Arta Danei Ștefania Apostol, la Galeriile Williams
https://www.ziarulmetropolis.ro/arta-danei-stefania-apostol-la-galeriile-williams/

Galeriile Williams vă invită sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 19.30, la vernisajul expoziţiei de pictură al artistei Dana Ștefania Apostol. În deschidere vor performa Andreea Marin, membră a trupei The Speakers şi Christian Maryan Green, membru al trupei Violent Monkey.

Un articol de Elena Simion|4 aprilie 2014

Expoziția continuă periplul feminității și al senzualității, fiind o prelungire a recentei expoziții de fotografie The Dark Side of My Moon (proiect realizat împreună cu artista Cristina Olteanu).

Este cea de a treia expoziţie individuală a artistei (Picturi acustice – martie 2014; Pe un pământ cu cerul mic-decembrie 2013; Și zbor în jurul tău – aprilie 2013) şi nu i s-a dat niciun nume, lăsând privitorul să găsească înţelesurile picturilor.

Dana Ștefania Apostol este o tânără pictoriţă care zămisleşte un tărâm plin de culoare şi de senzualitate. Figurile feminine care-i însufleţesc picturile par a fi multiplicări ale eului artistei. Fiecare chip se contopeşte cu elemente naturale stilizate, sfidând proporţiile naturale şi deschizând porţile unei lumi inedite, cu o cromatică aparte.

Tema picturilor sale este zborul, dezvăluind dorinţa de eliberare din colivia lumii terestre către o lume ireală plină de flori şi căldură.

Arta

„Prin operele sale picturale Dana Ștefania Apostol dovedește angrenarea într-un proces pe care nu l-am putea numi decât împrumutând de la Dante formula visibile parlare. O încercare de a da glas acelui solilocviu interior imposibil de tradus prin cuvinte (…)”  – George Păunescu, curator.

Foto cu Arta Danei Ștefania Apostol – Galeriile Williams

14
/08
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari va oferi, în premieră, iubitorilor de artă șansa de a admira expozițiile, în cadrul unor tururi nocturne. Experiența vizitării pe timp de noapte a Pavilionului va include, pe lângă tururi ghidate, sesiuni de pictură live (o lucrare de artă creată sub ochii vizitatorilor) și muzică live. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, va găzdui, în premieră, un pavilion dedicat exclusiv artei secolului XXI: Pavilionul Supercontemporan. „Young Blood. Arta timpului tău”, curatoriat de Mihai Zgondoiu. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

21
/07
/19

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită artiști români să lucreze cu mămăligă, în cadrul rezidenței artistice Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinar, la Timișoara.

13
/07
/19

Scena Control-ului capătă acum o nouă dimensiune lansând primul „canvas” de artă urbană open space, ce aduce împreună artiști vizuali și branduri care simt că orașul vibrează mai puternic dinspre strada Constantin Mille nr.4.