Artiştii români, despre Margareta Pogonat
https://www.ziarulmetropolis.ro/artistii-romani-despre-margareta-pogonat/

„O actriţă extraordinar de talentată şi frumoasă, care mi-a impresionat primii ani de adolescenţă”, a declarat Florina Cercel, la aflarea veştii că Margareta Pogonat nu mai este printre noi. La rândul lor, Mitică Popescu, Valentin Uritescu, Stela Popescu şi Draga Olteanu Matei deplâng despărţirea de colega lor de breaslă.

Un articol de Petre Ivan|12 mai 2014

Actriţa Florina Cercel a povestit despre spectacolele de teatru în care a văzut-o pe Margareta Pogonat, de la Teatrul de Stat din Botoşani. „Pot să spun că mi-a fost un model (…), dar eram fascinată şi îndrăgostită de această minunată şi frumoasă actriţă”.

Mitică Popescu a declarat că Margareta Pogonat, care a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani, din cauza unui cancer, a fost un „om chinuit”, dar şi o actriţă „minunată” şi „foarte talentată”.

„Pe lângă faptul că era o actriţă minunată, care, săraca, s-a chinuit ani de zile, 15 ani a făcut navetă la Ploieşti, a fost angajată la Ploieşti până a reuşit să ajungă în Bucureşti, a fost un om care s-a chinuit şi cu căsnicia. Un om chinuit, dar foarte talentat. Sunt profund îndurerat. Dumnezeu să o odihnească”, a spus Mitică Popescu, informează Mediafax.

„Margareta Pogonat a fost o doamnă a teatrului şi filmului românesc”, mărturiseşte Valentin Uritescu, în timp ce Stela Popescu afirmă că Margareta Pogonat a fost o femeie superbă, puternică, o actriţă mare şi un om delicat, cu o viaţă decentă şi discretă.

„În fiecare zi primim numai veşti îngrozitoare. Pleacă o generaţie de mari artişti, o generaţie de artişti care, spre norocul nostru, fiind cinematograful în dezvoltare în România, ei rămân pentru posteritate oarecum ca exemple. Nu m-am aşteptat, nu ştiam că este bolnavă. A fost o femeie superbă, o femeie puternică, o actriţă mare şi un om delicat, cu o viaţă decentă şi discretă. Îmi pare foarte, foarte, foarte rău”, a precizat Stela Popescu.

Margareta Pogonat într-o Secveţă din spectacolul Visul unie nopţi de iarnă, alături de Ștefan Radof 

Tristeţea a cuprins-o, la aflarea veştii, şi pe Draga Olteanu Matei: „A fost o actriță de rasă, distinsă, stilată, excepțională. Era o mare actriță, de o modestie extraordinară, o camaradă bună și una din actrițele care știa multă, multă cinematografie, știa să facă film perfect. Aveam o mare admirație pentru Cala Pogonat, noi îi ziceam Cala. Îmi pare rău să aud că s-a dus, îmi pare foarte rău”.

Foto cu Margareta Pogonat – cinemagia

16
/05
/14

În luna mai 2014, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti împlineşte 18 ani de activitate. Implicându-se constant în viaţa culturală a Capitalei, ARCUB s-a impus în faţa publicului drept etalon pentru arta şi cultura municipiului.

16
/05
/14

Așa a fost să fie - ca poeta Elena Vlădăreanu să dea naștere, nu de mult, unei fiice. Ea a făcut din toate emoțiile nașterii, din toate întâmplările primilor ani din viața fiicei sale, o piesă de teatru.

16
/05
/14

Experiențe bizare, iubiri ucigătoare, transformări neașteptate, zombi, exorciști, canibali – amatorii de senzații tari au la dispoziție trei secțiuni cu povești „întunecate”, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania: Fără limită/ No Limit, Umbre/ Shadows și noua Midnight Delirium, un program special de filme difuzate la miezul nopții.

16
/05
/14

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (14 - 25 mai) este una a exceselor, conform afirmă editorii de la AFP, care au publicat o serie de date şi de cifre, pentru a argumenta această afirmaţie.

15
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil ca un monstru spectaculos vizual precum Godzilla să fie adaptat la 3D. Numai că, în aparenta dorinţă de a livra ceva memorabil, realizatorii par să fi pierdut simţul măsurii, oferind un Godzilla gigantesc pentru standardele modelului, însă umbrit de două creaturi nuclearofage cu apucături exterminatoare.

15
/05
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la cinema! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „#selfie”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

15
/05
/14

Filmul "Grace of Monaco", cu Nicole Kidman, a fost proiectat în deschiderea Festivalului de la Cannes, în afara competiţiei oficiale, şi a fost primit cu râsete, ironii şi critici de jurnaliştii din presa de specialitate, prezenţi la proiecţia care a avut loc miercuri.

15
/05
/14

Miercuri, 21 mai (19.00), la Sala Radio vă veţi întâlni cu Big Band-ul Radio, ansamblul creat în 1949, dirijat de-a lungul timpului de mari artişti ca Sile Dinicu, Cornel Popescu, Ion Cristinoiu şi Ionel Tudor. Amfitrionul serii va fi Florian Lungu.