„Arrival”. Întâlnire cu necunoscutul
https://www.ziarulmetropolis.ro/arrival-intalnire-cu-necunoscutul/

Regizat de Denis Villeneuve, „Arrival” („Primul contact”) este un SF de atmosferă – poetic, lent, plin de suspans şi de mister.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 noiembrie 2016

La fiecare apropiere a echipei conduse de Louise (Amy Adams) şi Ian (Jeremy Renner) de interiorul obiectului spaţial neidentificat aterizat în SUA, coloana sonoră este invadată de un amestec de sunete misterioase, stranii, de o monumentalitate copleşitoare (autorul muzicii este Jóhann Jóhannsson).

Este doar unul din mijloacele prin care regizorul canadian Denis Villeneuve sugerează că întâlnirea oamenilor cu fiinţele venite din vastitatea Universului este un moment de o încărcătură colosală. O revelaţie aproape în sens religios (Steven Spielberg a consacrat importanţa unei astfel de secvenţe în „Întâlnire de gradul trei”).

Iar asta se vede extrem de pronunţat în special pe chipul protagonistei jucate de Amy Adams, punctul de echilibru al filmului. Neliniştea la contactul cu necunoscutul absolut, curiozitatea în faţa unei taine, tulburarea la descoperirea unei alte civilizaţii, dorinţa firească de a găsi o cale de comunicare – toate acestea sunt transmise de chipul transfigurat pe care Amy Adams, una din marile actriţe ale momentului, îl împrumută eroinei pe care o întruchipează cu eleganţă.

Însă până la momentul primei întâlniri, dublată, în punctul culminant, de o apropiere şi mai mare a lui Louise de enigmaticele creaturi, într-o secvenţă suprarealist-onirică, aproape psihedelică, Villeneuve are grijă să construiască o tensiune şi o aşteptare demne de un mare film de suspans.

Accentul este mutat de pe aterizarea celor 12 nave în tot atâtea locuri de pe Pământ – presupusa invazie este, de altfel, redată doar prin prisma jurnalelor de ştiri transmise la televiziunile din întreaga lume. Se evită astfel capcana periculoasă a senzaţionalismului – haosul în care riscă să cadă omenirea este mai curând sugerat prin câteva imagini şi informaţii.

În centrul atenţiei se află, în schimb, Louise, lingvistă experimentată, cooptată de armată să descifreze comunicaţiile extratereştrilor (înfăţişaţi nu ca nişte creaturi cu eventuale trăsături omeneşti sau cu reflexe de distrugători, ci ca forme de inteligenţă care se manifestă diferit, numite heptapozi).  Întreaga naraţiune este, de altfel, construită din perspectiva protagonistei (a cărei voce din off deschide şi închide filmul).

Villeneuve reuşeşte să inducă o nelinişte permanentă – însă nu una în care predomină teama, ci mai curând aşteptarea, curiozitatea. Şi o face într-un mod subtil – prin mişcări foarte lente ale aparatului de filmat: fie scurte panoramări orizontale şi verticale, fie transfocări aproape imperceptibile pe chipurile uluite ale personajelor. O regie discretă, care permite spectatorului să devină un martor activ la misterul unei adevărate „întâlniri de gradul trei”, redată însă într-un registru reținut, cât mai apropiat de unul realist.

„Arrival” a intrat în cinematografe la 11 noiembrie, fiind distribuit de InterComFilm Distribution.

09
/09
/20

Pentru a sărbători cea de-a 5-a ediție, organizatorii festivalului Película au pregătit o călătorie cinematografică specială: 21 de producții din 8 țări din America Latină (Argentina, Brazilia, Bolivia, Chile, Columbia, Mexic, Peru și Uruguay), cărora li se alătură 2 titluri din Spania.

08
/09
/20

CRONICĂ DE FILM În al treilea său documentar, „Holy Father” (2020), câştigător al Premiului Special al Juriului la Sarajevo şi prezentat în premieră în România la Astra, regizorul Andrei Dăscălescu are curajul de a explora relaţia cu tatăl său, călugăr la Athos, şi cu iubita sa, cu care urmează să aibă un copil.

08
/09
/20

Emoție și participare cu toate simțurile la proiecția eveniment a filmului „Transalpina, Drumul Regilor”, de Dumitru Budrala, vizionată din bărci, în cadrul Astra Film Festival 2020. Cele peste 30 de bărci și hidrobiciclete care au plutit duminică seara pe lacul din Muzeul Astra Sibiu s-au legănat în aplauzele îndelungate ale spectatorilor, care au mulțumit astfel pentru experiența splendidă de care au avut parte, într-un cadru feeric, înconjurați de mori de vânt și stuf, având deasupra cerul înstelat.

08
/09
/20

Marele ecran, ambianța din sală, noi premiere, meniurile cu popcorn și întreaga experiență cinematografică incomparabilă revin cu intensitate și în deplină siguranță din 15 septembrie în cele patru locații Cineplexx – Băneasa (Băneasa Shopping City), Titan (Auchan Titan), Satu-Mare (Shopping City Satu-Mare ) și Sibiu (Shopping City Sibiu), iar din 16 septembrie în cea de-a cincea, odată cu inaugurarea noului multiplex din Shopping City Târgu-Mureș.

07
/09
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în România la TIFF și Astra, „Așteptați răspunsul operatorului” (2020), de Pavel Cuzuioc, regizor de origine basarabeană stabilit în Austria, este un reușit documentar filmat în Republica Moldova, Ucraina, România și Bulgaria. Portretul tandru al unei regiuni, având ca protagoniști instalatori de telefonie, televiziune prin cablu și internet.

04
/09
/20

Astăzi începe Astra Film Festival 2020, cu o gală de deschidere în care actorul Marius Manole va prezenta principalele puncte de atracție ale celei de-a 27-a ediții a Festivalului și cu un concert de nopți mari al trupei Subcarpați.

Pagina 8 din 277« Prima...678910...203040...Ultima »