„Ascultă 5 minute de muzică clasică” pentru copiii României
https://www.ziarulmetropolis.ro/asculta-5-minute-de-muzica-clasica-pentru-copiii-romaniei/

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în şcolile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program naţional în şcolile româneşti, în baza unui protocol semnat între Radio România şi Ministerul Educaţiei. În ultimul an şcolar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din Bucureşti şi alte 34 judeţe din ţară.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2022

Principiul proiectului este unul simplu: elevilor le sunt propuse spre audiție, în fiecare săptămână, două lucrări muzicale însoțite de explicații legate de compozitori și interpreți. Piesele pot fi accesate de profesori, prin coordonatorii județeni desemnați de inspectorii de specialitate din fiecare județ sau direct, online, pe site-ul proiectului www.romania-muzical.ro/5minute, acolo unde copiii au la dispoziție și un concurs în legătură cu informația furnizată în fiecare săptămână.

Pentru anul școlar 2022-2023, piesele săptămânii propun o incursiune cronologică în istoria muzicii culte, de la Ars nova la compozitorii moderni, astfel încât oricare copil participant să cunoască marile stiluri ale muzicii culte și cei mai importanți creatori.

Radio România Muzical oferă prin acest proiect suport profesorilor de muzică și tuturor celor interesați de educația muzicală în sistemul educațional general, care, spre deosebire de cel vocațional, trebuie să ofere elemente de cultură generală muzicală, care nu țin de talentele sau înclinațiile naturale ale copiilor: oricine poate asculta muzică și trebuie să cunoască câteva elemente principale de istoria muzicii, o parte importantă a istoriei umanității.

De-a lungul anilor, proiectul a fost primit cu interes și de copiii, și de profesori.

Iată câteva opinii ale elevilor: „M-am bucurat pentru că am găsit un loc, în sfârşit, unde pot să-mi împart dorinţa de a asculta muzica clasică. Pentru că 5 minute de muzică clasică sunt esenţiale pentru toată lumea, aş dori ca această campanie să vină în cât mai mulţi ani. Mă gândeam că toată lumea are nevoie de muzică clasică pentru că ea te face să te înţelegi mai bine pe interior şi să-i înţelegi pe restul fără să te gândeşti numai la tine şi să fii egoist.”

„Îmi place foarte mult campania organizată de Radio România Muzical pentru că fiecare copil când ascultă, dacă vrea să asculte, o să se descopere pe el însuşi.”

„Proiectul este excepţional! 5 minute de muzică clasică e foarte puţin, dar, tot în acelaşi timp, poate să fie o iniţiere foarte, foarte bună. Campania asta ar trebui să continue tot timpul, pentru că asculţi un pic de muzică. Nu este foarte mult, dar e o campanie care te poate iniţia, să asculţi din ce în ce mai multă muzică clasică.”

„Mă ajută foarte mult aceste 5 minute pe care le ascultăm la şcoală, de muzică clasică, deoarece în ziua de astăzi adolescenţii ascultă mai mult muzică rock sau muzică comercială. Cred că e necesar să ne formăm o cultură privitoare la cei mai mari compozitori clasici ai lumii. Şi, da, mă ajută în procesul de creaţie. Îmi place foarte mult să scriu poezie şi înainte de a scrie câteodată ascult muzică clasică.”

“Ascultă 5 minute de muzică clasică” are și o altă latură, adresată unui public larg: cea a audițiilor în spații neconvenționale. Principalele lanțuri de hipermarketuri, mall-uri, magazine de bricolaj din România au aderat acestei idei și programează în lunile octombrie și martie, zilnic, o lucrare din repertoriul cult, pusă la dispoziție de Radio România Muzical. Din 1 octombrie 2022, muzica clasică va putea fi ascultată, la ore de maximă audiență, în spațiile partenerilor.

“Ascultă 5 minute de muzică clasică” este un proiect inițiat și organizat de Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.