Art Safari București – Coadă la artă! Cel mai vizitat eveniment bucureștean în pandemie
https://www.ziarulmetropolis.ro/art-safari-bucuresti-coada-la-arta-cel-mai-vizitat-eveniment-bucurestean-in-pandemie/

În ciuda restricţiilor contextului pandemic, 32.405 de persoane au participat la ediţia a 7-a Art Safari, finalizată duminică noapte, probabil cel mai mare eveniment dedicat artei în România, unic ca amploare, concept şi structură. Muzeul temporar, deschis pentru două săptămâni, de data aceasta în Victoria Tower, a ocupat cu artă o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi şi a găzduit 800 de opere în valoare totală de peste 12 milioane de euro.

Un articol de Liliana Matei|1 octombrie 2020

Evenimentul a avut loc în perioada 11-27 septembrie 2020 și a fost organizat, ca în fiecare an, sub patronajul Primăriei Municipiului București și al UNESCO România, și a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București și cu Institutul Cultural Român.

Preferatele publicului vizitator au fost Night Tours. Aproape 3.000 de vizitatori au optat pentru vizitarea de noapte – o experiență inedită, destinată unor grupuri restrânse de vizitatori, care a cuprins tururi ghidate personalizate, live drawing, dar și abordări multisenzoriale, precum recitaluri de jazz ori muzică de cameră.

Pentru prima dată în istoria edițiilor Art Safari, muzeul temporar și-a prelungit programul de vizitare cu o săptămână, la recomandarea ministrului Culturii Bogdan Gheorghiu, astfel încât toți vizitatorii care achiziționaseră online bilete să aibă timp să viziteze muzeul, având în vedere decalarea acesului interior, în contextul măsurilor de prevenție sanitară (flux controlat, acces tip circuit etc.).

„Efortul uriaș al echipei de a organiza un eveniment de o asemenea anvergură în contextul pandemiei a fost răsplătit pe măsură de entuziasmul vizitatorilor. Ne-am bucurat încă o dată să vedem cozi la artă, așa cum se întâmplă la toate expozițiile internaționale de prestigiu. Sper că am reușit să oferim iubitorilor de frumos o experiență de vizitare contemporană, perfect adaptată vremurilor în care trăim. A fost o ediție de colecție!”, a declarat Ioana Ciocan, Director Art Safari București.

„La succesul celei de-a 7-a ediții Art Safari a contribuit și efortul extraordinar al celor peste 80 de tineri care au ales să facă voluntariat în domeniul promovării artei. În fiecare an, ne bucurăm să avem printre voluntari elevi ai liceelor bucureștene, care inspiră generațiile tinere să se apropie de artă”, a declarat Vlad Babenco, coordonatorul echipei de voluntari din cadrul Art Safari 2020.

„Pentru cei care nu au reușit să ajungă la Art Safari, George. Primul banking inteligent a realizat un tur virtual, disponibil aici. Astfel, cu ajutorul celor de la omnivision.ro, se pot viziona operele prezente în Pavilionul Central Școala de la București. “The Monochrome Room”, instalația care se vedea în alb-negru sau color în funcție de prezența sau absența luminii, a fost foarte îndrăgită de public. Ne-am bucurat că am fost partenerii Art Safari și în această ediție!”, a declarat Adrian Săveanu, George Brand Manager, BCR.  

 

Principalele expoziții găzduite de Art Safari 2020

 Pavilionul Muzeal „Gheorghe Petrașcu. Despre farmecul realității”, coordonat de istoricul de artă Ruxandra Dumitru și de directorul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, Dr. Ovidiu Cîrstina, a găzduit cea mai mare expoziție din ultimii 50 de ani dedicată maestrului, cu opere evaluate la circa 8 milioane de euro în total.

Expoziția „The Art of Behaving Badly”, semnată de Guerrilla Girls, a adus pentru prima dată în România arta rebelă a grupului anonim feminist care s-a viralizat la nivel mondial. Una dintre lucrările lor celebre, „Do Women Have to be Naked to Get into the Met. Museum?”, a putut fi admirată pentru prima dată și în București, la Art Safari.

Pavilionul „Sabin Bălașa. Albastru”, curatoriat de Ioana Spiridon, a adus în atenția publicului opera unuia dintre cei mai cunoscuți artiști români contemporani, pe cât de contestat, pe atât de iubit. Expoziția dedicată lui Sabin Bălașa a cuprins și o serie de lucrări monumentale, de mari dimensiuni, aparținând unor muzee și instituții publice, printre care și Camera Deputaților, evaluate la aproximativ 100.000 de euro fiecare.

Pavilionul Central „Școala de la București. Tradiție, amor, trădare”, curatoriat de Antigona Silvia Rogozea, director de programe în cadrul Muzeului Național de Artă Contemporană, a radiografiat arta liberă, creată de artiști din diverse generații, post-1990. Printre celebrii artiști prezenți în expoziție s-au numărat Corneliu Baba, Horia Bernea, Geta Brătescu, Ion Grigorescu, Ștefan Câlția, Ion Bitzan, Marin Gherasim, Mihai Sârbulescu, Mirel Zamfirescu, Napoleon Tiron, Alexandru Chira, Henri Mavrodin, Vicențiu Grigorescu, Georgeta Năpăruș, Aurel Vlad, Teodor Graur, Daniel Knorr, Alexandru Rădvan, Dumitru Gorzo, Bogdan Vlăduță, Roman Tolici, Saddo și Ana Bănică.

Israel – țară invitată. Israelul a fost reprezentat printr-o instalație textilă de mari dimensiuni semnată de Gilli Avissar, amplasată în atrium.

Pavilionul Copiilor „Art is Your Superpower” a expus lucrări create de copii în perioada de izolare. Micuții artiști au avut propriul program educațional în cadrul Art Safari Kids – ateliere de artă (ilustrație în acuarelă, ateliere de sculptură din sârmă, pictură pe sticlă, modelaj în lut, ateliere de autoportret, pictură ceramică, bandă desenată) și tururi ghidate pe un traseu redesenat pentru ei, în condiții de siguranță și distanțare fizică.

Conceptul arhitectural al muzeului temporar Art Safari, a aparținut arhitectului Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneția (începând cu 2016).

30
/05
/23

Cele 10 documentare din programul primei ediții LYNX Festival sunt deja sold-out, cu două zile înainte de începerea evenimentului. În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.