Astăzi începe Săptămâna Comediei la Brașov
https://www.ziarulmetropolis.ro/astazi-incepe-saptamana-comediei-la-brasov/

Timp de 7 zile, la Braşov, va avea loc cea de-a 4-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru “Săptămâna comediei” –  8 piese de teatru, 7 filme şi spectacole de teatru stradal: teatru de păpuşi pentru copii, spectacole pe picioroange şi cu statui vivante vor avea loc în Piaţa Sfatului, dar şi în cartierele oraşului, în perioada 9-15 mai. 

Un articol de Liliana Matei|9 mai 2016

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc astăzi, 9 mai, la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov. Spectacolul din deschidere, “Musca Spaniolă”, în regia lui Andrei Munteanu este oferit de Teatrul Evreiesc de Stat din București.

Marți, 10 mai, de la ora 20,00, brașovenii vor avea ocazia de a vedea “Titanic Vals” în regia lui Alexandru Dabija, adus la Brașov de Teatrul Odeon. Pe scenă vor urca: Ionel Mihăilescu, Antoaneta Zaharia, Dorina Lazăr, Nicoleta Lefter, Sabrina Iașchevici, Marius Damian, Ruxandra Maniu, Ioan Batinaş, Alexandru Papadopol, Pavel Bartoş, Rodica Mandache, Anda Saltelechi, Dan Iosif.

Teatrul Național din București aduce la Brașov un spectacol în regia lui Radu Afrim, “Între noi e totul bine”, o piesă profund umană, în distribuția căreia îi veți regăsi pe Dorina Chiriac, Marius Manole, Liliana Ghiță, Natalia Călin, Istvan Teglas, Cezar Antal, Florentina Ţilea. Miercuri, de la ora 20,00 la Teatrul Sică Alexandrescu.

O comedie – glumă în două părți, cu un prolog și inserturi din Procesul, o satiră la adresa birocrației și a sistemului polițienesc, o comedie acidă, cu puternice accente parodice se va juca joi, 12 mai, de la ora 20,00. “Tarelkin”, o producție a Teatrului Metropolis este regizat[ de Gelu Colceag.

Spectacolul nominalizat la ediția din acest an a Galei Premiilor UNITER, la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar” (Florentina Năstase), “Menajeria de sticlă” este prezentat la Brașov de  Teatrul Toma Caragiu Ploiești. Vineri, 13 mai, de la ora 20,00. Tot vineri brașovenii sunt așteptați și la un spectacol inedit de teatru, muzică și pantomimă, la Sala Patria, cu ”ActOrchestra”.

Sâmbătă, pe scena Teatrului Sică Alexandrescu vor urca Gheorghe Ifrim, Vlad Zamfirescu, Alexandru Repan, Dan Bordeianu, Nadiana Sălăgean, Luminiţa Erga, Diana Roman, Ioana Calotă, Bogdan Chichea și Marius Negoiţă, într-un spectacol în regia lui Vlad Zamfirescu – “Efecte Colaterale”, o producție a Teatrului Nottara din București.

Festivalul se va încheia duminică, 15 mai, cu un spectacol al Teatrului Metropolis. “A doăsprezecea noapte”, este o excelentă comedie de public semnată de Victor Ioan Frunză, o cercetare inteligentă, în centrul căreia se află omul, „acest animal ciudat”.

Biletele se găsesc online pe www.biletebrasov.ro și la casieria Teatrului Sică Alexandrescu. Cea de-a patra ediție a Festivalului Săptămâna Comediei va avea loc între 9 – 15 mai, în Brașov, la Teatrul Sică Alexandrescu, Sala Patria și Cinemateca Patria, Coresi Shopping Resort, Piața Sfatului, Parcul Trandafirilor (cartier Răcădău) și Parcul Tractorul.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.