Astra Film difuzează un documentar online în premieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/astra-film-difuzeaza-un-documentar-online-in-premiera/

Filmul “O scurtă istorie Astra Film” este un proiect cultural inedit care marchează povestea celor 20 de ani ai primului festival internaţional de film documentar din România, Astra Film Festival.

Un articol de Petre Ivan|16 decembrie 2013

Filmul „O scurtă istorie Astra Film“ este un proiect cultural inedit care marchează povestea celor 20 de ani ai primului festival internaţional de film documentar din România, Astra Film Festival.

Dumitru Budrală, directorul fondator al Astra Film Festival, reconstituie cele mai savuroase episoade din culisele organizării festivalului de la Sibiu. 20 de ani înseamnă o întreagă istorie şi o vârstă respectabilă pentru un festival.

Aflaţi cum la prima ediţie a festivalului termenul de sponsor era echivalent cu pomana; ideea de voluntariat în România era o noutate, la prima ediţie a festivalului colaborându-se cu voluntari veniţi din străinătate.

Contactele şi relaţiile pentru festival se făceau direct sau cel mult prin scrisori redactate la maşina de scris şi trimise prin poştă; iar o mare parte din publicul festivalului era format din studenţi veniţi cu autostopul din alte oraşe ale ţării, dar şi din Polonia, Serbia sau Ungaria.

Astra Film – spațiul unic al reflexiei prin film documentar

Chiar dacă oamenii, mentalităţile, mediile de comunicare, puterea de propagare a informaţiei sunt complet schimbate în 2013 faţă de 1993, rămâne constantă emoția întâlnirii – cu celălalt, prin film, în sala de proiecție și în afara ei, întâlnirea breslei cu publicul – iar aceasta creionează spațiul unic al reflexiei prin film documentar, numit Astra Film.

astra film

„Cei mai buni ambasadori ai României în aceşti 20 de ani tulburi au fost, indubitabil, cinemaul românesc şi unele proiecte culturale, dar succesele s-au datorat exclusiv eforturilor individuale. A venit timpul ca legislaţia, managementul culturii, al filmului, să fie ajustate în aşa fel încât să sprijine în mod real acest segment performant al societăţii româneşti, dar pentru acest lucru este nevoie de oameni capabili”, a declarat Dumitru Budrală, director Astra Film Sibiu.

Filmul poate fi urmărit integral aici.

Foto cu O scurta istorie Astra Film – Astra Film Festival

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)