“ART Makes You SMART”. Școlile de Vară la Fundația Calea Victoriei
https://www.ziarulmetropolis.ro/art-makes-you-smart-scolile-de-vara-la-fundatia-calea-victoriei/

Există un loc în inima Bucureştiului unde poţi să-ţi dezvolţi talentul şi să îţi exprimi pasiunea pentru un domeniu creativ, care îţi oferă libertate în exprimarea originală a “vocii” tale: actorie, fotografie, scriere creativă, spiritualitate sau jurnalism. Fundaţia Calea Victoriei oferă cursuri de vară. 

Un articol de Liliana Matei|22 iunie 2016

În prima săptămână a lunii iulie, la Fundația Calea Victoriei puteți merge la cursurile:

La ȘCOALA DE VARĂ DE ACTORIE (4-9 iulie) în 6 întâlniri, devii mai dezinvolt și te simți în largul tău, exprimând emoții și sentimente, prin teatru și improvizație, iar la final îți inviți prietenii la micul spectacol pus in scenă;

La ȘCOALA DE VARĂ DE JURNALISM NARATIV (4-8 iulie) în 5 întâlniri, îți exprimi creativitatea și afli care sunt secretele unui text reușit, care să îți contureze stilul propriu, pentru a împărtăși întâmplările tale;

La ISTORIA RELIGIILOR: MITURI, VISE ȘI MISTERE (4–8 iulie) în 5 întâlniri, poți întelege esența celor mai importante religii ale lumii și poți afla care este miezul misterelor și legendelor inspirate cu zei și zeițe;

A doua săptămână a lunii Iulie:

La ȘCOALA DE VARĂ: „O MIE ȘI UNA DE NOPȚI” (11–14 iulie) în 4 întâlniri, redescoperi basmele orientale cu tâlc depănate de frumoasa Șeherezada, ești sedus de minunatele povești cu djinni, efrite și călătorești în locuri exotice;

La ȘCOALA DE VARĂ DE FOTOGRAFIE URBANĂ, (11–15 iulie) în 5 întâlniri, explorezi străzile orașului împreună cu aparatul de fotografiat și surprinzi prin lentila fotografică colțuri neobișnuite din oraș sau detalii miraculoase din realitate;

La MEDITAȚIE ȘI TEHNICI DE RELAXARE (11–14 iulie) în 4 întâlniri, iți iei o pauză din agitația cotidiană pentru a-ți construi armonia interioară, pentru a te conecta la frumosul si binele din jur;

Cea de-a treia săptămână a lunii Iulie:

La ȘCOALA DE VARĂ DE SCRIERE CREATIVĂ (18–22 iulie) în 5 întâlniri, iți dezvolți creativitatea, imaginația și spiritul de joacă pentru a ajunge să scrii despre tine și lumea ta, așa cum îți dorești;

La O SUTĂ DE ANI DE MODĂ EUROPEANĂ (1900-2000) (18–22 iulie) în 5 întâlniri, vei admira crinoline, rochii si pantaloni, vei vedea cum moda și accesoriile cochete au reflectat nu doar fantezii ci și schimbări sociale profunde;

La INTRODUCERE ÎN BUDISM (18–22 iulie) în 5 întâlniri, descoperi învățăturile budiste care pot fi utile în viața ta, afli cum o filozofie veche iți poate aduce echilibrul și pacea interioară;

A patra săptămână a lunii Iulie:

La CELE CINCI LIMBAJE ALE IUBIRII (25-29 iulie) în 5 întâlniri, vei afla cum să îți exprimi dragostea și să îți transmiți sentimentele astfel încât cei apropiați să aprecieze mesajele tale;

La ȘCOALA DE VARĂ DE SCENARISTICĂ (25-29 iulie) în 5 întâlniri, înveți care sunt primii pași pentru a crea un scenariu ce poate fi apoi transpus pe peliculă, dacă filmul este pasiunea ta;

La ATELIERUL DE STIL VESTIMENTAR FEMININ (25–28 iulie) în 4 întâlniri, afli cum să îți pui în valoarea silueta, ce culori te avantajează și cum să-ți reinventezi garderoba în funcție de stilul tău de viață.

INFO

Fă cunoștină cu lectori simpatici și află experiențele lor de la cursuri, răsfoind seria de materiale video Inspiram prin Arte.

Pe lângă Școlile de Vară prezentate mai sus poți alege și altele. Află programul lor accesând: www.victoriei.ro .

Înscrieri la [email protected].

18
/01
/21

De la împăratul Nero sau pictura renascentistă la povestea lui Alice în Țara Minunilor și la „divele” secolului XX, cele mai așteptate evenimente expoziționale programate în 2021 în Europa promit experiențe de calitate.

13
/01
/21

În această perioadă, atelierele MNAC se desfășoară online, într-o formulă interactivă. „Arta contemporană de la plancton la zbor intergalactic” este o serie de ateliere care ne ajută să înțelegem expoziția Colecției MNAC, „Văzând Istoria. 1947-2007”, dar și de unde vine și se hrănește arta contemporană, în general.

08
/01
/21

Până pe 27 iunie 2021 puteți vizita o nouă expoziție temporară la MNAR, intitulată „Poveștile Crucii. Sculptură miniaturală de tradiție bizantină”, organizată în cadrul Galeriei de Artă Veche Românească (Calea Victoriei 49-53).

04
/01
/21

Albumul bilingv „Azur de Lisabona”/ „Azul de Lisboa”, realizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu sprijinul Fundației Bonte, a avut prezentarea oficială în ultima lună a anului.

18
/12
/20

Muzeul Național Cotroceni lansează joi, 17 decembrie 2020, Portret de artist, un proiect de anvergură care îi are în prim plan pe unii dintre cei mai importanți artiști plastici ai momentului. Artiștii se destăinuie în fața publicului într-o suită de interviuri care reflectă emoțiile și părerile lor despre situația generată de pandemie, despre parcursul creațiilor și al artei în general, despre propria evoluție în domeniul artei și în situația actuală.

14
/12
/20

Până pe 28 martie 2021, Muzeul Național de Artă al României prezintă expoziția temporară Piranesi. Arhitecturi și fantasme, deschisă din 5 decembrie 2020. Expoziția aniversează 300 de ani de la nașterea artistului Giovanni Battista Piranesi (1720 – 1778) și este realizată de curatorul Cosmin Ungureanu, din cadrul Secției de Artă Europeană a MNAR, anunță organizatorii.

12
/12
/20

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 12-20 decembrie 2020, în zilele de weekend – 12, 13, 19 și 20 decembrie – evenimentul Am venit să colindăm „Florile Dalbe”.