Arta contemporană se mută în România – Bucharest Art Week, din 26 septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/arta-contemporana-se-muta-in-romania-bucharest-art-week-din-26-septembrie/

Din 26 septembrie 2014, Bucureştiul va deveni pentru o săptămână gazda uneia dintre cele mai ample manifestări internaţionale de artă contemporană din România.

Un articol de Petre Ivan|25 septembrie 2014

Gândit pentru a atrage atenția publicului internațional asupra scenei autohtone artistice și pentru a crea un spațiu de dialog multicultural, Bucharest Art Week (BAW) își propune să așeze România pe harta europeană a țărilor unde astfel de evenimente reprezintă deja o tradiție, și totodată să se diferențieze de acestea printr-o abordare neconvențională, cu caracter local, focus pe audiență generală, artă în spațiul public și proiecte cu impact social.

”Inner Fire, a Matter of Limits”

Bucharest Art Week debutează la Foișorul de Foc cu expoziția colectivă ”Inner Fire, a Matter of Limits” / ”Arderea interioară, o chestiune de limite”, expoziție-concept curatoriată de Nona Șerbănescu și care reunește 29 de artiști, printre care Aitch, Ana Asavei Pietraru, Alexandra Baciu, Buzu, Otilia Cadar & Liviu Coman, Ana Chiorean, Marina Cristea, Cuzina, Amalia Dulhan, Teofana Filip, Melinda Kádár & Andrei Curta, Liviu Mihai, Mihaela Magopat, George Moscal, Ada Muntean, Maia Ștefana Oprea, Marina Oprea, Bogdan Pelmuș, Magdalena Pelmuș, Ana Petrovici, Maria Raducanu, Valentin Soare, Ioana Sisea, Ioana Ursa, Mihai Topescu, Romana Topescu și Adriana Vasile. Expoziția se va deschide pe 26 septembrie cu un eveniment amplu desfășurat între ora 17.00 și 22.00 marcat de un maratonul-performance de sunet și muzică live semnat in full frame by Fierbințeanu.

Christian Paraschiv, Ideologie

Christian Paraschiv, Ideologie

”BITUM”

La Carol 53 demarează sâmbătă – 27 septembrie – ”BITUM”, o expoziție de grafică, pictură și instalație în format “artist run space” manifestat de către un grup de tineri artiști, Răzvan Anghelache, Alexandra Baciu, Bianca Ioniță și Daniela Vîrlan, având ca invitat special Asociația Parada România documentată fotografic de către artistul francez Gabriel Loisy, în timp ce la Galeria IX va fi deschisă expoziția de fotografie ”Bucharest Today” semnată de artistul fotograf japonez Tomoaki Minoda. Ziua va fi încheiată la Home Mătăsari cu prima expoziție personală de pictură a artistului Adrian Dică denumită “Marele tomberon”. De asemenea, Home Mătăsari va fi gazda unei lucrări colaborative realizată de 15 artiști din întreaga țară în cadrul festivalului 18+ de la Cluj.

Artă la peron

Din dorința de a înlesni accesul la arta contemporană pentru un număr cât mai mare de persoane a luat naștere Artă la peron, un proiect de promovare a artei în medii atipice. Astfel, la Gara de Nord vor rula timp de 5 zile, din 28 septembrie, lucrări de artă video semnate de artiști importanți ai domeniului: Daniel Petru Ionescu [Ro.] ”The Line”, Maia Ștefana Oprea “Lining” [Ro.], Dijana Tomik Radevska [Macedonia], “Drama of Gesture” & “Insomnia”, Dimitris Palade [Grecia] ”Fringe Dance” și alții.

”Istoria prin ochii celor care au trăit-o: martori și mărturii”

Biblioteca Națională va găzdui luni, 29 septembrie, ora 17.00 un preview al expozitiei ”Istoria prin ochii celor care au trăit-o: martori și mărturii” organizată de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului ”Elie Wiesel” în colaborare cu Universitatea de Arte București și Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane. Expoziția va reuni o selecție de lucrări de pictură și gravură realizate pe tema Holocaustului de către studenți ai Facultății de Arte Plastice din București, clasa lector Anca Boieriu, un spectacol de dans contemporan coordonat de performerul Relu Dobrin ce pune în discuție rolul martorului în contextul evenimentelor trecute și obiecte personale ale victimelor Holocaustului din iunie 1941, obiecte găsite în 2010, în groapa comună din pădurea Vulturi, Popricani, județul Iași, în urma investigațiilor arheologice coordonate de către Institutul „Elie Wiesel”. Vernisajul va avea loc oficial pe data de 8 octombrie, iar lucrările vor putea fi vizionate până pe 17 octombrie, perioadă în care sunt programate și alte acțiuni culturale derulate de către Institut. Expoziția va putea fi vizitată în programul de lucru al Bibliotecii Naționale, pe toată perioada, 29 septembrie – 17 octombrie 2014.

“Balkan Mood: focus Macedonia”

Cristi Gaspar, City driver

Cristi Gaspar, City driver

Unul dintre cele mai ofertante evenimente ale săptămânii este și expoziția internațională “Balkan Mood: focus Macedonia”, eveniment ce are loc la inițiativa unor tineri artiști din România: Alexandra Baciu, Anca Brânzaș, Alexandra Pașca, Răzvan Anghelache, Florina Niță, ce prezintă pe scena artistică bucureșteană un grup de artiști macedoneni: Srdjan Micic, Orhan Kamilov, Dijana Tomik Radevska, Marina Leskova, Stefan Jakimovski, Sotir Hadji Nikolov, într-un demers de reactivare a valențelor comune. Expoziția va avea loc tot în incinta Bibliotecii Naționale și va fi deschisă începând cu 30 septembrie.

”Solitar Urban”

Ziua de 1 octombrie îi reunește la Muzeul „Palatul Voievodal – Curtea Veche” pe Cristi Gaspar, Raluca Ghideanu, Grupul FocAR (Alina Tudor, Răzvan Neagoe), Lucian Muntean, Christian Paraschiv, Justinian Scărlătescu și Maria Pop Timaru în expoziția de grup ”Solitar Urban”, curator Adina Niculae.

“Refacerea fragmentului”

Pe 2 octombrie, la Galeria Occidentului publicul va participa la un dublu vernisaj: expoziția de pictură “Refacerea fragmentului” semnată de Matei Enric și expoziția de design de bijuterie contemporană “Musicals” de Alexandru Burlacu.

”Ghost Host”

Săptămâna va culmina cu un closing party pe 4 octombrie la spațiul alternativ Dianei 4, eveniment care va însoți vernisajul ”Ghost Host” al artistului Alex Baciu.

Programul și lista completă a artiștilor pot fi consultate pe site-ul oficial.

Foto: Bucharest Art Week – Bucharest Art Week.eu

08
/09
/15

50 dintre fotografiile premiate la Sony World Photography Awards 2015, cea mai mare competiție de profil din lume, sunt expuse zilele acestea (7-16 septembrie) la Muzeul Țăranului Român. Printre acestea se număra și cele ale fotografilor români Cosmin Bumbuț și Auraș Mihaiu, premiați în competiție

01
/09
/15

Între 10 şi 27 septembrie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București în parteneriat cu Institutul Polonez din Bucureşti invită bucureștenii să facă un altfel de tur vizual prin Bucureşti, cu ocazia celui mai nou eveniment de la Hanul Gabroveni: expoziția foto NU PARCAȚI! semnată de artista poloneză Maja Demska.

28
/08
/15

Până pe 1 octombrie, în capitală, în primul muzeu privat din România, PostModernism Museum, poate fi văzută expoziţia “De la propaganda politică la baby boom”. Aceasta se opreşte la cinci creatori: Ary Murnu, Jules Perahim, Eugen Taru, Val Munteanu, Nell Cobar, urmărind cariera lor în pictură şi grafică, cu precădere în domeniul ilustraţiei de carte şi al caricaturii.

28
/08
/15

Între 3 și 7 septembrie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București participă cu proiectul multimedia interactiv FEED ME semnat de artiștii români Saint Machine și Noper la POST CITY – Habitate ale Secolului XXI, Festivalul de artă, tehnologie și societate ARS ELECTRONICA 2015 din Linz.

25
/08
/15

Misterul zâmbetului celebru al Mona Lisei a fost descifrat de o echipă de cercetători din Marea Britanie. Aceştia au analizat o altă pictură realizată de Leonardo da Vinci şi au ajuns la concluzia că maestrul renascentist s-a folosit de o iluzie optică.

25
/08
/15

În perioada 1-5 septembrie are loc prima ediție a Festivalului Ambasadelor, unde bucureştenii vor avea ocazia de-a face înconjurul lumii în doar câteva zile, luând parte la o sărbătoare a diversității internaționale, o aventură menită să arate Bucureştiul drept o capitală multiculturală, promotoare a dialogului intercultural.

17
/08
/15

Între 17 şi 24 august, cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, clădirea fostului Hotel Continental va fi populată din nou de artişti plastici. Luni, 17 august, la ora 17.00 la etajul întâi a clădirii va avea loc vernisajul expoziţiei cu lucrările creatorilor care au reacţionat la tematica Ringli.Spíl.

13
/08
/15

La Institutul Henry Moore din Leeds se deschide, astăzi, 13 august, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra, o amplă retrospectivă Paul Neagu, incluzând peste 120 de opere ale artistului, de la desene, grafică și sculpturi sau instalații până la creații poetice și filme.

Pagina 40 din 60« Prima...102030...3839404142...5060...Ultima »