Art Safari Kids continuă în 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/art-safari-kids-continua-in-2018/

Copiii sunt invitaţi să descopere arta românească de patrimoniu, pe un traseu desenat pe înţelesul lor.

Un articol de Liliana Matei|4 aprilie 2018

Art Safari Kids, programul educațional al Art Safari București, un eveniment unic ca amploare dedicat artei din România, invită și anul acesta copiii să descopere arta românească și marii pictori români. Timp de 10 zile, în perioada 11-20 mai, în Piața George Enescu din Capitală, copiii sunt invitați să ia parte la ateliere de artă interactive și tururi ghidate, pe un traseu expozițional în cadrul Art Safari desenat special pentru ei. Școlile și grădinițele care vor alege să viziteze Art Safari în săptămâna „Școala Altfel” vor beneficia de programe personalizate.

Programul educațional Art Safari Kids, susținut pentru al doilea an consecutiv de Metropolitan Life, se adresează copiilor cu vârste între 3 și 12 ani și își propune să îi încurajeze pe cei mici să aprecieze arta, să interacționeze cât mai des cu aceasta și să îi învețe lucruri noi, într-un mod interactiv, despre forme, culori, texturi, natură și marii artiști români.

„Arta este o pasiune care se descoperă și se cultivă din copilărie. Din dorința de a aduce arta mai aproape de copii, de a le face cunoscută istoria artei românești și de a-i învăța să îi înțeleagă frumusețea s-a născut Art Safari Kids. Continuăm să traducem arta pe înțelesul celor mici, provocându-i să creeze printre tablouri și ghidându-i pe un traseu expozițional desenat pentru ei, unde vor avea șansa să-i descopere pe Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Ion Țuculescu și mulți alți pictori români celebri.” (Ioana Ciocan, director Art Safari București).

„Este al doilea an în care ne alăturăm acestui demers artistic, în calitate de susținători ai Art Safari Kids. Ne bucură foarte mult faptul că părinții sunt tot mai deschiși la a oferi copiilor acces la artă și la educație, depășind barierele formale. Este important pentru noi să investim în dezvoltarea noilor generații. Cu acest obiectiv am pornit la drum și susținem programele de educație destinate copiilor și tinerilor. Pentru că ne dorim ca ei să aibă acces la informație de la o vârstă fragedă, să fie mai bine pregătiți în viață și să facă alegeri mai bune pentru viitorul lor.” (Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life)

Ateliere de creație, tururi ghidate și programe pentru „Școala Altfel”

Atelierele de creație vor avea loc într-un spațiu dinamic, decorat cu instalații, care să ofere un cadru potrivit apropierii de artă. În funcție de grupa de vârstă, pot fi alese diferite tematici: ateliere dedicate pictorilor români Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu – pictură pe șevalet, tehnici de artă populară, pictură pe tricouri, simboluri românești pictate pe traiste, sculptură și modelaj cu tematică Brâncuși, ateliere de artă decorativă și multe altele. Atelierele durează 55 de minute și au loc loc zilnic, după următorul program: luni-vineri, între 17:00-21:00, sâmbătă-duminică, între 12:00-21:00. Înscrierea prealabilă la ateliere este obligatorie și se poate face pe email ([email protected]).

Pe lângă ateliere de creație, copiii vor avea parte de tururi ghidate în cadrul Pavilionului Muzeal „Natural-Cultural”, care cuprinde artă românească de patrimoniu. Copiii vor avea ocazia să descoperă în premieră și colecția de artă BCR, expusă pentru prima data publicului larg din România. Printre tablourile care se vor regăsi pe traseul destinat copiilor se regăsesc opere ale lui Iosif Iser, Camil Ressu, Ion Theodorescu Sion, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu, Ștefan Luchian, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Dumitru Ghiață, Horia Bernea, Alexandru Ciucurencu, Henri H. Catargi, Samuel Mutzner, Jean Alexandru Steriadi, Ion Țuculescu, Corneliu Baba, Theodor Pallady, Nicolae Dărăscu, Eustațiu StoenescuOctav Băncilă și Max Arnold. Tururile ghidate vor fi realizate de elevii Complexului Educațional Lauder-Reut și British Council.

Școlile care aleg să viziteze Art Safari Kids în cadrul săptămânii „Școala Altfel” pot beneficia de program personalizat, în prima parte a zilei. De altfel, „Școala Altfel” la Art Safari Kids aduce numeroase avantaje pentru școli, grădinițe sau grupuri organizate, printre care intrare liberă pentru grupurile de copii până în 12 ani, intrare liberă pentru însoțitorii de grup (maximum 3 pers/grup).

Mai multe detalii despre programul Art Safari Kids pot fi găsite pe www.artsafari.ro/asb-kids/.

Despre Art Safari București, ediția 2018

Cea de-a cincea ediție Art Safari București, eveniment aflat sub patronajul Primăriei Municipiului București, va avea loc în această primăvară, între 11 și 20 mai, în Piața George Enescu din București. Evenimentul va fi conceput sub forma unui muzeu temporar, care va găzdui, drept principale focusuri, o expoziție de artă contemporană organizată de Hervé Mikaeloff (curatorul Louis Vuitton Foundation din Paris) – Pavilionul Central „Art on Stage” – și o expoziție dedicată artei românești importante, curatoriată de Alina Șerban – Pavilionul Muzeal „Natural-Cultural”. Programul Internațional este organizat în colaborare cu ambasadele Germaniei, Israelului, Elveției, Spaniei, Argentinei, Statelor Unite ale Americii în România și cu Forumul Cultural Austriac. Pavilionul expozițional este semnat de arhitectul Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneția – edițiile 2016 până în prezent. Mai multe detalii pot fi găsite pe www.artsafari.ro.

Despre Metropolitan Life

Metropolitan Life este parte a MetLife, Inc., una dintre cele mai mari companii de asigurări de viață din lume, și filială a companiei irlandeze Metlife Europe d.a.c.. Înființată în 1868, MetLife oferă, la nivel global, asigurări de viață, planuri de pensii, beneficii pentru angajați și servicii de administrare a activelor. Cu aproximativ 100 de milioane de clienți, MetLife are operațiuni deschise în aproape 50 de țări și deţine poziţii de conducere în pieţe din Japonia, America Latină, Asia, Europa şi Orientul Mijlociu. În România, Metropolitan Life are peste 19 ani de activitate pe piața de asigurări de viață. Două milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.

04
/12
/20

Pe 8 decembrie 2020, începând cu ora 13:00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București, va avea loc primul eveniment de promovare din cadrul Proiectului „Expoziție inovativă cu bunuri restaurate din colecția Muzeului Teatrului Național București”, proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

03
/12
/20

Muzeul Național de Artă Contemporană al României se alătură colegilor din Rețeaua Națională a Muzeelor din România, instituțiilor culturale non-guvernamentale și creatorilor independenți, manifestându-și dezacordul cu strategiile promovate de Visarta pentru a consolida cadrul a ceea ce se urmărește în mod implicit a deveni un monopol asupra gestionării drepturilor percepture din comunicarea publică a operelor de artă vizuală.

27
/11
/20

Galeria Estopia București deschide astăzi expoziția „Not Natural”, de Andrada Feșnic. La aproape doi ani de la prima expoziție solo a artistei la Estopia – care a coincis atunci chiar cu deschiderea galeriei – Andrada Feșnic revine la București cu o nouă serie de lucrări realizate integral pe durata ultimului an.

27
/11
/20

Libertatea, egalitatea și democrația sunt printre cele mai puternice valori ale lumii contemporane. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa și, din păcate, istoria ne demonstrează că, timp de sute de ani, omenirea a reprimat potențialul intelectual a jumătate din populație prin constrângerea femeilor.

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]