Astra Film Festival 2019: 4 secțiuni competiționale și 12 programe tematice
https://www.ziarulmetropolis.ro/astra-film-festival-2019-4-sectiuni-competitionale-si-12-programe-tematice/

Ajuns la cea de-a XXVI-a ediţie, Festivalul Internaţional Astra Film de la Sibiu va prezenta în acest an, între 14 şi 20 octombrie, o selecţie a celor mai recente 126 de filme realizate în 45 de ţări ale lumii. 47 de titluri din 4 secţiuni competiţionale vor intra în cursa pentru premiile Astra Film Festival 2019.

Un articol de Petre Ivan|23 septembrie 2019

Programul e completat de zeci de filme de excepție, grupate după subiectele abordate în 12 programe tematice speciale, care aduc pe marele ecran subiecte care ne frământă pe toți în aceste zile, indiferent de sex, naționalitate sau vârstă.

Cele 12 filme selectate în competiția România reprezintă tot atâtea moduri de a explora profund istoria turbulentă a țării și efectele vizibile și mai puțin vizibile asupra prezentui, căutând fără menajamente chipuri ale adevărului.

Competiția Europa Centrală și de Est include 11 documentare, care deși sunt diverse ca subiect, au în comun forța cu care reușesc să pătrundă în universul intim al unor oameni sau al unor națiuni din spațiul ex-sovietic.

10 filmeputernice realizate de cele mai promițătoare noi voci ale cinematografiei documentare din lume conturează competiția Internațional din acest an.

Se împlinesc 20 de ani de când AFF programează în selecția oficială filme produse de universități și școli de film din toată lumea, iar în acest an, cele mai bune 14 filme se regăsesc în competiția DocSchool, aducând laolaltă studenți din România, Germania, Elveția, Portugalia, Anglia, Belgia, Israel, India sau Liban.

Premiile AFF 2019 vor fi decernate sâmbătă, 19 octombrie, iar filmele câștigătoare vor putea fi revăzute în ultima zi de festival – duminică, 20 octombrie.

Programul ediției din acest an este unul bogat și variat, iar pe lângă secțiunile competiționale, festivalul propune 12 programe speciale, dominate de filme care antrenează și ascut mintea privitorilor și care îi fac să vadă lumea cu alți ochi.

O experiență cinematografică extrem de captivantă îi așteaptă și pe copii și adolescenți, în cadrul festivalului Astra Film Junior, care însumează în acest an peste 20 de filme documentare ce ating subiecte precum: schimbări climatice, dorința unui viitor mai bun, mișcări sociale, justiție sau identitate națională.

Filmele din programele tematiceevocă momente din istoria recentă a Europei, între două ziduri, unul care s-a demolat în 1989, și cel de-al doilea, construit la aproape 30 de ani distanță de teama străinilor (”Videograme – România 1989” și ”Europa 30”), privesc la mare adâncime secretele pe care le ascund căsătoria, dragostea și sexul (”Sex Work Stories” și ”Marriage, Sex and Beyond”), prezintă poveștile unor femei gata să înfrunte viața pentru un ideal, pentru supraviețuire sau pentru binele altora (”Puterea e de genul feminin”), surprind în detaliu microcosmosul intim al autorilor lor sau al unor națiuni (”Aparatul de filmat, membru al familiei” și ”China necunoscută”) sau aduc sistemul de justiție mai aproape de cetățeni (”Sistemul juridic sub lupă”).

Pentru că, în acest an, s-a stins din viață Asen Balikci, una dintre figurile marcante ale antropologiei vizuale moderne, AFF îi dedică un program-portretcare include proiecții de filme și discuții panel. ”DokStation” prezintă la Sibiu trei documentare muzicale din programul ediției din acest an a festivalului omonim.

Secțiunea ”Maeștri ai documentarului” conține cele mai recente creații ale unor nume de marcă din cinematografia mondială: Viktor Kossakovsky, Kim Longinotto și Werner Herzog, care aduce pe marele ecran o conversație memorabilă cu nimeni altul decât Gorbaciov.

Nu vor lipsi nici proiecțiile-eveniment: ”Touch Me Not”, ”Siberia în oase” și ”Între Chin și Amin”.

Titlurile filmelor selecționate pentru ediția din acest an a Astra Film Festival sunt disponibile pe site-ul www.astrafilm.ro.

Filmul de promovare al ediției, aici:

Astra Film Festival 2019 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Centrului Național al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Foto: Astra Film Festival – facebook

19
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Pentru că încă nu putem merge la cinema şi la festivaluri, rămânem tot la platformele cu filme accesibile din fotoliul de acasă. De data asta, vă recomandăm trei scurtmetraje foarte speciale, realizate de britanicul Jonathan Glazer, thailandezul Apichatpong Weerasethakul şi americanul Jonas Mekas şi disponibile pe MUBI.

17
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Cu premiera recentă la HBO şi disponibil pe platforma HBO GO, „Natalie Wood: Ce rămâne în urmă” (2020) este un documentar biografic realizat de Laurent Bouzereau despre una dintre cele mai cunoscute actriţe americane. Filmul are ca punct de pornire moartea suspectă a vedetei la doar 43 de ani.

13
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil să apară și primele filme realizate în izolare. Radu Jude a lansat un scurt autoportret conceput la invitația Arte/ZDF. Iar Dan Chișu a încercat un lungmetraj, un simplu excercițiu autocomplezent despre un regizor care roagă actori să joace într-un film despre viața în carantină.

07
/05
/20

PREVIEW Din multitudinea de oferte de filme care pot fi văzute de acasă în perioada asta de izolare, vă propunem câteva titluri clasice maghiare, puse la dispoziţie online şi gratuit, cu subtitrare în engleză, chiar de Arhiva de Film din Ungaria.

04
/05
/20

Micro-granturile #ADFRSurvival, destinate independenților din cinematografie rămași fără nicio sursă de venit în criza economică generată în contextul pandemiei de coronavirus, vor ajunge la beneficiarii desemnați de echipa de evaluare formată din Laura Mușat (fondator Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc), Alexandra Safriuc (coordonator masterclass-uri ADFR & co-fondator / director artistic ShortsUP) și Iulia Popovici (critic de film & teatru / fondator Asociația Transsectorială a Independenților din Cultură).

02
/05
/20

Astra Film Online vă invită duminică, 3 mai, de la ora 18:00, să descoperiți istoria bogată, de nouă secole, a orașului Sibiu, inima Transilvaniei, prin două filme remarcabile: Sibiu-Hermannstadt și Sibiu 825, semnate de Dumitru Budrala.

02
/05
/20

Faptul că amânăm ediția a 13-a a Festivalului One World Romania până spre sfârșitul verii nu înseamnă că ne resemnăm să nu vă mai întâlnim până atunci. Începând din luna mai și până în septembrie vom organiza, constant, o serie de evenimente și de proiecții online, din dorința de a păstra legătura, măcar virtual.

01
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Ce faci când noul film al unui regizor pe care îl admiri te dezamăgește? Ce nu a mers bine? Sunt întrebări pe care mi le-am pus după ce am văzut, în premieră pe platforma MUBI, „Ema” (2019), cel mai recent lungmetraj al chilianului Pablo Larraín, prezentat la Veneția.

29
/04
/20

De Ziua internațională a dansului, miercuri, 29 aprilie, ora 21:00, JTI vă invită la un film cu și despre dans, pe platforma online TIFF Unlimited. Mr. Gaga, un documentar artistic extraordinar despre coregraful israelian Ohad Naharin, în regia lui Tomer Heymann, a fost prezentat prima dată de JTI la ediția TIFF din 2016, la cinematograful Florin Piersic din Cluj.

Pagina 10 din 271« Prima...89101112...203040...Ultima »