Astra Film difuzează un documentar online în premieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/astra-film-difuzeaza-un-documentar-online-in-premiera/

Filmul “O scurtă istorie Astra Film” este un proiect cultural inedit care marchează povestea celor 20 de ani ai primului festival internaţional de film documentar din România, Astra Film Festival.

Un articol de Petre Ivan|16 decembrie 2013

Filmul „O scurtă istorie Astra Film“ este un proiect cultural inedit care marchează povestea celor 20 de ani ai primului festival internaţional de film documentar din România, Astra Film Festival.

Dumitru Budrală, directorul fondator al Astra Film Festival, reconstituie cele mai savuroase episoade din culisele organizării festivalului de la Sibiu. 20 de ani înseamnă o întreagă istorie şi o vârstă respectabilă pentru un festival.

Aflaţi cum la prima ediţie a festivalului termenul de sponsor era echivalent cu pomana; ideea de voluntariat în România era o noutate, la prima ediţie a festivalului colaborându-se cu voluntari veniţi din străinătate.

Contactele şi relaţiile pentru festival se făceau direct sau cel mult prin scrisori redactate la maşina de scris şi trimise prin poştă; iar o mare parte din publicul festivalului era format din studenţi veniţi cu autostopul din alte oraşe ale ţării, dar şi din Polonia, Serbia sau Ungaria.

Astra Film – spațiul unic al reflexiei prin film documentar

Chiar dacă oamenii, mentalităţile, mediile de comunicare, puterea de propagare a informaţiei sunt complet schimbate în 2013 faţă de 1993, rămâne constantă emoția întâlnirii – cu celălalt, prin film, în sala de proiecție și în afara ei, întâlnirea breslei cu publicul – iar aceasta creionează spațiul unic al reflexiei prin film documentar, numit Astra Film.

astra film

„Cei mai buni ambasadori ai României în aceşti 20 de ani tulburi au fost, indubitabil, cinemaul românesc şi unele proiecte culturale, dar succesele s-au datorat exclusiv eforturilor individuale. A venit timpul ca legislaţia, managementul culturii, al filmului, să fie ajustate în aşa fel încât să sprijine în mod real acest segment performant al societăţii româneşti, dar pentru acest lucru este nevoie de oameni capabili”, a declarat Dumitru Budrală, director Astra Film Sibiu.

Filmul poate fi urmărit integral aici.

Foto cu O scurta istorie Astra Film – Astra Film Festival

03
/05
/17

Ediția a doua a Câmpulung Film Fest, festivalul comparativ de film de la Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, va avea loc anul acesta în perioada 25-27 august. Festivalul proiectează într-o manieră comparativă, succesiv și alternativ, filme provenite din două țări, una din cadrul Uniunii Europene, cealaltă din afara ei.

02
/05
/17

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT vine cu o noutate absolută: NexT schimbă anotimpul, anul acesta festivalul având loc între 22 și 26 iunie.

01
/05
/17

"Există o inteligenţă a spectatorului, în general, la care, dacă facem apel, ne vom găsi întotdeauna un public fidel." - Maia Morgenstern. Una dintre cele mai apreciate şi iubite actriţe din România, împlineşte astăzi 55 de ani!

27
/04
/17

Ce ştim, de fapt, despre cinema-ul american de autor al momentului? Ce se află dincolo de Hollywood? Filmul american independent pare să o ducă bine. Şi propune, prin câţiva regizori, o estetică aparte: un cinema al discreţiei, al emoţiilor sugerate, al anti-spectacularului fără teribilism.

24
/04
/17

Un serial despre Albert Einstein, realizat de cineaştii Brian Grazer şi Ron Howard, premiaţi cu Oscar, va avea premiera la National Geographic, pe 30 aprilie, de la ora 21.00. Cu această ocazie, National Geographic a lansat o pagină web dedicată producţiei, prin care utilizatorul poate vizita virtual casa lui Einstein.

23
/04
/17

Biletele pentru continuarea mult aşteptată a poveştii din Universul Marvel se pot achiziţiona începând cu data de 21 aprilie. Filmul „Gardienii Galaxiei Vol. 2” va ajunge în cinematografele din România începând din seara datei de 4 mai. Cumpărarea biletelor în avans îţi oferă posibilitatea de a fi printre primii care se reîntâlnesc cu gaşca de eroi improbabili.

21
/04
/17

Povestea iubirii/ The History of Love, primul lungmetraj în limba engleză al lui Radu Mihăileanu, va avea premiera oficială în România la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie). Filmul se va bucura de o serie de proiecții speciale în Cluj, în prezența regizorului și a renumitului actor britanic Derek Jacobi.

21
/04
/17

Începe ediția a 2-a a Audience Award Film Festival: filmele premiate de public la marile festivaluri ale lumii, „Café Society” de Woody Allen, „Insyriated” și „Complet străini” în premieră în România, trei proiecții inedite sing-along și concerte de neratat, la Cinema Muzeul Țăranului și la Clubul Țăranului.

21
/04
/17

Momentul de grație / Their Finest (r. Lone Scherfig), un film de epocă plin de detalii sublim recreate, încărcat de emoție, dramatism dar și de umor britanic autentic, va fi proiectat în închiderea celei de-a șasea ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica, duminică, 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco. Cinepolitica are loc în perioada 20 – 23 aprilie la Cinema Elvire Popescu și Institutul Balassi din București.

20
/04
/17

„4 Blocks”, cea mai titrată miniserie europeană a momentului, va fi lansată în România, luna viitoare, de canalul de televiziune TNT. Producția a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin 2017, primele două episoade fiind proiectate în cadrul secțiunii „Berlinale Special Series”.

Page 90 of 258« First...102030...8889909192...100110120...Last »