Artiştii îi iau apărarea actriţei Oana Pellea printr-o scrisoare către Mircea Dinescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/artistii-ii-iau-apararea-actritei-oana-pellea-printr-o-scrisoare-catre-mircea-dinescu/

Ziarul Metropolis publică scrisoarea Liei Bugnar, actriţă şi dramaturg, asumată de mai mulţi artişti şi adresată poetului Mircea Dinescu, preşedintele publicaţiei „Caţavencii“.

Un articol de Corina Vladov|25 Octombrie 2013

Ziarul Metropolis publică scrisoarea Liei Bugnar, actriţă şi dramaturg, adresată poetului Mircea Dinescu, preşedintele publicaţiei Caţavencii. Textul, conceput de Lia Bugnar, dar asumat de mai mulţi artişti, este o replică la pamfletul unui angajat de la Caţavencii, în care a fost criticată actriţa Oana Pellea.

„Atacul apărut în «Caţavencii» împotriva doamnei Oana Pellea a revoltat mare parte din breasla actoricească. Întrucât revolta neformulată nu prea are efect, am pus-o în nişte cuvinte, într-o scrisoare adresată poetului Mircea Dinescu, preşedintele ziarului.

Cuvintele-s ale mele dar m-am sfătuit cu toţi aceia din jurul meu cărora articolul le-a provocat aceeaşi revoltă ca şi mie. Scrisoarea deschisă va apărea într-o petiţie online, dar până e verificată şi vom avea un link durează uneori şi până la 48 de ore. Până atunci o postez aici şi potenţialii semnatari pot să-şi arate susţinerea“, scrie Lia Bugnar pe Facebook.

Regizorii Radu Afrim şi Chris Simion, actorii Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Maria Obretin, Cristina Casian, Nicoleta Lefter, Constantin Cojocaru, Irina Cojar, Ilinca Manolache, Vlad Logigan se numără printre primii artişti care îşi arată susţinerea faţă de Oana Pellea.

„Domnule Mircea Dinescu,

Considerăm articolul apărut în ziarul «Cațavencii», ziar al carui președinte sînteți, o jignire la adresa întregii bresle actoricești, nu numai la adresa doamnei Oana Pellea. Știm că trăim vremuri murdare, de incultură crasă, incultură la care ziarele și televiziunile contribuie din plin. Totuși, chiar în jalnicul context cultural în care ne aflăm, articolul scris de Radu Alexandru, «Oana Pellea și valorile,» a reușit să ne agreseze într-un mod foarte personal pe toți.

Dacă acest articol ar fi apărut într-una din fițuicile de scandal care împovărează tarabele bucureștene sau pe blogul domnului care semnează articolul, nu ne-ar fi mirat cîtuși de puțin.

Dar acest articol apare într-un ziar care poartă numele unui celebru personaj al celui mai mare dramaturg din literatura română, ziar al cărui preşedinte este un poet important pe nume Mircea Dinescu. Denumindu-vă ziarul «Cațavencii» ați lăsat impresia că vă raportați la alte valori decît la dejecțiile care inundă mass-media de ani buni încoace. De aici şi speranța noastră că această scrisoare pe care v-o adresăm nu va ramîne fără urmări.

Oana Pellea

Oana Pellea, în „Vocea umană“, de la Teatrul Metropolis. Foto: Maria Ştefănescu

Cerem ca domnului Radu Alexandru să nu i se mai pună la dispoziție spațiu în ziarul dumneavoastră pentru a-și exprima părerile. Și niște scuze publice din partea ziarului ar fi binevenite dar simțim și noi că deja pretindem o porție de normalitate cam mare, în vremurile anormale pe care le trăim.

Nu e nevoie să explicăm aici şi de aceea nici n-o vom face, de ce doamna Oana Pellea este un om care înseamnă mult în teatrul românesc, valoare care ar fi existat indiferent ce nume de familie ar fi purtat această actriță.

Citiţi şi scrisoarea Rodicăi Mandache: „Eu sunt sigură că acest băiat nu a văzut-o pe Oana în nimic, nici la teatru, nici la cinema, că nu i-a citit cărţile“

Mizeria care se revarsă din articol ne lovește pe toti și, știind că sînteți un om care iubește teatrul, vă cerem să aveți o reacție. Libertatea care i s-a acordat domnului Radu Alexandru de a-și dezlănțui disprețul (provenit în primul rînd dintr-o incultură mărturisită cu mîndrie din primele rînduri ale articolului) nu are nici un fel de legătură cu libertatea presei. Este libertatea mitocăniei, este libertatea rinocerizării, este semnul că nimic nu mai înseamnă nimic în România de azi.

Așteptăm răspunsul dumneavoastră față de mizeria care s-a publicat sub numele de «Cațavencii», altfel vom considera ziarul dumneavoastră o alt[ variație la hîrtia igienică vîndută sub numele de presă în peisajul cotidian.” (Lia Bugnar)

Foto cu Oana Pellea – Lehel Makara, Festivalul Internaţional de Film „Comedy Cluj“

21
/02
/19

“Charleston” (regia Andrei Crețulescu), “Dragoste 1. Câine” (regia Florin Șerban), “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (regia Radu Jude), “Moromeții 2” (regia Stere Gulea) și “Pororoca” (regia Constantin Popescu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film. Câstigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 19 martie, la Teatrul Național din București. Evenimentul va fi transmis live, începând cu ora 20.00, pe Film Now.

21
/02
/19

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită la vernisajul expoziției „UNArte la Antipa’’ care va avea loc vineri, 22 februarie de la ora 14.00, la sediul muzeului din Șoseaua Kiseleff nr. 1.

21
/02
/19

Violonistul LIVIU PRUNARU, concert-maestru al celei mai bine cotate orchestre simfonice din lume, Royal Concertgebouw Amsterdam, artistul care se bucură de dreptul de folosinţă asupra viorii de patrimoniu universal  Stradivarius „Pachoud” din 1694 – va putea fi aplaudat la Sala Radio, într-un concert extraordinar în care se va afla într-o dublă ipostază: de solist și... dirijor!

21
/02
/19

Apoi, lucrurile au luat o întorsătură nedorita. Tati a descoperit că durerile constante pe care le resimtise in ultimele zile in zona toracelui erau semnul unei boli grave, apărută pe fondul stresului și imunității scăzute.

21
/02
/19

De‑acum eram tot timpul împreună, titirelul, mama, tata şi cu mine, titirelul cu toanele lui, noi, ceilalţi trei, cu nelinistile și micile noastre bucurii.

19
/02
/19

SĂ NU UCIZI, filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru și inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul sanitar din România acum câțiva ani, va avea pe 1 martie premiera în cinematografele din 29 de orașe din țară.

19
/02
/19

Se joacă la Green Hours spectacolul „Această Sonia” – un one-woman show cu Letiția Vlădescu, scris și regizat de Lia Bugnar.

18
/02
/19

Unul dintre cei mai mari dirijori români, CRISTIAN MANDEAL – care se bucură de peste 45 de ani de activitate, în care a dirijat sute de concerte pe 4 continente, în 35 de ţări – și tânărul violoncelist român ȘTEFAN CAZACU (25 de ani), care cântă pe un violoncel creat în urmă cu 101 ani, la Torino (Italia), de către lutierul Georg Ullman – își dau întâlnire pe scena Sălii Radio, într-un concert extraordinar prezentat vineri, 22 februarie (19.00), alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO.

17
/02
/19

CRONICĂ DE FILM În „Marele Dictator” (1940), Chaplin îl parodia pe Hitler. Scena jocului macabru cu globul pământesc folosit ca balon a devenit cult. Un portret sarcastic al unui om diabolic care influenţează întreaga lume face şi regizorul Adam McKay în „Vice”, o satiră la adresa fostului vicepreşedinte american Dick Cheney.

Page 8 of 784« First...678910...203040...Last »