Atelier de circ contemporan, în premieră la Teatrul Gong din Sibiu!
https://www.ziarulmetropolis.ro/atelier-de-circ-contemporan-in-premiera-la-teatrul-gong-din-sibiu/

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu organizează începând de vineri, 18 ianuarie, ora 18:00, primul atelier de circ pentru copii.

Un articol de Liliana Matei|10 ianuarie 2019

Organizat în cadrul Programului de Educație Participativă, atelierul de circ „Alandala” va fi coordonat de profesorii Ramona Cișmaru și Nicolas Peyroux. Cu peste 10 ani de experiență în domeniul circului (diverse proiecte în Franța, Irlanda, Bosnia, Polonia și România), o formare pedagogică în artele circului (L’école de cirque de Bruxelles) și o pasiune pentru educația non-formală, cei doi promovează circul ca artă și activitate recreativă în România. Atelierele „Alandala” sunt un amestec de discipline clasice de circ (cablu, minge de echilibru, jonglerie și acrobații), teatru, expresivitate corporală și ritm. Cei doi profesori își propun ca printr-o abordare ludică și pedagogică să promoveze lucrul în echipă, încrederea și respectul față de sine și cei din jur.

Primul modul al atelierului va avea ca temă principală introducerea în arta jongleriei și presupune lucrul cu mingi, diabolo, baton floare, farfurii, pene, pălării, inele și fulare. Un modul constă în șase ședințe, organizate o dată pe săptămână, vinerea de la ora 18:00, în perioada 18 ianuarie – 22 februarie. Fiecare sesiune are o durată de aproximativ o oră și jumătate și este recomandată copiilor cu vârsta între 8 și 12 ani. Având în vedere structura modulară a proiectului, participarea copiilor la toate cele 6 sesiuni este esențială. Participarea la acest program se face prin achitarea unui bilet în valoare de 60 de lei. Biletele se achită în avans, ședințele neefectuate nu se recuperează, iar contravaloarea acestora nu poate fi returnată. Toate obiectele și materialele de lucru vor fi puse la dispoziția copiilor de către organizatori. Se recomandă ținuta lejeră și încălțăminte de interior. Biletele la acest atelier vor fi puse în vânzare începând de joi, 10 ianuarie online prin teatrulgong.ro sau la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00.

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.