Artiști Împreună în luptă cu pandemia
https://www.ziarulmetropolis.ro/artisti-impreuna-in-lupta-cu-pandemia/

Centrul Cultural Clujean lansează un proiect naţional care implică artiştii români în lupta cu pandemia COVID-19. Platforma Artişti Împreună răspunde iniţiativei Observatorului Român de Sănătate de a transmite teme şi subiecte importante ale zilei către un public cât mai larg.

Un articol de Liliana Matei|30 martie 2020

Inițiativa mizează pe creativitatea artiștilor ca vector în informarea publică, dar și ca promotor al solidarității, în contextul stării de urgență și al crizei globale.

„România trece prin cea mai gravă criză de sănătate din ultima jumătate de secol. Putem trece cu bine prin ea doar împreună. Împreună putem să-i ajutăm pe vârstnicii care au nevoie de sprijin. Împreună, cu gândul la medicii și asistentele medicale care în această perioadă sunt foarte expuși. Împreună cu prietenii noștri, susținându-ne moral”, a transmis către comunitatea de artiști Vlad Mixich din partea Observatorului Român de Sănătate.

Prin platforma Artiști Împreună vor fi lansate frecvent teme de lucru: mesaje de informare sau de mobilizare, precum și bune practici personale și comunitare. Artiștii sunt invitați să le transpună în lucrări și proiecte din sfera artelor vizuale, artelor media, artelor perfomative, muzicii sau literaturii. Sunt binevenite abordări diverse: grafică, animații video, filme, muzică, texte, incluzând formatele inovatoare.

„Am început să colectăm bani de la companii și de la cetățeni – avem deja primii 10.000 de euro –, cu ei vom plăti cu câte 300 de euro lucrări produse în regim de urgență de către artiști care vor să transmită acum mesaje de solidaritate, de încurajare și de conștientizare. În acest fel punem în mișcare și mecanismele umane: de încredere, de sănătate mentală și emoțională care ne sunt atât de necesare, în complementaritate cu cele instituționale. În același timp, oferim artiștilor independenți, puternic afectați financiar în această perioadă, o sursă de venituri foarte necesară”, a declarat Ștefan Teișanu, directorul Centrului Cultural Clujean.

După un proces de validare în acord cu temele propuse, lucrările și proiectele artiștilor vor fi difuzate în spațiul online, prin canalele proprii, precum și prin platformele partenerilor care susțin proiectul. În funcție de disponibilitate, aceste lucrări pot fi diseminate și prin canalele oficiale de comunicare ale autorităților publice care susțin mișcarea. În următoarele zile, rețeaua de distribuție va fi extinsă către lanțuri de magazine, organizații comunitare, rețele outdoor, dar și către parteneriate media locale și naționale. Încă de la lansare, proiectul se bucură de sprijinul Băncii Transilvania, un partener de lungă durată al Centrului Cultural Clujean.

Inițiativa Artiști Împreună își propune, ulterior, să mobilizeze instituții, organizații și companii în susținerea unor cauze colective importante pentru societatea românească prin implicarea comunității artistice. Un alt proiect din cadrul mișcării Artiști Împreună aflat în stadiul de dezvoltare este organizarea unui fond pentru situații de urgență destinat artiștilor în dificultate.

Centrul Cultural Clujean este o organizație non-guvernamentală de cultură și dezvoltare urbană care crede într-un oraș pe care cultura îl face prezent și uman. Misiunea sa este de a mobiliza cultura, în parteneriat cu alte sectoare, pentru a contribui la transformare socială, precum și la dezvoltare locală și regională.

Observatorul Român de Sănătate își propune să contribuie la îmbunătățirea sistemului de sănătate din România prin desfăşurarea de studii de cercetare privind performanța politicilor si a serviciilor de sănătate.

26
/06
/20

În noaptea din 27 spre 28 iunie 1916 în casa lui din Bucureşti, de pe strada Mendeleev, Ștefan Luchian trăia ultimele clipe dintr-o lungă agonie. Pe şevalet, se afla ultima lui creaţie rămasă neterminată: un chip de femeie.

09
/06
/20

Sâmbătă, 13 iunie, de Ziua Porților Deschise, Fundația Calea Victoriei vine în vizită la tine! Și aduce în dar demo-uri gratuite la cele mai îndrăgite cursuri din program, reduceri care durează un weekend întreg, lectori simpatici și o mulțime de alți oameni care au aceleași pasiuni ca tine.

03
/06
/20

Muzeul Naţional Cotroceni vine în întâmpinarea publicului pasionat de artă şi istorie, reluând din data de 2 iunie 2020 şi activitatea expoziţională. Un proiect cultural valoros, expoziția „Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”, este inclus de astăzi în circuitul de vizitare al muzeului.

29
/05
/20

Cu ocazia Centenarului Paul Celan, Primăria Muncipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Ministerul Federal al Afacerilor Europene şi Internaţionale al Republicii Austria prin Forumul Cultural Austriac București și Facultatea de Litere din București, Secția Germanistică, au realizat expoziția CELAN 100 – Printre cuvinte/ Unter den Wörtern.

21
/05
/20

Eros Di Prima, arhitect și fondatorul Asociației Culturale Creative Spaces din Italia, ne vorbește despre importanța adaptării artei la schimbările actuale.

20
/05
/20

Istoria capitalei Germaniei de astăzi se leagă direct de dezvoltarea rapidă a Prusiei în secolul al XVIII-lea. Orice Mare Putere europeană avea nevoie de a se afirma simbolic în raport cu celelalte monarhii de pe continent, fiecare investind în măreția orașului său capitală.