino.

Dar să nu uităm de viețile noastre, ale spectatorilor, care asistăm – în întunericul sălii – la bucuriile, anxietățile și îngrijorările care ni se par atât de familiare, chiar dacă nu le-am putut exprima niciodată cu atâta candoare ca Antoaneta Cojocaru (Pierrot) sau cu atât entuziasm atletic ca Adrian Ciobanu (Arlechino). Micile întâmplări ale vieții, cu iz de commedia dell’arte, merg mână în mână cu problemele „mari”, care devin palpabile, ba chiar capătă o față: Moartea are figura sopranei Raluca Oprea, care „produce” live una dintre cele mai emoționante coloane sonore pe care le-am auzit într-un spectacol de teatru.

„Arlechino moare?“ trăieşte ca spectacol din întrebările pe care şi le-au pus câţiva actori care caută altceva în arta lor, şi nu un cuvânt mare, precum „adevăr“, ci un cuvânt chiar şi mai mare: „simplitate“. O simplitate penetrantă a mijloacelor estetice, care să ducă mai departe tot felul de sentimente.

Tocmai emoția este atuul spectacolului – o emoție transmisă de jocul actorilor, de spațul scenic (la același nivel și doar la doi-trei metri depărtare de spectator), de recuzita aparent banală și foarte versatilă (o cadă/pat, câteva scaune și teancuri de cărți, un lighean, o umbrelă).

O emoţie amplificată de inteligenţa prin care actorii înţeleg să ambaleze sentimente comune, în gesturi care spun totul despre tristeţea lui Arlechino, despre nevoia de afecţiune a lui Pierrot şi despre pasiunea Colombinei. Gesturile mici, împletite firesc, şi apropierile înduioşătoare se transformă în rupturi brutale, pentru că Arlechino, antieroul altruist, decide să ia nefericirea pe cont propriu. Şi ce e cel mai interesant, în cadrul acestui minunat atelier de mişcare devenit spectacol, e modul în care actorii au ştiut cum să folosească un ingredient cu o mare putere de acoperire: speranţa.

Speranța care nu-ți dă aripi, ci doar o amărâtă de umbrelă, și care se transferă de la Arlechino, pacientul aflat pe patul de moarte, către doctorul său, care își dă seama că viața trebuie trăită, aici și acum. Dar ce înseamnă „acum”, când timpul poate fi dat înainte sau înapoi, printr-o simplă rotire a patului, în sensul acelor de ceasornic? Și unde este „aici” – acest spațiu ciudat în care Pierrot coboară pe o scară îngustă și bate la o ușă pe care doar el o vede?

„Arlechino moare?“ este un spectacol-bijuterie care nu ţipă să fie descoperit, ci se lasă căutat în cel mai elegant mod cu putinţă. E un spectacol care reconfirmă statutul Teatrului Bulandra – un spaţiu al experimentelor libere, în care creativitatea nu ţine cont de planuri de încasări. Un spectacol al unor actori care scormonesc cu adevărat în viaţa incredibilă a unor personaje.

* Ziarul Metropolis vă propune un format de text jurnalistic care se detaşează de rigorile unei cronici de teatru convenţionale: anticronica. Reţeta este următoarea: un spectacol, doi jurnalişti şi un text spontan, scris la patru mâini. Niciunul dintre ei nu ştie încotro o ia povestea; fiecare aşteaptă un paragraf de la celălalt, pentru a merge mai departe. Vocea întâi: Adina Scorţescu (text simplu). Vocea a doua: Dan Boicea (text italic).

Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei Laborator)

Arlechino moare?

de Nikolai Evreinov

Atelier condus de Antoaneta Cojocaru

Cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu/Raluca Botez, Raluca Oprea, Vlad Oancea/Marius Chivu

Scenografia: Mihai Păcurar

Foto: Mihaela Petre

19
/06
/14

Tânăra și talentata regizoare Carmen Lidia Vidu prezintă cea de-a treia sa premieră în acest an, „Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase“, vineri, 20 iunie, de la ora 19.30, la Godot Cafe Teatru. Spectacolul este un video poem teatral ce aduce pentru prima dată pe o scenă de teatru documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile și amintirile Mariei Tănase, alături de şase dintre cântecele nemuritoare ale artistei, interpretate live.

19
/06
/14

Festivalul Național de Teatru “Toma Caragiu” a propus într-o marți, la Ploiești, evitând cu eleganță cele trei ceasuri rele prevestite de mai de mult, premiera spectacolului “Chip de foc” (“Fireface”), după un text absolut nebun al dramaturgului german Marius von Mayenburg (42 de ani).

19
/06
/14

În zilele noastre în care rețele sociale dezvăluie pas cu pas fiecare amănunt din viața unui om, ne-a mai rămas un singur loc în care putem fi surprinși sau uimiți de oameni – sala de teatru. 

19
/06
/14

„A face (cuiva) capul calendar” este o expresie folosită adesea când ne întâlnim cu cineva care vorbește prea mult. De asemenea, este utilizată atunci când vrem să transmitem mesajul că suntem copleșiți de prea multe informații. Dar de ce „calendar”, și nu „almanah” sau „revistă”?

18
/06
/14

Se joacă pe scena Naționalului din București “Anonimul venețian”, spectacol-studiu coordonat de însuși Ion Caramitru. Doar doi actori – Ilinca Goia și Ioan Andrei Ionescu, o splendidă ilustrație muzicală (de Vasile Manta) și, mai ales, indimenticabilul text al lui Giuseppe Berto (vă este cunoscut, poate, pentru “Il male oscuro”).

18
/06
/14

Într-o după-amiază de iunie am participat la repetițiile spectacolului „Distopie. Shakespeare. Remix“, care deschide proiectul numit Noua Generație de creatori – 9G, care se va desfășura la Sala Mică a Teatrului Național București, în datele de 20, 21 și 22 iunie, la ora 20.00.

18
/06
/14

Filmul My Name is Salt (Elveția / India 2013), povestea a mii de familii din India care trăiesc din sarea pe care o colectează în deșert, este câștigătorul Marelui Premiu al ediției a treia de Pelicam – Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni.

17
/06
/14

Marele regizor polonez Krzysztof Zanussi afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis realizat la TIFF, că nu există decât un pas între succes și eșec, că premiile sunt folositoare, că a făcut compromisuri în timpul comunismului, că tinerii își vând astăzi prea ușor libertatea și că ceea ce contează este să te comporți decent în viață.

17
/06
/14

Festivalul Naţional de Teatru (25 octombrie – 2 noiembrie 2014) organizează în zilele de 18 şi 19 iulie a.c., la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala mică, o audiţie în vederea selecţiei pentru un workshop condus de Răzvan Mazilu - unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi dansatori şi coregrafi.

17
/06
/14

În perioada 16-22 iunie are loc a doua ediție a Festivalului de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, eveniment cultural ce reunește 44 de producții teatrale radiofonice din 21 de țări participante. Audițiile spectacolelor au accesul gratuit și se desfășoară la Grand Hotel Continental, Calea Victoriei nr 56. Despre conceptul festivalului ne vorbeşte Attila Vizauer (regizor), directorul Departamentului de teatru și divertisment al Societății Române de Radiodifuziune.