Artiști din Ucraina, Israel, Norvegia, România și alte 7 țări din Europa, la MMB Showcase Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/artisti-din-ucraina-israel-norvegia-romania-si-alte-7-tari-din-europa-la-mmb-showcase-festival/

MMB Showcase Festival, festivalul care prezintă artişti în ascensiune din România şi din lume, va avea loc între 6 şi 8 septembrie, la Club Expirat. Printre primele nume confirmate regăsim trupe şi artişti din România, Franţa, Cehia, Norvegia, Israel, Portugalia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina şi Moldova.

Un articol de Liliana Matei|29 iulie 2022

Timp de trei zile, în perioada 6-8 septembrie, Clubul Expirat din București va găzdui o nouă ediție a MMB Showcase Festival. Evenimentul aduce pe scena clubului formații în ascensiune din toată lumea, cuprinzând artiști din toate genurile muzicale. Aceștia vor concerta atât în fața profesioniștilor domeniului de pe plan local și european, prezenți la conferința Mastering the Music Business – oportunitate care le-ar putea aduce viitoare colaborări – dar și în fața publicului neparticipant la conferință, dar dornic să descopere voci și acorduri fresh.

Cosmin Ionescu, Music Program Director la MMB Showcase, a declarat că „industria muzicală are și ea hibele ei, iar una dintre ele este dificultatea cu care un artist, o trupă la început de drum reușeșete să ajungă în atenția marilor case de discuri, festivalurilor locale sau internaționale, ba chiar în atenția publicului larg. Un festival de showcase-uri poate rezolva o parte din această problemă și ne bucurăm enorm că am reușit și anul acesta să dăm șansa unor trupe cu super mult potențial să-și expună muzica în fața profesioniștilor din industrie, dar și a publicului.”

Peste 15 formații vor lua parte la festivalul din acest an, iar printre primele nume confirmate se numără: AIKO (Cehia), Cătălina Cara (Moldova), E-an-na (România), Groove Garden (România), HVNDS (România), IOVA (România), IVA (Bulgaria), KOIKOI (Serbia), krapka; KOMA (Ucraina), Labotanique (Franța), :Papercutz (Portugalia), Sturle Dagsland (Norvegia), Subterranean Masquerade (Israel), Woodstock Barbie (Ungaria) și Zimbru (România).

Intrarea la MMB Showcase Festival este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul publicului se va face în fiecare seară de festival începând cu ora 19:00. Detalii suplimentare despre artiști și program puteți găsi pe site-ul www.masteringthemusicbusiness.ro.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.