Arta iese în stradă în luna martie
https://www.ziarulmetropolis.ro/arta-iese-in-strada-in-luna-martie/

Galeria neconvenţională Celula de artă continuă şi în luna martie să aducă lucrări şi demonstraţii de artă menite să facă trecătorii să se oprească în faţa spaţiului – acvariu din B-dul Carol, nr. 53 şi să interacţioneze direct şi liber cu perspectiva artiştilor.

Un articol de Liliana Matei|3 martie 2021

Privitorii vor avea parte de un performance susținut de multi-instrumentistul autodidact Cătălin Lungu și vor putea vedea lucrările artistelor Maria Buciu și Andreea Toma.

Pe 6 martie, de la ora 19:00, va avea loc Celula Session #5, un mini-concert din seria de performance-uri inițiate de Celula de Artă în care muzicianul Cătălin Lungu, după o lungă călătorie interioară asistată de muzici de pretutindeni, va cânta pentru prima data după mult timp în fața publicului, folosindu-se de chitară, trompetă preparată, loop-uri și efecte.

Performance-ul va consta într-o redescoperire a sunetului cu aceleași dispozitive, instrumente și mijloace care l-au ajutat pe artist să cunoască atât plafonarea, dar și noul în muzică iar momentul muzical își propune să emuleze o parte din camera în care Cătălin scrie muzica sau experimentează jucăuș, iubitor, curios  sau haotic cu sunetul.

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook Celula de Artă.

Poate fi primitor un spațiu din care nu se poate ieși? Exiști dacă nu te vede nimeni? Supraviețuiești dacă îți ții respirația? Ai un apartament, la ce-ți mai trebuie sicriu? Dacă într-o cameră mai încap 100 ca tine, de ce ești tu singurul? Iar dacă această cameră mai are și tavanul înalt, o să zbori sau o să zumzăi?

Deși titlul expoziției promite o atmosferă intimă, confesională, aici, interioritatea este captivă, lipsită de gen și persoană. Maria s-a folosit de proporții – sau mai degrabă de disproporții – pentru a explora relațiile de forță dintre spațiu și ocupant. Neajutorare, frică, abandon, fatalism, amnezie, haos – acestea sunt câteva dintre temele și emoțiile ce răzbat din lucrările ei și pe care ne va fi destul de ușor să le (re)trăim, la rândul nostru, ca supraviețuitori ai pandemiei și ai distanțării sociale.

Peisajele și interioarele ilustrate de ea dezvăluie creaturi închise în ample spații muzeale, reduse la o existență stingheră, oarecum microscopică. Iar dacă scopul încarcerării este amuzamentul sau instruirea publicului, ironia face ca martorii să fie inexistenți, astfel încât spectacolul demnității furate este întru totul gratuit și cu atât mai dezolant. „Înăuntru” te poate trimite cu gândul la o invitație. Și poate că este – una care nu va fi onorată nicicând, pentru că nu există supraviețuitori.

Maria Buciu este absolventă a liceului de artă “Nicolae Tonitza” și a Școlii de artă București – secția pictură și profesează ca arhitect în București. Lucrarea „Înăuntru” poate fi văzută la Celula de Artă între 15 – 29 martie.

„Pharmakon” – manifest artistei Andreea Toma împotriva abuzului de medicamente

Lucrarea „Pharmakon” face parte din proiectul „Mass Media”, ce își propune să demonstreze că mijloacele de comunicare în masă propagă strategii “culturale” distructive, care împing la un consum de informație neselectiv.

„Zilnic sau periodic apelăm la pastile pentru a calma, trata sau a preveni anumite afecțiuni. Azi un somnifer, mâine un analgezic, poimâine un antitusiv şi descoperi astfel că nu mai poţi trăi fără ele. Am observat și că majoritatea reclamelor TV sunt la medicamente și că au o frecvenţă de-a dreptul abuzivă. Informaţia precară care însoţeşte diverse reclame poate influența un om neavizat, care nu consultă surse de specialitate și le folosește după ureche, aşteptând efectele.”, povestește Andreea.

„Pharmakon, în greacă, înseamnă deopotrivă medicament dar și otravă, elixir sau maleficiu. Eu îmi doresc să scot în evidență abuzul de medicamente, mai ales că anumite clase de medicamente creează o dependență psihică, ce poate fi definită ca o boală cronică care afectează creierul și funcțiile de memorie, așa că am realizat această lucrare din pastile farmaceutice înglobate în rășină epoxidică.”

ATOMA (Andreea Toma) este un artist vizual, graphic designer și muralist din București, absolventă a Universității Naționale de Arte din București, secția pictură, și membru fondator al galeriei Celula de Arta. Cercetarea sa artistică se concentrează pe spațiul contemporan, abordând teme ce țin de manipularea la nivel de masă, prin intermediul mass-media și al rețelelor de socializare.

Instalația poate fi văzută în spațiul expozițional din B-dul Carol nr. 53 între 29 martie – 11 aprilie.

Nici una dintre expoziții nu va avea vernisaj cu public și pot fi văzute la Celula de Artă la orice oră.

Celula de artă este reprezentată de un spațiu cu deschidere stradală, ce își propune să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje și astfel, pentru ca nu mai există o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se crează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creaţiei contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră pentru publicul stradal. Cu o prezență de ~ 4 ani (2017 – 2021) pe scena artei din București, Celula de Arta a susținut ~70 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri) și a influențat modul de percepție în ceea ce privește expunerea obiectelor sau actelor artistice în fața publicului.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

13
/02
/24

CRONICĂ DE FILM “Zona de interes” (2023), de Jonathan Glazer, este un film aproape conceptual, a cărui forţă e dată de contrastul dintre ce vedem în prim-plan, de o parte, şi ce se întâmplă în plan îndepărtat şi ce auzim pe coloana sonoră, de cealaltă parte.