Asociația Pentru Ospitalitate Culturală (AOC) și Asociația Revistei „Timpul” continuă proiectul „Până hăt de carte”
https://www.ziarulmetropolis.ro/asociatia-pentru-ospitalitate-culturala-aoc-si-asociatia-revistei-timpul-continua-proiectul-pana-hat-de-carte/

Campania publică de strângere de carte pentru bibliotecile din mediul rural ieşean continuă, proiectul „Până hăt de carte” fiind preluat, în parteneriat, de Asociaţia Pentru Ospitalitate Culturală (AOC) şi Asociaţia Revistei „Timpul”.

Un articol de Liliana Matei|11 ianuarie 2021

Astfel, ieșenii vor putea dona în continuare cărți folositoare cititorilor din satele ieșene pentru a fi sortate și redirecționate de către echipele asociațiilor și voluntari către bibliotecile comunale.

Proiectul a fost inițiat, în 2017, de echipa cabinetului parlamentar al Senatorului Dan Lungu și, în ultimii patru ani, prin intermediul său au fost donate aproximativ 17.000 de volume către bibliotecile din 36 de comune. În primăvara anului 2020, în contextul pandemiei provocate de virusul Covid-19, pentru a facilita participarea cât mai multor elevi din satele ieșene la lecțiile online, proiectul a strâns de la donatori și redirecționat aproximativ 30 de dispozitive (calculatoare, laptopuri, tablete și smartphone-uri) către elevii din satele județului, cu ajutorul bibliotecarilor și învățătorilor din școlile rurale.

„Mă bucur că putem continua proiectul și că AOC a încheiat acest parteneriat cu Asociația «Timpul», pentru că în continuare în satele județului Iași nevoia de carte este uriașă. În ultima lună ne-au scris atât donatori gata să aducă noi cărți pentru elevi, cât și bibliotecari care ne-au întrebat când putem ajunge și la ei cu o donație. Astfel că, nu pot spune decât că utilitatea proiectului nu mai trebuie justificată; el trebuie cu siguranță continuat și volumele trebuie să ajungă pe cât mai multe rafturi ale bibliotecilor și școlilor de la sat”, a menționat Dan Lungu, președinte AOC.

„Suntem onorați că frumosul proiect «Până hăt de carte» va continua alături de Asociația Revistei Timpul. Elevii din mediul rural au nevoie de cărți și vom include acest proiect în cadrul proiectul nostru mai larg «Revista Timpul – Portal de Cultură»”, a declarat Mihai Vacariu, managerul proiectului Timpul Portal de Cultură.

Ieșenii pot dona în continuare cărți, la următoarele puncte de colectare: sediul Asociației „Timpul” (Str. Cuza Vodă, nr. 38, Iași, Jud. Iași), Cafeneaua TNTFA (Str. Cuza Vodă, nr. 40, Iași, Jud. Iași), Retro Café (Strada Lascăr Catargi nr. 50, Iași, jud. Iași) și Cafeneaua Noastră (Strada Sfântul Lazăr nr 30, Iași, jud. Iași). Pentru mai multe detalii, donatorii pot contacta pagina de Facebook a proiectului sau pot apela la numerele de telefon: 0728442913 și 0728619559.

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.

06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.