Podul dintre spectacol şi spectatori
https://www.ziarulmetropolis.ro/astazi-despre-ziarul-metropolis/

Să scriu în numele actorului George Ivaşcu, sau în numele directorului Teatrului Metropolis ? Sau în numele amândurora ? Cred că voi scrie din perspectiva omului îndrăgostit de artă.

Un articol de George Ivaşcu|14 Septembrie 2012

Am stat ceva vreme sã mã gândesc la ce aş putea scrie în primul numãr al ziarului Metropolis. Sã scriu în numele actorului George Ivaşcu, sau în numele directorului Teatrului Metropolis ? Sau în numele amândurora ? Cred cã voi scrie din perspectiva omului îndrãgostit de artã.

Din postura de director al Teatrului Metropolis pot lua contact în orice moment cu frumosul; pot visa în orice moment şi pot facilita accesul altora la aceastã lume minunatã. Vãd sãptãmânal diferite piese jucate pe scena teatrului Metropolis şi iau parte la fãurirea spectacolului ; tocmai de aceea am pus bazele acestui proiect : un ziar care se adreseazã publicului larg într-o manierã deschisã. O punte de comunicare directã a artei cãtre spectatori.

Dacã vreṭi, podul dintre spectacol şi spectatori. Pentru cã, nu-i aşa, fiecare avem nevoie de o evadare din cotidian, mai mult sau mai puṭin. Contextul apariṭiei ziarului nu este tocmai favorabil, în mod clar. Într-o lume aflatã în continuu în mişcare, uneori chiar pe fugã, parcã tot mai puṭini consumã arta ca fiind un catalizator pentru suflet.

Cu toate acestea, cred cu tãrie cã Ziarul Metropolis poate – şi o va face – promova cultura în diferitele ei forme de manifestare. Imi pun toatã speranṭa în acest proiect, deoarece cunosc publicul larg din România; un public în care pot avea mereu încredere cã va fi atras de frumos.

Ziarul Metropolis nu se vrea a fi o publicaṭie adresatã unui public închis, de specialitate. Din contrã, vãd în Metropolis un cadou pentru sufletul oricãrui amator de frumos; un proiect care vorbeşte despre tot şi toate, trecându-le prin filtrul spectacolului. Interviuri, editoriale, ştiri, toate puse în acelaşi loc, precum tuşele unui tablou frumos ce se lasã desluşit de fiecare datã altfel.

Fiecare ‘’rãsfoire’’, cãutare în Metropolis sper cã vã va prezenta un alt unghi al spectacolului. La fel ca fiecare şi eu abia aştept sã fiu pãrtaş al spectacolului şi sã am un mic ghid de desluşire : Ziarul Metropolis.

11
/12
/18

Au între 70 și 80 de ani. Sunt un cuplu. Ea vorbește, îl ghidează, îl ceartă și îl așează. El tace. Ea mă calcă de două ori pe picior, o dată se scuză, a doua oară consideră că noroiul mă prinde bine, așa că așteaptă să-i mulțumesc.

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

Page 1 of 1012345...10...Last »