Asculta 5 minute de muzică clasică – un proiect Radio România Muzical
https://www.ziarulmetropolis.ro/asculta-5-minute-de-muzica-clasica-un-proiect-radio-romania-muzical/

Din 1 octombrie şi până în 31 octombrie, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” în spaţii neconvenţionale – hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee – graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Din 5 octombrie până la finalul anului şcolar, „Ascultă 5 minute de muzică clasică” din nou, şi în şcolile din România.

Un articol de Petre Ivan|30 septembrie 2015

Unul dintre principalele proiecte educative și culturale ale corporației publice Radio România, “Asculta 5 minute de muzică clasică” își propune să apropie publicul larg de muzica clasică prin audiția propriu-zisă, atât în spații neconvenționale și aglomerate, cât și în școlile Asculta 5 minute românești, la orele de muzică.

Campania a pornit în octombrie 2010, cu audiții în spațiile publice de tipul hipermarketurilor, mall-urilor, librăriilor și muzeelor și de atunci s-a derulat bianual, pe parcursul lunilor martie și octombrie. Piesa zilei poate fi ascultată, bineînțeles, și la Radio România Muzical.

Din 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este și program național în școlile românești, grație unui parteneriat semnat între Ministerul Educației Naționale și Radio România.

Proiectul falicitează apropierea copiilor față de muzica clasică în cel mai simplu mod, prin audiția concretă a materialelor puse la dispoziție de Radio România Muzical care includ atât o lucrare muzicală, cât și o poveste despre acea piesă muzicală.

Copiii au și posibilitatea de a participa la un concurs derulat online cu întrebări în legătură cu lucrările ascultate.

În anul școlar 2014-2015, aproximativ 120.000 de copii din toată țara au participat la proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică”. Startul campaniei pentru anul școlar 2015-2016 este programat pentru luni, 5 octombrie 2015.

Mai multe informaţii despre această campanie pot fi accesate aici.

Foto: Asculta 5 minute de muzică clasică – romania-muzical.ro/5minute

27
/11
/13

Orchestra Naţională Radio va susţine vineri, 29 noiembrie (de la ora 19.00), la Sala Radio, un concert sub bagheta dirijorului Cristian Macelaru, românul cu o bogată carieră în S.U.A şi Canada.

21
/11
/13

„Margareta 70“ este titlul noului CD pe care Margareta Pâslaru îl lansează sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 13.00, la standul Editurii Casa Radio România (Târgul Gaudeamus, Romexpo, Bucureşti), şi duminică, 24 noiembrie, de la ora 13.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu. Prin acest CD, artista sărbătoreşte 55 de ani de carieră.

15
/11
/13

Filarmonica „George Enescu” organizează astăzi, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, concertul trioului Pro Arte. În program: Ludwig van Beethoven – Trio nr. 5, în re major, op. 70, nr. 1, Geistertrio şi Trio nr. 6, în mi bemol major, op. 70, nr. 2.