Artiștii care vor cariere internaționale îi întâlnesc la Sibiu pe directorii și agenții marilor festivaluri europene
https://www.ziarulmetropolis.ro/artistii-care-vor-cariere-internationale-ii-intalnesc-la-sibiu-pe-directorii-si-agentii-marilor-festivaluri-europene/

Artiştii care doresc o carieră internaţională, contracte care să le permită bugete de dezvoltare sau concerte la Eurosonic, Reeperbahn, Tallin Music Week, Where’s The Music, MENT, Novarock, Hurricane, Lollapalooza şi alte mari festivaluri ale lumii au şansa unică să-i întâlnească la Sibiu pe cei mai importanţi decidenţi din industria muzicală europeană, reuniţi în perioada 27-29 iulie pentru prima ediţie East European Music Conference.

Un articol de Petre Ivan|23 iunie 2017

Prima întâlnire în România a reprezentanților de top ai industriei muzicale europene este organizată de ARTmania, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei din Sibiu.

Vreme de două zile, experți de top din industria muzicală europeană se vor întâlni cu publicul din România, în cadrul unei serii de conferințe, urmate de reuniuni informale, găzduite de Sala Thalia, elegantul sediu al Filarmonicii din Sibiu. Pentru programul complet al conferinței, consultați situl oficial al evenimentului, www.eemusic.ro

„În ultimii ani am participat, în calitate de director a două festivaluri, la showcase-uri și întâlniri ale unor rețele muzicale ce reprezintă o adevărată rampă de lansare pentru artiști și trupe emergente pe scena muzicală. Organizate de cei mai importanți producători europeni, acest tip de evenimente generează contextul care, pe de-o parte, îți facilitează accesul la ultimele tendințe în domeniul muzical și, pe de altă parte, se concretizează în selecția de trupe și artiști pentru viitoarele producții. În această logică am construit și Sibiu – Festival City East European Music Conference. Astfel, în premieră pentru România, la reuniunea de la Sibiu vor fi prezenți acei decidenți europeni pentru care orice manager sau artist european ar străbate mii de kilometri și ar cere multe recomandări pentru o programare”, spune Codruța Vulcu, director al Festivalului ARTmania, Blaj aLive și inițiator al platformei East European Music Conference.

Sâmbătă, 29 iulie, de la ora 16.00, în cadrul conferinței „CLUBUL ARTIȘTILOR ȘI AL MANAGERILOR – Cum să-ți lansezi trupa la nivel european? Rețeaua internațională a târgurilor muzicale”, va fi explicat sistemul internațional de târguri culturale și alte soluții contemporane pentru poziționarea trupelor și a artiștilor pe piețele internaționale, în cadrul East European Music Conference, de unii dintre cei mai experimentați dintre agenții de top ai Europei:

Ruud Berends, co-propriatar și co-fondator al faimosului International Festival Forum – iff.rocks (Londra, Marea Britanie), consultant al agenției Buma Cultuur – programul guvernamental olandez pentru țările mai nou intrate în rețelele internaționale care încurajează și sprijină exportul cultural. Ruud, consultant pentru Eurosonic Noorderslag, una dintre rețele internaționale prestigioase de marketing în industria muzicală, a lucrat de-a lungul celor peste 30 de ani de carieră cu trupe importante, de la Nirvana, la Soundgarden.

 

Grimur Atlason este manager general al festivalului Icelandic Airwaves – icelandairwaves.is, de la Reykjavik. Peste 200 de trupe sunt programate, la fiecare ediție, de-a lungul celor cinci zile de festival, cifră la care se adaugă cele peste 600 de concerte care au loc pe așa numitele platforme neoficiale Iceland Airwaves. Printre foarte mulți alții, Grimur a lucrat cu Bjork, Flaming Lips sau Caribou.

Helen Sildna, fost agent internațional pentru cea mai importantă agenție baltică, BDG, și-a înființat propria companie, Musiccase, prin care a organizat concerte ale marilor artiști internaționali în Estonia. Decorată în Finlanda și Estonia pentru servicii culturale de excelență, Helen este fondatorul și proprietarul Tallinn Music Week – tmw.ee, un eveniment care pornea în 2009 ca o conferință internațională, găzduind și un târg de spectacole și care s-a dezvoltat, devenind un eveniment complex, ce include și arta, tehnologie sau gastronomie.

Deep Sound of Maramures

Manfred Tari, are 30 de ani de experiență la vârf în industria muzicală, inclusiv în jurnalismul de înalt standard, fiind corespondent pentru diverse publicații de prestigiu ale breslei, precum Musikmarkt, IQ-Magazine, Music & Copyright sau VIP News. Din 2004 și până acum, Manfred a stabilit agenda Popkomm, iar din 2009 a preluat această misiune și pentru Reeperbahn Festival – reeperbahnfestival.com, din Hamburg.

Alin Dincă, DJ în echipa Rock FM încă de la înființarea postului, membru fondator și solist al formației Trooper, autor a două volume de poezie și realizator de emisiuni radio de mai bine de 15 ani va modera această conferință.

“Festivalurile de tip showcase creează oportunități pentru trupe, artiști și alți profesioniști din industria muzicală. Organizatorii acestui tip de festival generează contexte în care organizatorii, reprezentanții caselor de discuri, jurnaliștii sau alți profesioniști din industria muzicală să poată vedea cele mai interesante noi trupe și produse, în care artiștii vor întâlni oameni care-i pot învăța cum să-și profesionalizeze acțiunile creative. Acest tip de eveniment este în mod special important în Estul Europei, unde piața muzicală este mai puțin dezvoltată, se află încă în perioadă adolescentină. Dar învățăm și creștem! Depinde de fiecare dintre voi, de felul în care folosiți aceste oportunități, astfel încât să vă puteți duce efortul creativ la un nou nivel” – Matjaž Manček, Director al Festivalului MENT Ljubljana.

Printre cele mai importante platforme și festivaluri Showcase europene se numără:

o Eurosonic Noorderslag – Groningen, Olanda –

https://www.eurosonic-noorderslag.nl

o Where’s the Music?– Norrköping, Suedia – http://wheresthemusic.se/en/

o Ment – Ljubljana, Slovenia – http://www.ment.si

o Tallinn Music Week – Tallinn, Estonia – https://tmw.ee

o Reeperbahn festival – Hamburg, Germania –

https://www.reeperbahnfestival.com/

o Waves Vienna – Viena, Austria – http://www.wavesvienna.com

o MaMA Festival and Convention – Paris, Franța – http://www.mamafestival.com

o Tune in Tel Aviv – Tel Aviv, Israel – http://www.tuneintlv.com

o Midem – Cannes, Franța – http://www.midem.com

Există nenumărate moduri de a lansa pe piața internațională un artist, o trupă sau un spectacol, într-o epocă în care rețelele sociale, rețelele Youtube și Vimeo și platformele de streaming, corect folosite, pot aduce peste noapte o uriașă notorietate. Sistemul internațional de târguri de spectacole este, de asemenea, o platformă excelentă pentru startul unei cariere internaționale. Artiștii și managerii trebuie să participle la cât mai multe evenimente internaționale care reunesc reprezentanți ai industriei muzicale, pentru a-și mări șansele ca aceștia să-i selecteze pentru propriile evenimente sau festivaluri. Eurosonic Noorderslag, evenimentul pe care îl cunosc cel mai bine, este o uriașă rampă de lansare pentru artiști, în măsura în care adună agenți și directori de festivaluri, care au oferte nenumărate și variate. Condiția este să fii bun, foarte bun, muzica să fie susținută de un show excelent, iar în spate să existe o echipă de management motivată și competentă, capabilă să gestioneze ofertele și, în momentul în care apare, și succesul! – Ruud Berends, co-propriatar și co-fondator al faimosului International Festival Forum – IFF (Londra, Marea Britanie).

TUDOR CHIRILĂ: “Toate țările europene au un birou de export de talente”

Deep Sound of Maramures

Tudor Chirilă și Trupa Vama, alături de proiectul The Deep Sound of Maramureș se numără printre artiștii români care se alătură programului East European Music Conference. Prezentat la Paris, Haga sau Bruxelles, The Deep Sound of Maramureș, un proiect care integrează în structuri artistice contemporane un concept de cercetare antropologică din aria acustică tradițională, va fi unul dintre spectacolele prezentate în cadrul mini-seriei Showcase Festival incluse anul acesta în programul East European Music Conference. Interesați de modalități și oportunități contemporane de dezvoltare, Tudor Chirilă și trupa Vama vor fi reprezentați la East European Music Conference.

Până nu demult, am crezut că destinul unui artist de anvergură internațională se bazează pe muzică, noroc și – de dată mai recentă – exploatarea social media. Și nu-mi explicam de ce, cu puține excepții, artiști români din genuri diferite, cu repertoriu în engleză la standarde europene, nu reușeau să facă pasul către reprezentarea afară. Apoi am înțeles că aproape toate țările europene (mai puțin România) au un birou de export care sprijină artiștii locali în încercarea de a se promova în teritorii străine (Don’t Panic, We’re from Poland, Iceland Music Export, Hungarian Oncoming Tunes și altele asemenea). Pentru că e nevoie de sprijin, atât la nivel de know how, cât și din punct de vedere financiar, și mai ales de unitate în comunicare. Să comunici o breaslă și muzica ei, nu cazuri particulare. Există multe modalități de promovare, dar fie nu le știm, fie sunt greu de accesat. EEMC mi se pare o oportunitate excelentă pentru artiștii români de a înțelege cum funcționează lucrurile afară, cum pot aplica la diverse showcase-uri și festivaluri, cum pot organiza un turneu în afara țării. Noi, Vama, încă ne gândim cum să facem să fim și la concerte programate de ceva vreme la mare, și la Sibiu, în același timp. – Tudor Chirilă, trupa Vama.

„Imagineaza-ți cel mai tare lineup de festival, cu artiștii tăi preferați, care nu au mai fost în România și pentru care ar trebui să călătorești în alte țări pentru a-i asculta. Și mai imaginează-ți că după fiecare concert din festival ai avea ocazia să primești un autograf sau să faci o fotografie cu fiecare artist. Cam așa va fi și la East European Music Conference, cu diferența că aici, „artiștii” sunt unii dintre cei mai influenți oameni din lumea live-entertainmentului din Europa: promoteri de festivaluri, agenți de booking, fondatorii unor showcase-uri și conferințe care pot schimba cariera oricărui artist care își dorește succes internațional. Cred că e fabulos că toți oamenii aceștia vor fi la Sibiu pentru două zile, iar artiștii români vor avea ocazia să-i asculte și, mai ales, să interacționeze cu ei. Eu sigur voi profita de ocazie” – spune Carina Sava, manager al trupei Vama.

Biletele costă 190, 210 sau 240 de lei, în funcție de momentul achiziției și sunt disponibile pe situl official al evenimentului, la adresa: http://eemusic.ro/tickets/.

Biletele permit accesul la ambele zile de eveniment și sunt valabile pentru întreaga serie de seminarii și conferințe incluse în program.

Foto: Artiștii care vor cariere internaționale – facebook

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.