ARTmania Festival și East European Music Conference, la final
https://www.ziarulmetropolis.ro/artmania-festival-si-east-european-music-conference-la-final/

ARTmania, primul festival românesc care a dezvoltat în România conceptul de îmbinare între entertainment şi artă, a avut loc pe 27 şi 28 iulie, în Piaţa Mare a Sibiului, în faţa unui public entuziasmat de prestaţiile de excepţie ale artiştilor care au urcat pe scenă.

Un articol de Liliana Matei|30 iulie 2018

Haken, Arcane Roots, Zeal&Ardor, Distorted Harmony, Leprous, Rome, Mogwai și Steven Wilson au fost cei care, timp de două seri, au bucurat iubitorii de muzică rock prin creațiile lor artistice și prin întâlnirile cu fanii organizate în paralel. „Dacă aveți prieteni, faceți-le cadou un album de muzică rock, e cel mai bun lucru pe care-l puteți face pentru ei”, au spus, pe scenă, cei de la Zeal & Ardor, una dintre revelațiile acestei ediții de festival.

Capetele de afiș ale evenimentului, Mogwai și Steven Wilson, au fost primite la Sibiu cu multă căldură și încântare. „Nu-mi vine să cred că mi-au trebuit 30 de ani să ajung în România, dar sunt aici și sunt foarte fericit să cânt la Sibiu”, a transmis Steven Wilson, al cărui concert a avut atât piese de pe noul album, „To The Bone”, cât și hit-uri care l-au consacrat alături de formația a cărui fondator a fost, Porcupine Tree.

Tot ieri s-a încheiat și East European Music Conference, conferința despre industria muzicală care a pus față în față reprezentanți ai evenimentelor mari europene, agenți de booking și promotori sau manageri culturali cu artiști, agenți și manageri din România. „E prima conferință de profil la care particip după care simt că mi-am răspuns la niște întrebări și nelămuriri în ceea ce privește managementul unei trupe”, a spus managerul trupei Gramofone – trupă prezentă și la lansarea primului birou de export muzical românesc, Romanian Music Export.

„Au fost câteva zile foarte pline. Ziua am acumulat informații, iar seara ne-am relaxat în Piața Mare, ascultând artiștii veniți la ARTmania Festival. A fost o mare încântare să văd publicul bucurându-se de line-up și reprezentanții industriei muzicale românești beneficiind de prezența acestor specialiști europeni. A fost un număr 13 magic pentru ARTmania, le mulțumim tuturor celor care au ales să-și petreacă weekend-ul la Sibiu.”, a spus Codruța Vulcu, organizator ARTmania Festival și East European Music Conference.

ARTmania Festival este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock, ce s-a consacrat ca principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. ARTmania nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componentă de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei – cetatea Sibiului.

În aceeași perioadă cu ARTmania Festival, la Sibiu are loc și East European Music Conference (26 – 28 iulie 2018), cea mai importantă conferință dedicată industriei muzicale din România. După o primă ediție în care peste 400 de persoane – participanți și invitați – din mediul cultural românesc și european au schimbat idei și au împărtășit concluzii, cea de-a doua ediție continuă inovația pe piața românească a evenimentelor de profil cu încă un program de avangardă: Romanian Music Export. Astfel, primul program românesc din zona antreprenorială care își asumă zona de promovare și de export muzical la nivel european, va fi gata de start odată cu ediția a doua EEMC și va fi disponibil pentru participanții și invitații la conferință.

ARTmania Festival este membru fondator AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale, care-i are ca membri fondatori pe cei mai importanți promoteri din România, precum Emagic, Events, Electric Castle, Summer Well sau Twin Arts, printre alții.

Foto: Sebastian Marcovici, Miluță Flueraș

 

09
/06
/18

Arhiepiscopia Romano-Catolică București și Muzeul Național de Artă al României organizează în perioadă 13 iunie – 2 septembrie 2018 expoziția „Fericitul Vladimir GHIKA – In spiritu caritatis – DESENE”. Lucrările, prezentate în premieră în România, vor fi expuse în Sălile Kretzulescu din Calea Victoriei nr. 49-53, din capitală. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 12 iunie, ora 17.00.

06
/06
/18

creart și Formare Culturală organizează pe 6 iunie 2018, de la ora 19:00, în offline și online, o dezbatere pe tema noilor tehnologii în creșterea și dinamizarea publicurilor culturale. Offline: Sala Teatrelli: theatre, music and more din Piața Alexandru Lahovari nr. 7, București. Online live și ulterior: Contul de Youtube Modernism.ro

31
/05
/18

Evenimentul lansării noii colecții a Corinei Boboc, absolventă a Universității de Arte București, secția Design Vestimentar si proaspăt absolventă de master, secția Scenografie, UNATC București, a avut loc la teatrul Unteatru, sub forma unei expoziții cu 19 ținute, colecția intitulându-se Jellyfish on Pluto.

28
/05
/18

Strada Mătăsari este cunoscută în capitală ca fiind strada unde prostituatele ieșeau „la lucru” pe înserat. Ideea festivalului Femei pe Mătăsari, fondat de Iulian Văcărean, a fost să facă această stradă cunoscută pentru lucruri mult mai pozitive, să invite femei și bărbați, organizații, să-și prezinte ideile și să le dea oamenilor ceva creativ în schimbul unei imagini de „strada unde totul este pierdut”.

25
/05
/18

Artistul român Hamid-Nicola Katrib își va împărtăși una dintre viziunile sale asupra artei moderne într-un cadru urban, părăsit și uitat de timp, care va anima locația într-o viziune suprarealistă plină de emoții. Amprenta artistului, atent conturată în Big Bang - vernisajul pe care îl pregătește pentru data de 7 iunie 2018, se va reflecta în 11 tablouri suprarealiste pictate de acesta în ulei, însă vedeta serii va fi instalația denumită „The End”.

24
/05
/18

Pe durata Festivalului Internaţional de Film Transilvania (25 mai - 3 iunie), Ziarul Metropolis vă va ține la curent cu cele mai importante evenimente de la Cluj.

22
/05
/18

Între 20 și 29 aprilie, la hub-ul cultural POINT a avut loc NOVA, festival de noi tehnologii în artele performative. La invitația POINT, peste 30 de creatori și artiști români și internaționali au ținut workshopuri, conferințe, performance-uri.

18
/05
/18

Se împlinesc, astăzi, 630 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Cozia, construită pe vremea lui Mircea cel Bătrân, la îndemnul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, duhovnic al lui Mircea „întru cele Dumnezeieşti”. La Mănăstirea Cozia a luat fiinţă prima şcoală de copişti şi caligrafi din Ţara Românească şi tot acolo a trăit şi primul imnograf român, Filotei, mare logofăt al Țării Românești.

17
/05
/18

Joi, 17 iunie, în ziua Înălțării Domnului, România va sărbători și Ziua Eroilor. Cu această ocazie, vor fi organizate 172 de evenimente-sincron în diferite comunități (sate, comune, orașe, consilii județene, școli, licee, muzee, biblioteci, universități, asociații culturale și sociale, teatre, mănăstiri) din România și din Republica Moldova, având ca scop omagierea eroilor veterani și a foștilor deținuți politici, care au contribuit prin sacrificiul lor la crearea și menținerea României pentru noi, cei de astăzi, și pentru generațiile următoare.

16
/05
/18

În seara de 19 mai, cu ocazia celei de-a 14-a ediţii a evenimentului "Noaptea Muzeelor", publicul din întreaga ţară va avea posibilitatea de a vizita aproximativ 180 de muzee şi de a beneficia de pe urma unor activităţi culturale şi curatoriale propuse de peste 40 de prieteni ai muzeelor.

15
/05
/18

One Night Gallery, cea mai inovatoare galerie de artă vizuală din România, se extinde pentru cea de-a cincea ediție cu o expoziție intinerantă în care arta vine mai aproape de spectatori, într-o experienţă multisenzorială care foloseşte realitatea virtuală, realitatea augmentată și videomappingul. Pe data de 19 mai, Samsung aduce One Night Gallery la Teatrul Odeon, iar lucrările artistei Raluca Băraru vor transforma spațiul din Calea Victoriei 40, pentru o noapte, într-o scenă care se va remarca printr-un ludic noir, specific personajelor create de ea.