Art Out doreşte să reunească toţi pasionaţii de artă şi să deschidă orizontul artistic al celor neiniţiaţi. Descoperiţi tainele vechilor maeştri, aflând istoria unor monumente şi a unor colecţii de artă. Experimentaţi fascinantul drum al artei printr-o serie de ateliere care vor avea loc în perioada noiembrie-decembrie.
Un articol de Ziarul Metropolis|17 noiembrie 2014
Curs de pictură “Călătorie în universul culorilor”
Cursul reprezintă o incursiune frumoasă şi plăcută în universul culorilor şi se adresează tuturor celor care vor să descopere ceva nou, să experimenteze şi să-şi dezvolte creativitatea.
Predarea este centrată pe fiecare cursant în parte, pe nevoile şi interesele sale. Cursul se bucură de o metodă novatoare, ancorată în realitatea cotidiană, cu un accent crescut pe legăturile dintre curentele şi stilurile istoriei artei.
Ceea ce este cu totul nou la acest curs este că nu există limită de vârstă, pentru că fiecare se exprima diferit, chiar şi în cadrul aceleiaşi teme. Astfel, părinţi, copii, bunici, tineri studenţi şi absolvenţi – toţi vor putea să colaboreze în cadrul acestui curs modern, adaptat scenei artistice actuale.
Trainer: Laura Lucia Mihalca – artist vizual şi istoric de artă
Număr şedinţe: 5
Şedinţele sunt de câte două ore fiecare.
Program desfăşurare curs:
Se organizează două grupe:
Vineri, orele 18.00 – 20.00
Luni, orele 10-12
Data începere curs:
17 noiembrie pentru seria de luni şi 21 noiembrie pentru seria de vineri
Curs de colaj “Călătorie în universul colajului”
Cursul reprezintă o incursiune frumoasă şi plăcută în lumea colajului şi se adresează tuturor celor care vor să descopere ceva nou, să experimenteze şi să-şi dezvolte creativitatea.
Predarea este centrată pe fiecare cursant în parte, pe nevoile şi interesele sale. Cursul se bucura de o metodă novatoare, ancorată în realitatea cotidiană, cu un accent crescut pe legăturile dintre curentele şi stilurile istoriei artei.
Trainer: Laura Lucia Mihalca – artist vizual şi istoric de artă
Număr şedinţe: 5
Şedinţele sunt de câte două ore fiecare.
Program desfăşurare curs: miercuri, ora 10.00
Data începere curs: 19 noiembrie
Curs de istoria artei
Cursul reprezintă o incursiune frumoasă şi plăcută în fascinanta lume a istoria artei şi se adresează tuturor celor care vor să descopere ceva nou.
Predarea este centrată pe fiecare cursant în parte, pe nevoile şi interesele sale. Cursul se bucura de o metodă novatoare, ancorată în realitatea cotidiană, cu un accent crescut pe legăturile dintre curentele şi stilurile istoriei artei.
Trainer: Laura Lucia Mihalca – artist vizual şi istoric de artă
Număr şedinţe: 5
Şedinţele sunt de câte două ore fiecare.
Program desfăşurare curs: marţi, orele 18.00 – 20.00
Data începere curs: 18 noiembrie
Curs istoria arhitecturii
Cursul reprezintă o incursiune frumoasă şi plăcută în fascinanta lume a istoriei arhitecturii şi se adresează tuturor celor care vor să descopere ceva nou.
Predarea este centrată pe fiecare cursant în parte, pe nevoile şi interesele sale. Cursul se bucura de o metodă novatoare, ancorată în realitatea cotidiană, cu un accent crescut pe legăturile dintre curentele şi stilurile istoriei artei.
Trainer: Laura Lucia Mihalca – artist vizual şi istoric de artă
Număr şedinţe: 5
Şedinţele sunt de câte două ore fiecare.
Program desfăşurare curs: miercuri, orele 18.00 – 20.00
Data începere curs: 26 noiembrie
INFO
Pentru detalii despre costuri, oferte cu discounturi şi programa cursurilor, accesaţi: www.artout.ro/reviste/cursuri.html