Astra Film Festival Sibiu 2018, selecția oficială
https://www.ziarulmetropolis.ro/astra-film-festival-sibiu-2018-selectia-oficiala/

56 de filme vor participa în cele 5 secţiuni competiţionale ale Festivalului Internaţional Astra Film, eveniment programat pentru perioada 15-21 octombrie. 11 documentare vor avea premiera mondială la Festival.

Un articol de Petre Ivan|4 septembrie 2018

Selecția oficială 2018 a Festivalului Internațional Astra Film, eveniment programat pentru perioada 15-21 octombrie, este disponibilă pe www.astrafilm.ro.

Câștigătorii secțiunilor competiționale vor fi anunțați sâmbătă, 20 octombrie.

În ediția 2018, Astra Film Festival aniversează 25 de ani de explorare și experimentare a condiției umane prin cinematografia realității. Teme actuale complexe și portrete amănunțite ale diversității sociale și culturale contemporane vor fi aduse în atenția publicului din Sibiu prin filmele de non-ficțiune selecționate.

Timp de 7 zile, în 9 spații special amenajate în centrul istoric al orașului, publicul va avea de ales dintr-o selecție a celor mai bune 101 filme produse recent în România și în lume. Selecția a fost făcută dintr-un număr record de peste 3.000 de filme care au fost înscrise în acest an și include 10 producții românești.

Competiția de film de non-ficțiune se va desfășura pe 5 secțiuni, astfel: Internațional (cu 9 filme selecționate); Europa Centrală și de Est (10 filme); România (10 filme); Scurtmetraj (12 filme); Student (15 filme).

Juriu AFF (Astra Film Festival)

Acestor producții li se adaugă cele 45 de filme prezentate în afara competiției – în cadrul programelor tematice ale Festivalului, în format experiențial (realitate virtuală și proiecții 360 de grade), precum și în cadrul Astra Film Junior, un festival-în-festival dedicat formării generației următoare de cinefili și realizatori de film documentar, aflat la a 10-a ediție.

Programul ediției din 2018 include, de asemenea, conferințe, discuții panel, masterclass-uri, întâlniri ale profesioniștilor din industrie, concerte și Q&A cu realizatorii prezenți la Sibiu.

„Selecția de filme a ediției 2018 este relevantă pentru lumea în care trăim, unde tot mai multe întâmplări zilnice din sfera politică și socială afectează însăși esența condiției noastre umane și tot mai puține reușesc să ne redea credința în umanitate. Într-o perioadă în care viața chiar bate filmul, producțiile selecționate aduc noutate genului atât prin varietatea și complexitatea subiectelor, cât și prin creativitatea abordării stilistice. Astra Film Festival aniversează astfel 25 de ani de experimentare și explorare cinematografică a realității, într-un spațiu creat anume pentru cunoașterea și înțelegerea micro și macro cosmosului uman”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Sibiu.

Astra Film Festival Sibiu se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Foto: Astra Film Festival Sibiu 2018 – Silvana Armat

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.