Arlechino (nu) moare, ci sărbătorește
https://www.ziarulmetropolis.ro/arlechino-nu-moare-ci-sarbatoreste/

Acum doi ani, sub acoperişul Teatrului Bulandra (de la Izvor) lua naştere un spectacol-interogaţie, energic şi emoţionant, care a inaugurat un spaţiu dedicat căutărilor teatrale: Sala Liviu Ciulei LABORATOR. Sâmbătă, 28 iunie, de la ora 20.00, „Arlechino moare?” sărbătoreşte doi ani de existenţă şi vă aşteaptă să-l (re)descoperiţi.

Un articol de Adina Scorţescu|23 Iunie 2014

Cum s-au născut ,,Arlechino moare?” și Laboratorul de Noapte (care, între timp, a ajuns la un repertoriu de cinci spectacole)?

Ne-a povestit actrița Antoaneta Cojocaru, coordonatoarea laboratorului, într-un interviu: „A luat ființă din nevoia noastră de a crește și dintr-o întâmplare care inițial poate că a fost mai puțin fericită, dar care pe parcurs s-a dezvoltat altfel. Printr-un concurs de evenimente, am rămas cu textul și cu o echipă de actori deja formată și am decis să construim singuri acest spectacol.”

Creația de la Bulandra este „o parabolă despre o lume în care sufletele par să fie tratate drept cantităţi neglijabile, în vreme ce valorile materiale şi prestidigitaţia dimpreună cu măştile ocupă prim-planul valorilor.” (Ziarul Cotidianul). „Arlechino se luptă cu normele, cu prejudecăţile lumii civilizate, cu somnul, cu Moartea care nu e altceva decât pierderea inocenţei şi a entuziasmului.” (port.ro)

I-am întrebat pe membrii echipei cum au ajuns să se implice în spectacol și cum se mai simte Arlechino, după doi ani de viețuire la Bulandra:

Vlad Oancea (alias Dottore): „Eu în spectacolul acesta m-am suit din mers. Îmi plăceau călătorii. M-au primit, mi-au făcut loc, au avut răbdare, m-au așteptat să-mi trag sufletul. Fapt pentru care le mulțumesc. Dar cel mai mult și cel mai mult îmi place șueta de după spectacol, când întâmplarea numită «Arlechino moare?» se încăpățânează să mai stea puțin. Și noi o lăsăm… «Arlechino moare?» e un spectacol interogație. vlad oancea Dar întrebarea pe care o pune acest spectacol nu are legătură cu starea de sănătate a personajului Arlechino, ci este o întrebare care ni se adresează nouă, tuturor. Întrebarea e simpla și directă, iar personajul meu o încasează din plin. E o întrebare pe care ne-o punem cu toții. Fie că vrem, fie că nu, ea e acolo. Ne așteaptă. Și, deși aud aceasta întrebare de atâta timp, niciodată nu am același răspuns… Poate data viitoare…”

Raluca Oprea (alias Moartea, cu voce de soprană): „Ca artist, mă bucur de o provocare unică – întruchiparea inefabilului. Sunt recunoscătoare pentru atât de multe momente emoționante acumulate încă de la repetiții. Clipele în care, alături de colegii mei, am descoperit pașii personajului însoțiți de muzica aleasă, au fost absolut revelatoare.

Atunci am știut că am deschis adevăratul drum al emoției și că menirea noastră artistică a fost dusă la cote maxime. Acele lacrimi pe care le vedem la finele serii în ochii spectatorilor sunt aplauzele intime, nerostite, neauzite, pe care le prețuim și le primim cu mare emoție.”

adrian ciobanu Adrian Ciobanu (alias Arlechino): „De fiecare dată când îmi aduc aminte de «Arlechino moare?», implicit mă gândesc la primii pași pe care i-am făcut în sala de spectacol. Pe atunci neamenajată,doar o sala de repetiții. Patru pereți goi, o podea de placaj și urmele unor spectacole repetate cândva în acel spațiu. Atunci nu știam că acest spațiu frust va deveni pentru mine locul în care voi redescoperi TEATRUL.

Am pornit totul cu mari speranțe care ne-au ținut în picioare. Un spectacolul pornit dintr-o idee firavă, care a făcut să se întâmple totul. Să apară și decor, și recuzită, și proiectoare, și oameni care au pus umărul la împlinirea visului nostru.

Așa s-a ridicat Laboratorul de noapte – pentru că spectacolele încep la ora 20 și pentru că noaptea era timpul nostru sigur de repetiții. Pentru mine Laboratorul înseamnă căutare, alchimie a sufletelor, prietenie.”

Laboratorul a făcut din noi o frăție. O frăție gata să-și asume riscuri și să creadă în fiecare pas făcut, de multe ori cu greu.

Ela Ionescu (alias Colombina): „E un proiect care continuă să mă bucure și să mă provoace. Continuă sa-mi aminteasca să rămân vie. «Arlechino moare?» e, cu siguranță, mai mult decât un spectacol. E un fel de pretext minunat de a ne întâlni. Noi, cei care îl hrănim de doi ani de zile cu iubirea noastra, și voi, cei care ne aplaudați la sfârșit cu ochii înlăcrimați dar senini.

Noi, cei care am îndrăznit să credem într-un vis, și voi, cei care ne sunteți martori și susținători spectacol după spectacol. Noi, niște actori, și voi, public, care părăsește teatrul, târziu în noapte, însuflețit parcă de vorbele vii ale unui Arlechino ce moare: «Mergeti și trăiți! Dar nu trăiți ca un nemuritor, ci ca un om, care poate muri chiar mâine!»”

Mihai Păcurar (scenograf): „Cred că cea mai importantă trăsătură a laboratorului de noapte – una pe care am văzut-o mai ales în jurul meu, la actorii implicați în proces – e responsabilizarea aparte pe care ți-o dă lucrul creativ la un nivel mutual. Responsabilizare dublată de o pasiune și o energie cum rar am văzut, canalizate clar înspre un țel… nu așa cum o piramidă își canalizează forța vertical, ci – mai degrabă – așa cum o explozie de artificii își împinge materia cu forță, radial.” antoaneta cojocaru Antoaneta Cojocaru (alias Pierrot): „«Arlechino moare?» (ca și «Pescărușul», celălalt spectacol-laborator) caută real ceva: un drum, un înțeles, un sens. Este un spectacol pe care ni l-am dorit. E un spectacol în care riscăm. E un spectacol care m-a făcut să învăț multe, în care am ințeles multe, care m-a devenit.

E un spectacol care mă devine și acum, după doi ani. E un spectacol care a schimbat ceva în mine și în afara mea. Și tocmai de aceea, într-un moment atât de delicat pentru performanță, sunt fericită că a împlinit doi ani de viață și că a devenit important.”

Sunt recunoscătoare pentru cel mai special public care se găsește într-o sală de teatru. Spectatori care își închid mobilele și care au lacrimi în ochi la final, pentru că au înțeles, pentru că au privit cu inima, pentru că și-au înfruntat fricile, pentru că au simțit că Arlechino e Artistul, pentru că recunosc măști, dar mai ales pentru că acceptă – timp de o oră și jumătate – să și le dea jos pe ale lor.

Pe 28 iunie aveți ocazia să vă dați jos măștile, la fel ca actorii din ,,Arlechino moare?”. De data asta, pentru a-i felicita, n-o să mai fie nevoie să-i căutați în culise: după spectacol, sunteți invitați la o vorbă și un pahar de șampanie.

Foto: arhiva personală, Adriana Gioadă

04
/01
/14

Lia Bugnar, actriţă, regizoare şi scriitoare, împlineşte astăzi 45 de ani. Marcela Moţoc Augessy publică un text-cadou, chiar de ziua ei, în Ziarul Metropolis.

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.

18
/10
/13

Teodora Stanciu este o figură care ți se lipește de suflet prin farmecul și energia pe care le transmite. Aceeași forță se regăsește și în rolurile pe care le-a avut până acum, indiferent că este vorba despre un one woman show (,,Parfum de viață”) sau despre un rol episodic (,,Casa Zoikăi”).

Page 12 of 13« First...910111213