Artă contemporană la războiul de țesut
https://www.ziarulmetropolis.ro/arta-contemporana-la-razboiul-de-tesut/

6 artişti şi 6 artizane îşi expun creaţiile în Bastionul Țesătorilor din Braşov până pe 30 august. Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” facilitează şi promovează creaţia unor lucrări de artă contemporană care să integreze tehnica ţesutului la război din zona Branului, element de patrimoniu imaterial.

Un articol de Petre Ivan|12 august 2016

Șase artiști vizuali selectați din toată țara au avut posibilitatea, în luna iulie 2016, să înveţe tehnica tradiţională de ţesut la război de la șase artizane, să se documenteze asupra motivelor tradiţionale şi să valorifice aceste lucruri prin realizarea unor tapiserii după o lucrare proprie propusă.

În selecția artiștilor, organizatorii au căutat, pe lângă originalitatea propunerilor și posibilitatea de transpunere a lucrării în tehnica tapiseriei, o cât mai mare diversitate a mediilor de creație.

Ca artist, aleg sa fiu parte a unor proiecte de tip experimental, pentru că acestea îmi oferă ocazia de a întâlni situaţii noi şi provocatoare, în care oamenii îşi pot testa limitele. – Dorina Horătău, artist si conferențiar universitar titular la UNARTE Bucureștițesut

Artista are un doctorat în domeniul artelor vizuale și este conferențiar universitar titular la UNARTE București. A lucrat alături de Rodica Tişcă din familia Moşoiu din Moieciu de Sus, care a învăţat să ţeasă la război la vârsta de 15 ani de la mama sa.

Doina Voinescu, cunoscută în satul său ca Doina lui Noe a lui Neguleț, l-a acompaniat pe Daniel Brici în aventura primei sale țesături. Daniel este un artist din Reșița, născut în 1987, cu un masterat în pictură la Universitatea de Artă din Timișoara.

Arhitecta Irina Stoican are experiență de 10 ani in proiectare și modelare tridimensională computerizată. Ea a facut echipă cu Nicoleta Olteanu, originară din satul Cheia, al cărei prim obiect ţesut a fost un preş, la războiul de țesut al bunicilor, când avea 15 ani.

Bianca Mann, masterandă la secția Sculptură a UNARTE București și membră a  Uniunii Artiştilor Plastici, este născută în 1991 și consideră importantă aducerea artei plastice contemporane şi a celei decorative tradiţionale împreună.

Am propus un desen pe care l-am considerat potrivit pentru tehnica războiului de ţesut. Rezultatul a fost diferit faţă de cum îmi imaginam eu lucrarea finală, însă m-am
bucurat de transpunerea desenului în materialul textil. – Bianca Mann, masterandă la secția Sculptură a UNARTE București și membră a  Uniunii Artiştilor Plastic

Victoria Ialomiţan din Malul Tișcanilor, care i-a fost alături în cadrul atelierului, țese la război de la 6 ani, făcând primul covor la 14 ani.

Georgiana Gămălie, artistă brașoveană, iconograf și conservator, și-a transpus în țesătură ideea lucrării propuse îndrumată de Maria Gârbacea din Ișanii Moieciului de Sus, având o experiență de 52 de ani de țesut la război.

Tanti Pepenica a învăţat să ţeasă la vârsta de 10 ani de la mamțesuta şi bunica sa. Avea în casă un război făcut de bunicul său, care era tâmplar.

Cele mai vechi reprezentări ale războiului de ţesut şi a
tehnicii ţesătoriei ne sunt transmise din Egiptul Antic, celebră fiind imaginea celor două ţesătoare lucrând la un război vertical, aflată pe fresca mormântului lui Amenhotep, datând din anul 2000 î.Hr.

Pe teritoriul de azi al României, rezultatul săpăturilor din Dobrogea (Tulcea) au dus la concluzia că războiul de ţesut era cunoscut pe aceste meleaguri încă din prima jumătate a secolului al XI-lea, foarte probabil pe filieră bizantină.

Foto: Artă contemporană la războiul de țesut – facebook.com/RazboiulTesatorilor

24
/12
/19

Un grup de tineri artiști timișoreni din cadrul Facultății de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara au demarat un proiect unic, menit să aducă împreună creatorii și iubitorii de artă. Proiectul Artă și Artiști Români are o motivație pur educațională.

23
/12
/19

Comisia Națională a României pentru UNESCO – CNR UNESCO - a organizat în data de 17 decembrie cea de-a IV-a ediție a Galei anuale de sfârșit de an, care a reunit partenerii instituționali, respectiv reprezentanți ai instituțiilor publice, societății civile, mediului privat, precum și alți colaboratori, personalități din domeniile de interes ale UNESCO - educație, științe, cultură, comunicare și informare.

14
/12
/19

Muzeul Colecţiilor de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”, intrată în patrimoniul muzeului anul acesta, prin generozitatea donatorilor, soții Mihai şi Elena Nasta, nepoții colecționarilor.

10
/12
/19

Luni, 9 decembrie, începând cu orele 19.00, în foaierul Sălii Liviu Ciulei (Izvor) a avut loc vernisajul expoziției permanente de portrete ale actorilor din trupa Teatrului L.S. Bulandra, realizate de fotograful (și actorul) Andrei Runcanu.

03
/12
/19

Pentru fostele state socialiste, 2019 marchează trecerea a 30 de ani de la revoluțiile care au schimbat cursul istoriei, iar pentru cehi, la fel ca și pentru români și alte națiuni ce s-au aflat în Blocul de Est, 1989 a marcat trecerea de la dictatură la democrație. Revoluția de Catifea, așa cum a fost numit evenimentul la cehi, a avut câteva caracteristici aparte, iar bucureştenii sunt așteptați să le descopere la deschiderea expoziției „1989. The Velvet Revolution”, pe data de 5 decembrie 2019, începând cu ora 19:00, la Centrul Ceh din Bucureşti.

06
/11
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul "Rebeli cu o cauză" (2019), de Dobrivoie Kerpenisan, prezentat în premieră la Astra, români de diferite categorii sociale vorbesc despre singurul lucru ce îi mai uneşte: Revoluţia la care au participat în decembrie 1989 în comuna lor bănăţeană, Sânpetru Mare, când au fost fotografiaţi de viitorul cineast.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.