„Arrival”. Întâlnire cu necunoscutul
https://www.ziarulmetropolis.ro/arrival-intalnire-cu-necunoscutul/

Regizat de Denis Villeneuve, „Arrival” („Primul contact”) este un SF de atmosferă – poetic, lent, plin de suspans şi de mister.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 noiembrie 2016

La fiecare apropiere a echipei conduse de Louise (Amy Adams) şi Ian (Jeremy Renner) de interiorul obiectului spaţial neidentificat aterizat în SUA, coloana sonoră este invadată de un amestec de sunete misterioase, stranii, de o monumentalitate copleşitoare (autorul muzicii este Jóhann Jóhannsson).

Este doar unul din mijloacele prin care regizorul canadian Denis Villeneuve sugerează că întâlnirea oamenilor cu fiinţele venite din vastitatea Universului este un moment de o încărcătură colosală. O revelaţie aproape în sens religios (Steven Spielberg a consacrat importanţa unei astfel de secvenţe în „Întâlnire de gradul trei”).

Iar asta se vede extrem de pronunţat în special pe chipul protagonistei jucate de Amy Adams, punctul de echilibru al filmului. Neliniştea la contactul cu necunoscutul absolut, curiozitatea în faţa unei taine, tulburarea la descoperirea unei alte civilizaţii, dorinţa firească de a găsi o cale de comunicare – toate acestea sunt transmise de chipul transfigurat pe care Amy Adams, una din marile actriţe ale momentului, îl împrumută eroinei pe care o întruchipează cu eleganţă.

Însă până la momentul primei întâlniri, dublată, în punctul culminant, de o apropiere şi mai mare a lui Louise de enigmaticele creaturi, într-o secvenţă suprarealist-onirică, aproape psihedelică, Villeneuve are grijă să construiască o tensiune şi o aşteptare demne de un mare film de suspans.

Accentul este mutat de pe aterizarea celor 12 nave în tot atâtea locuri de pe Pământ – presupusa invazie este, de altfel, redată doar prin prisma jurnalelor de ştiri transmise la televiziunile din întreaga lume. Se evită astfel capcana periculoasă a senzaţionalismului – haosul în care riscă să cadă omenirea este mai curând sugerat prin câteva imagini şi informaţii.

În centrul atenţiei se află, în schimb, Louise, lingvistă experimentată, cooptată de armată să descifreze comunicaţiile extratereştrilor (înfăţişaţi nu ca nişte creaturi cu eventuale trăsături omeneşti sau cu reflexe de distrugători, ci ca forme de inteligenţă care se manifestă diferit, numite heptapozi).  Întreaga naraţiune este, de altfel, construită din perspectiva protagonistei (a cărei voce din off deschide şi închide filmul).

Villeneuve reuşeşte să inducă o nelinişte permanentă – însă nu una în care predomină teama, ci mai curând aşteptarea, curiozitatea. Şi o face într-un mod subtil – prin mişcări foarte lente ale aparatului de filmat: fie scurte panoramări orizontale şi verticale, fie transfocări aproape imperceptibile pe chipurile uluite ale personajelor. O regie discretă, care permite spectatorului să devină un martor activ la misterul unei adevărate „întâlniri de gradul trei”, redată însă într-un registru reținut, cât mai apropiat de unul realist.

„Arrival” a intrat în cinematografe la 11 noiembrie, fiind distribuit de InterComFilm Distribution.

08
/12
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat recent pe Netflix, „Mank” (2020), noul film al lui David Fincher, asigură doza de nostalgie după trecutul său glorios de care Hollywoodul are nevoie în fiecare an pentru a-şi camufla lipsa prelungită de strălucire şi vitalitate.

08
/12
/20

OPINIE Cinematografia din întreaga lume a fost puternic zguduită de pandemie în 2020. Cum va arăta lumea filmului după această criză, al cărei final e încă greu de anticipat?

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

03
/12
/20

TOP Într-un an în care realitatea a făcut concurență scenariilor apocaliptice, documentarele românești s-au remarcat mai mult ca oricând. Sunt multiple explicații, însă e o certitudine că 2020 a fost un moment de vârf, care ar putea fi încununat chiar cu o nominalizare la Oscar pentru „colectiv”, de Alexander Nanau.

02
/12
/20

O coincidență recentă înspăimântătoare m-a făcut să caut mai multe despre un actor uitat, Horia Căciulescu. Am descoperit un destin teribil în care succesul de pe scenă, de la televizor și de pe marele ecran a alternat cu tragismul din viață – trecerea pe la Canal și moartea în haosul de la Revoluție.

01
/12
/20

CRONICĂ DE FILM Difuzat în premieră de PRO TV de 1 Decembrie și realizat la inițiativa și cu finanțarea unei bănci, documentarul „3 mm” (2020), despre Simona Halep, m-a interesat nu doar datorită numelui protagonistei, dar și din curiozitatea de a vedea ce iese dintr-o astfel de „comandă” atunci când regia aparține unui autor de cinema, în acest caz Radu Muntean.

01
/12
/20

Conrad Mericoffer, actorul român care interpretează personajul principal din filmul CÂMP DE MACI/POPPY FIELD (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat Premiul pentru cel mai bun actor în secțiunea oficială Retueyos la Festivalul Internațional de Film Gijón din Spania. De asemenea, și juriul Festivalului de Film de la Torino a decis să-l premieze pe Conrad Mericoffer cu Best Actor în cadrul ediției cu numărul 38 a evenimentului din Italia.

30
/11
/20

Insula 42 are plăcerea de a vă invita să participați astăzi, luni, 30 noiembrie, ora 16:00, live pe pagina oficială de Facebook, la un nou „Salon Insula 42”.

24
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat în România de Transilvania Film pe platforma TIFF Unlimited, filmul „Dama de cupă” („Queen of Hearts”, 2019), al regizoarei daneze cu origini egiptene May el-Toukhy, impresionează prin interpretarea actriţei Trine Dyrholm, care joacă o avocată ce începe o aventură cu fiul său vitreg de nici 18 ani.

23
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Primul episod din miniseria „Bani negri (pentru zile albe)”, scrisă și regizată de Daniel Sandu (autorul filmului „Un pas în urma serafimilor”), a avut premiera pe HBO și e disponibil pe HBO GO. Cât de bun a acest nou serial românesc?

Pagina 2 din 27712345...102030...Ultima »