Artă la muzeu: expoziția „UNArte la Antipa’’
https://www.ziarulmetropolis.ro/arta-la-muzeu-expozitia-unarte-la-antipa/

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită la vernisajul expoziţiei „UNArte la Antipa’’ care va avea loc vineri, 22 februarie de la ora 14.00, la sediul muzeului din Șoseaua Kiseleff nr. 1.

Un articol de Liliana Matei|21 februarie 2019

Studenții secției de grafică (clasa Conf. Univ. Dr. Stela Lie) au desenat de-a lungul timpului în cadrul Muzeului, folosind natura ca subiect. Lucrările lor sunt reunite într-o expoziție care este organizată în două secțiuni. În biblioteca din Sala Cabinet Gr. Antipa sunt prezentate desene originale, în timp ce în Sala Specii Sinantrope este prezentată o instalație formată din numeroase reproduceri de desene, la scară redusă, care sugerează complexitatea și diversitatea naturii.

Natura, în cele mai fine detalii și întruchipări, este ceea ce unește și caracterizează atât demersul cercetătorului cât și pe cel al artistului. Fiecare dintre ei lucrează cu desene, cu imagini și reprezentări ale lumii vii. Descifrarea misterelor și clasificarea lor, însă, este scopul cercetătorilor, iar potențarea acestora, misiunea artiștilor. Studiul în muzeu, asupra varietății uimitoare a viețuitoarelor, le dezvoltă tinerilor artiști simțul observației, simțul proporției. Iar talentul fiecăruia, modalitatea de a vedea lumea, tranformând-o deseori într-o ficțiune, fac desenul mai expresiv, mai personal, mai bogat.

Grupe de studenți de la UNArte vin la muzeul Antipa, se plimbă cu interes ca și cum ar fi din nou copii care descoperă lumea. Și apoi desenează. Atunci când desenezi, vezi lucrurile altfel decât le vezi cu ochii de fiecare zi. Le măsori, le cântărești, le analizezi culorile, observi detaliile, texturile, asemănările și deosebirile, înrudirile, familiile…

Studiul naturii este izvorul la care se întorc mereu artiștii, într-un fel sau altul.” – Conf. Univ. Dr. Stela Lie, Universitatea Națională de Arte din București.

Pentru noi, ca muzeu de istorie naturală, colaborarea cu Universitatea de Arte are rolul de… cunoaștere a trecutului, deoarece, de-a lungul timpului, știința zoologiei s-a dezvoltat cu ajutorul desenului. Într-o epocă în care orice obiect poate fi fotografiat cu ușurință, practica desenatului rămâne actuală în ceea ce privește descrierea de noi specii, deoarece alegând ce anume să deseneze, zoologul scoate în evidență anumite aspecte pe care le consideră importante în descrierea acelei specii. Spre deosebire de demersul artistic însă, zoologul este interesat doar de valoarea de document a desenului realizat.” – Dr. Luis Ovidiu Popa, directorul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Intrarea la vernisaj este liberă, apoi expoziția va face parte din circuitul de vizitare al Muzeului până pe data de 1 martie 2019.

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.