Artiştii îi iau apărarea actriţei Oana Pellea printr-o scrisoare către Mircea Dinescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/artistii-ii-iau-apararea-actritei-oana-pellea-printr-o-scrisoare-catre-mircea-dinescu/

Ziarul Metropolis publică scrisoarea Liei Bugnar, actriţă şi dramaturg, asumată de mai mulţi artişti şi adresată poetului Mircea Dinescu, preşedintele publicaţiei „Caţavencii“.

Un articol de Corina Vladov|25 octombrie 2013

Ziarul Metropolis publică scrisoarea Liei Bugnar, actriţă şi dramaturg, adresată poetului Mircea Dinescu, preşedintele publicaţiei Caţavencii. Textul, conceput de Lia Bugnar, dar asumat de mai mulţi artişti, este o replică la pamfletul unui angajat de la Caţavencii, în care a fost criticată actriţa Oana Pellea.

„Atacul apărut în «Caţavencii» împotriva doamnei Oana Pellea a revoltat mare parte din breasla actoricească. Întrucât revolta neformulată nu prea are efect, am pus-o în nişte cuvinte, într-o scrisoare adresată poetului Mircea Dinescu, preşedintele ziarului.

Cuvintele-s ale mele dar m-am sfătuit cu toţi aceia din jurul meu cărora articolul le-a provocat aceeaşi revoltă ca şi mie. Scrisoarea deschisă va apărea într-o petiţie online, dar până e verificată şi vom avea un link durează uneori şi până la 48 de ore. Până atunci o postez aici şi potenţialii semnatari pot să-şi arate susţinerea“, scrie Lia Bugnar pe Facebook.

Regizorii Radu Afrim şi Chris Simion, actorii Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Maria Obretin, Cristina Casian, Nicoleta Lefter, Constantin Cojocaru, Irina Cojar, Ilinca Manolache, Vlad Logigan se numără printre primii artişti care îşi arată susţinerea faţă de Oana Pellea.

„Domnule Mircea Dinescu,

Considerăm articolul apărut în ziarul «Cațavencii», ziar al carui președinte sînteți, o jignire la adresa întregii bresle actoricești, nu numai la adresa doamnei Oana Pellea. Știm că trăim vremuri murdare, de incultură crasă, incultură la care ziarele și televiziunile contribuie din plin. Totuși, chiar în jalnicul context cultural în care ne aflăm, articolul scris de Radu Alexandru, «Oana Pellea și valorile,» a reușit să ne agreseze într-un mod foarte personal pe toți.

Dacă acest articol ar fi apărut într-una din fițuicile de scandal care împovărează tarabele bucureștene sau pe blogul domnului care semnează articolul, nu ne-ar fi mirat cîtuși de puțin.

Dar acest articol apare într-un ziar care poartă numele unui celebru personaj al celui mai mare dramaturg din literatura română, ziar al cărui preşedinte este un poet important pe nume Mircea Dinescu. Denumindu-vă ziarul «Cațavencii» ați lăsat impresia că vă raportați la alte valori decît la dejecțiile care inundă mass-media de ani buni încoace. De aici şi speranța noastră că această scrisoare pe care v-o adresăm nu va ramîne fără urmări.

Oana Pellea

Oana Pellea, în „Vocea umană“, de la Teatrul Metropolis. Foto: Maria Ştefănescu

Cerem ca domnului Radu Alexandru să nu i se mai pună la dispoziție spațiu în ziarul dumneavoastră pentru a-și exprima părerile. Și niște scuze publice din partea ziarului ar fi binevenite dar simțim și noi că deja pretindem o porție de normalitate cam mare, în vremurile anormale pe care le trăim.

Nu e nevoie să explicăm aici şi de aceea nici n-o vom face, de ce doamna Oana Pellea este un om care înseamnă mult în teatrul românesc, valoare care ar fi existat indiferent ce nume de familie ar fi purtat această actriță.

Citiţi şi scrisoarea Rodicăi Mandache: „Eu sunt sigură că acest băiat nu a văzut-o pe Oana în nimic, nici la teatru, nici la cinema, că nu i-a citit cărţile“

Mizeria care se revarsă din articol ne lovește pe toti și, știind că sînteți un om care iubește teatrul, vă cerem să aveți o reacție. Libertatea care i s-a acordat domnului Radu Alexandru de a-și dezlănțui disprețul (provenit în primul rînd dintr-o incultură mărturisită cu mîndrie din primele rînduri ale articolului) nu are nici un fel de legătură cu libertatea presei. Este libertatea mitocăniei, este libertatea rinocerizării, este semnul că nimic nu mai înseamnă nimic în România de azi.

Așteptăm răspunsul dumneavoastră față de mizeria care s-a publicat sub numele de «Cațavencii», altfel vom considera ziarul dumneavoastră o alt[ variație la hîrtia igienică vîndută sub numele de presă în peisajul cotidian.” (Lia Bugnar)

Foto cu Oana Pellea – Lehel Makara, Festivalul Internaţional de Film „Comedy Cluj“

09
/10
/15

Peste exact o săptămână, debutează cea de a X-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFGX). Proiecția filmelor are loc la Cinema Studio, începând din seara zilei de 16 octombrie, data care marchează deschiderea ediției jubiliare, cu o peliculă de excepție: „Victoria”, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, considerat surpriza germană a Berlinalei din acest an și răsplătit cu Ursul de Argint.

09
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Walk”, cel mai nou film al lui Robert Zemeckis, este reconstituirea spectaculoasă a unei fapte reale legendare, redată sub forma unei alegorii despre îndrăzneală şi cu tensiunea unui film de acţiune. Folosind inteligent 3D-ul, filmul oferă unul din cele mai rafinate momente ale cinemaului popular din acest an.

09
/10
/15

În ultimii 22 de ani Astra Film Festival a transformat Sibiul în spațiul privilegiat unde anual, timp de o săptămână, se poate vedea mersul lumii doar prin vizionarea selecției de filme. Viața de la 1,30 metri înălțime, spaimele interioare ale Hertei Muller – laureate a premiului Nobel, cum a învins Chuck Norris comunismul și viitorul filmului documentar în atelierele Aristoteles, sunt doar câteva din reperele weekend-ului la AFF 2015.

08
/10
/15

În luna octombrie, Merci Charity Boutique organizează o cină cu scop caritabil pregătită de Alex Dima, senior corespondent ProTv şi producător al emisiunii “România, te iubesc”.

08
/10
/15

După o serie de spectacole de teatru care au făcut istorie în ultimii ani, Teatrul Act propune un nou eveniment teatral, în co­productie cu Asociația T.E.T.A. – ​Vanilla Skype​– o incursiune în fascinația poveștilor contemporane. Premiera spectacolului va avea loc pe ​22, 23 și 24 octombrie​de la ​orele 19:00​, la Teatrul Act​.

08
/10
/15

Festivalul Național de Teatru - ediția XXV (23 octombrie - 1 noiembrie) va oferi publicului bucureștean un număr record de spectacole, 44, selecționate de criticul Marina Constantinescu din stagiunea 2014-2015. Biletele pentru FNT 2015 se pun în vânzare începând de astăzi și, în premieră, se vor putea achiziționa online, prin platforma mystage.ro.

07
/10
/15

Recunosc că sunt un om curios, dar unul moderat, chiar discret. Aşa scria şi în fişa postului la prima angajare, să-mi manifest creativ curiozitatea. În ciuda a ceea ce am mai povestit pe aici, în mijloacele de transport încerc, cel puţin în ultima vreme, să fiu omul cel mai puţin curios din câţi există. Chiar şi aşa, cu această indiferenţă, pe alocuri jucată, nu pot evita să nu-i deranjez pe cei din jurul meu.