Astăzi încep Zilele Filmului German #ZFG13
https://www.ziarulmetropolis.ro/astazi-incep-zilele-filmului-german-zfg13/

Timp de şapte zile, între 23 şi 29 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco cele mai bune filme din cinematografia germană recentă vor fi proiectate în cadrul celei de-a 13-a ediţie a Zilelor Filmului German organizate la Bucureşti de Goethe-Institut.

Un articol de Liliana Matei|23 noiembrie 2018

De la filmele de public până la cele de festival și documentare ediția de anul acesta are o selecție care include comedii, filme psihologice, documentare și filme biografice. În fiecare an Goethe-Institut invită un alt selecționer să aleagă filmele fiecărei ediții. Anul acesta Boglarka Nagy este cea care ne invită la film: „Cred că am strâns laolaltă filme în care m-am putut regăsi pentru motive foarte diferite: convingerea mea că actul artistic este un act responsabil – chiar şi când este extrem de jucăuş; experienţa că anumite alegeri schimbă viaţa în mod radical şi este bine dacă aceste alegeri sunt asumate chiar dacă aduc cu ele o perioadă de nesiguranţă; frumuseţea firescului şi a profunzimii trăirilor umane; încercarea de a integra tehnologia modernă în viaţa de zi cu zi în aşa fel încât să se evite dependenţa; digitalul ca posibilă cale de evadare către un univers ideal sau pur şi simplu paralel. La toate acestea se adaugă şi o sensibilitate pentru spiritul francez, imposibil de renegat după nouă ani bogaţi în cultură petrecuţi la Institutul Francez”.

Spectatorii prezenți la Cinema Elvire Popesco se vor putea întâlni și cu o parte din realizatorii filmelor selectate. Astfel proiecția de sâmbătă a filmului 1000 Arten den Regen zu beschreiben | 1000 de feluri de a descrie ploaia va fi urmată de un q&a la care vor fi prezenți: Karin Kaçi – cea care semnează scenariul, operatorul Andreas Köhler și producătoarea Melanie Andernach.

De remarcat sunt și filmele ce îi au ca figuri centrale pe unele dintre cele mai cunoscute personalități artistice din spațiul european: „Pe lângă Romy Schneider, programul vă oferă posibilitatea de a vă apropia de încă una dintre cele mai mari personalităţi artistice – suntem siguri că filmul documentar despre Beuys va fi un punct culminant pentru iubitorii de artă! Ultima seară îi este rezervată filmului Gundermann, despre viaţa lui Gundi – controversatul compozitor de şlagăre RDG-ist, care în timpul zilei lucra pe excavator. De aici şi cuvântul-cheie pentru deja tradiţionala petrecere din încheierea festivalului: după film, vă invităm în Pavilionul 32, noua sală de evenimente a Goethe-Institut, pentru a sărbători împreună pe muzica Schlager-Disko a lui DJ Eugen Rădescu!”. Așa cum declară Evelin Hust, Directorul Goethe-Institut, finalul festivalului este marcat de petrecerea la care se vor asculta cele mai cunoscute șlagăre germane și nu numai, la care, toți spectatorii #ZFG13 sunt invitați să participe, accesul fiind liber.

Biletele au fost puse în vânzare și se găsesc la casa de bilete a Cinema Elvire Popesco sau pe Eventbook.ro.

Anul acesta Zilele Filmului German propun publicului și o serie de jocuri. De la plicurile cu bilete la film ascunse prin oraș până la treasure hunt-ul ce va avea loc sâmbătă la Goethe-Institut. Despre toate puteți afla pe pagina de Facebook sau de pe contul de Instagram: @zilelefilmuluigerman.

Cea de-a 13-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN este organizată de Goethe-Institut și se va desfășura la Cinema Elvire Popesco din București între 23 și 29 noiembrie.

Goethe-Institut este o instituţie culturală care promovează cultura Republicii Federale Germania pe plan mondial. Prin informaţii despre viaţa culturală, socială şi politică prezintă un tablou vast al realităţii germane. ZILELE FILMULUI GERMAN este unul dintre programele culturale pe care le desfășoară în România.

 

15
/04
/14

Scurtmetraje regizate de Nicolae Constantin Tănase şi Dorian Boguţă se numără printre titlurile selectate în programul românesc prezentat la Short Film Corner, un eveniment necompetitiv destinat profesioniştilor din cinema care are loc în timpul Festivalului de Film de la Cannes.

14
/04
/14

În România există puţin peste 30 de cinematografe, 78% din orașele ţării nu au nicio sală de cinema funcțională, iar numărul spectatorilor a scăzut de 50 de ori față de anii '90. APFR şi TIFF au demarat o campanie prin care vor schimbe soarta "Marelui Ecran".

13
/04
/14

Noul Cinematograf al Regizorului Român vă propune o seară de film cu un concept inedit: blind-date cu un film, în data de 18 aprilie, la ora 20:00.

11
/04
/14

Două figuri istorice ale căror destine au fost legate acum mai bine de cinci secole sunt vedetele campaniei de imagine a TIFF 2014. Vlad Țepeș și Matei Corvin se „reîntâlnesc” în 2014, în ipostaza de cinefili, pe vizualurile Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

10
/04
/14

Pe 12 aprilie, Caravana Docuart ajunge în Cluj-Napoca, la Cinema Mărăști, cu un eveniment cultural adresat tuturor celor dornici să își croiască un program de weekend pentru sufletul și intelectul lor.

08
/04
/14

Miercuri, 9 aprilie, Institutul Francez vă invită la o seară dedicată lui Alex. Leo Şerban. Evenimentul va începe la 19,30, în Atriumul Institutului, cu un cocktail, urmând ca de la ora 20 să aibă loc proiecţii şi discuţii legate de opera lui Alex. Leo Şerban, în sala Elvire Popesco.

07
/04
/14

Actorul american Mickey Rooney, care a avut una dintre cele mai lungi cariere din istoria Hollywoodului, s-a stins din viaţă la vârsta de 93 de ani. Rooney a fost unul dintre primii copii vedetă de cinema şi s-a bucurat de o imensă popularitate în anii '30 şi '40.