FOTO Astăzi se lansează tabăra de creaţie „Eco-Music-Art“ în Parcul Titan – Parcul Artelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/astazi-se-lanseaza-tabara-de-creatie-eco-music-art-in-parcul-titan-parcul-artelor/

După lansarea programelor ,,Pepiniera de Talente“ şi ,,Zilele Multiculturalităţii”, Primăria Sectorului 3 lansează, prin Centrul Cultural Casa Artelor, condus de regizoarea Alice Barb, un nou eveniment cultural, în Parcul Titan-Parcul Artelor.

Un articol de Andrada Văsii|9 august 2013

După lansarea programelor „Pepiniera de Talente“ şi „Zilele Multiculturalităţii”, Primăria Sectorului 3 lansează, prin Centrul Cultural  Casa  Artelor, condus de regizoarea Alice Barb, un nou eveniment cultural, în Parcul Titan – Parcul Artelor.

Astăzi, începând cu ora 17.00,  se deschide Tabăra de Creaţie „Sculptura mileniului 3 – Eco-Music-Art“, unde se va monta cea mai mare statuie ecvestră din România „Calul Titanilor“.

Calul titanilor

Din metal, cu o înălţime 7,50 m, fără piedestal, sculptura este creaţia tinerei artiste Mihaela  Diaconu, realizată în colaborare cu Bogdan Zaharia.

22 de zile de creaţie

Tabăra de Creaţie  se desfăşoară în perioada 10-31 august unde timp de 22 de zile vor lucra artiştii: Bogdan Hojbotă, Mihaela Diaconu, Carmen Tepşan, Corneliu Tache, Mara Breza şi Titi Ceară. Artiştii vor fi prezentaţi publicului de criticul de artă  Pavel Şuşară.

Alice Barb si Pavel Susara

Alice Barb şi Pavel Şuşară

Atelierele  de sculptură se desfăşoară zilnic între orele 9.00 şi 21.00, iar în fiecare week-end, sunt deschise discuţiilor cu publicul, între orele 11.00 şi 13.00. La finalul taberei, cele şapte lucrări în marmură, lemn şi metal vor rămâne în Parcul Titan – Parcul Artelor, pentru totdeauna, spre bucuria locuitorilor sectorului 3.

„ECO-MUSIC-ART“  este un mixaj de sculptură, muzică  şi ecologie, iar în weekend-ul 10-11 august Asociaţia Environ va veni în Parcul Titan – Parcul Artelor pentru a intra în contact cu publicul.

Astăzi, de la orele 19.00 la 21.00 va concerta formaţia El Negro iar duminică, în acelaşi interval orar, va cânta Dan Helciug.

Parcul Artelor va fi locul în care veţi putea admira „Calul Titanilor“.

Info:

Intrarea este liberă

Foto credit: Centrul Cultural Casa Artelor (Facebook)

10
/09
/20

Ca o încununare a stilurilor arhitecturale neogotic, romantic şi neobaroc, Palatul din centrul Iașilor, conceput în spiritul palatelor comunale din Europa de Vest, priveşte semeţ în fiecare zi peste orizonturile capitalei culturale a Moldovei. Palatul a fost construit între anii 1906-1925 de către arhitectul Ion. D. Berindey, având suprafața totală de 34.236,35 mp.

08
/09
/20

Proiectul multidisciplinar H3 Garden before detach() se lansează miercuri, 9 septembrie, în București, pe Popa Nan 82. Cinci seri de muzică live, mai multe reprezentații ale spectacolului-instalație Who Am I? A human-robot performance decât erau prevăzute datorită cererii publicului și o expoziție fără precedent de instalații interactive reprezintă perspectiva dinamică pe care H3 o propune în această toamnă.

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.