Astra Film Festival: best of, între 21 – 23 ianuarie
https://www.ziarulmetropolis.ro/astra-film-festival-best-of-intre-21-23-ianuarie/

O selecţie specială de documentaredin programul aniversar Astra Film Festival 2013 porneşte de la Sibiu cu destinaţia Bucureşti. Filmele vor fi proiectate la Institutul Cultural Român (ICR) şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).

Un articol de Petre Ivan|20 ianuarie 2014

O selecţie specială de documentaredin programul aniversar Astra Film Festival 2013 porneşte de la Sibiu cu destinaţia Bucureşti. Filmele vor fi proiectate la Institutul Cultural Român (ICR) şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).

În perioada 21 – 23 ianuarie 2014, la ICR va fi proiectat în fiecare zi, cu începere de la ora 18, câte un documentar premiat la AFF 2013.

Marţi, 21 ianuarie, programul se deschide cu filmul desemnat cel mai bun documentar la competiţia Europa Centrală şi de Est, Anatomia plecării (regia Şerban Oliver Tătaru), o întoarcere în timp în care regizorul reface traseul plecării familiei sale din România în Germania în ultimii ani ai regimului comunist.

Câştigător al premiului pentru cel mai bun documentar românesc, În numele primarului (regia Anca Hirţe), va fi proiectat miercuri, 22 ianuarie.

Filmul este o analiză pertinentă a relaţiei oamenilor simpli cu autoritatea. În ultima zi, joi 23 ianuarie, programul include două proiecţii, O scurtă istorie Astra Film (regia Carmen Vidu), povestea celor 20 de ani de festival narată de Dumitru Budrala, director AFF, şi Afacerea Tănase.

Leapşa pe murite (regia Ionuţ Teianu), câştigător al premiului special acordat documentarului românesc, care reconstituie unul dintre cele mai răsunătoare cazuri de asasinat comandat cu iz politic din perioada ceauşistă.

Astra Film Festival

Afişul „Astra Film Festival on tour”

La proiecţii vor fi prezenţi Ileana Bîrsan (critic de film), Dumitru Budrala (director AFF) şi Csilla Kato (director de programe AFF).

În weekend, între 24 și 26 ianuarie 2014, MNȚR continuă seria proiecțiilor de documentare din competiția oficială AFF 2013.

În prima zi, de la ora 18:30, publicul va putea viziona filmele O scurtă istorie Astra Film şi Mathew’s Laws (regia Marc Schmidt), marele câştigător la AFF 2013.

Sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 17, pe marele ecran ajung poveşti intime locale, precum My German Children(regia Tom Pauer) şi Dancing Alone (regia Biene Pilavci) – premiul pentru cel mai bun film documentar din competiţia internaţională; dar şi subiecte de interes global, Google and the World Brain (regia Ben Lewis), un film despre proiectele controversate desfăşurate cu ușile închise de gigantul Google.

Duminică, 26 ianuarie, de la ora 15, vor fi proiectateBlestemul gazelor de şist (regia Lech Kowalski), unul dintre cele mai aclamate filme din 2013 care dezbate un subiect fierbinte de actualitate, Cântece pentru un muzeu (regia Eliza Zdru), Speranţe la vânzare (regia Cecilia Felmeri) şi Ion (regia Olivier Magis).

Astra Film Festival

Astra Film Festival: Cântece pentru un muzeu, regia Eliza Zdru

2014 se anunţă un an plin pentru Astra Film Sibiu, care a sărbătorit recent 20 de ani de existenţă.

Festivalul va continua să călătorească prin toată ţara şi va ajunge în curând şi la Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş sau Iaşi.

În tradiția anilor trecuți, în fiecare joi de la ora 19, spectacolul lumii se poate vedea pe marele ecran și la Cinemateca Astra Film din Sibiu.

O nouă ediție a festivalului va avea loc între 13 și 19 octombrie 2014.

Foto cu Astra Film Festival – cinemagia

 

06
/04
/22

Questo, platforma de divertisment urban care oferă jocuri tematice de explorare a lumii reale, și HBO Max provoacă bucureștenii să descopere universul serialului românesc „RUXX” într-un mod inedit, din 9 aprilie!

05
/04
/22

Luna aprilie marchează lansarea unui nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania. Pornind de la principiul că citirea unui film se poate asemăna cu cititul unei cărți, proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar despre drepturile omului ca material didactic.

31
/03
/22

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

21
/03
/22

Într-o ceremonie care a avut loc pe 19 martie la Palatul Național al Culturii din capitala Bulgariei și care a marcat cea de-a 26 ediție a Sofia International Film Festival, filmul românesc „Căutătorul de vânt” a câștigat premiul FIPRESCI „pentru măiestria reflecției asupra existenței umane și pentru modul în care folosește limbajul cinematografic în a revela frumusețea naturii și a vieții de zi cu zi”.

18
/03
/22

Comedia romantică „Lebensdorf”, regizată de Vali Hotea, cu Mimi Brănescu, Ana Covalciuc și Ioana Flora în distribuție, va putea fi vizionată în cinematografele românești începând de vineri.