Ateliere de seara pentru copii, la Operă
https://www.ziarulmetropolis.ro/ateliere-de-seara-pentru-copii-la-opera/

Opera Naţională Bucureşti continuă seria activităţilor pentru copii cu Atelierele de seară, intitulate „Lacul lebedelor” şi ,,Hänsel si Gretel”.

Un articol de Andrada Văsii|15 octombrie 2013

În noua stagiune a Operei Naţionale Bucureşti, copiii pot deveni pentru câteva ore balerini, regizori, actori, pictori, iar aplauzele vor veni din partea artiştilor. Astfel, Opera Naţională Bucureşti continuă seria activităţilor pentru copii cu două ateliere de seara: „Lacul lebedelor” şi ,,Hänsel si Gretel”.

Atelierele se înscriu într-o serie mai largă de inițiative cultural-educative pentru copii ale Operei Naționale București, venind în sprijinul spectatorilor familiști care doresc să vină la Operă însoțiți de cei mici.

Astfel, în timp ce părinții urmăresc un spectacol, copiii iau parte la activități educative adecvate vârstei lor și coordonate de către actori, balerini, muzicieni, artiști plastici sau artiști păpușari.

Programul Ateliere de seara se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani și se va desfășura la sediul Operei Naţionale Bucureşti, într-un spațiu special amenajat pentru cei mici.

Copiii iau contact cu arta la cele două ateliere de seara

Luna aceasta, programul Ateliere de seara este programat să se desfăşoare în zilele de 19, 20, 26 şi 27 octombrie, în intervalul orar 19.00-22.15, în paralel cu spectacole din repertoriul teatrului liric bucureştean.

Citiţi şi: La Sylphide şi Rigoletto – noile premiere de la Opera Națională

Programul atelierelor pentru copii va include momente de balet (coordonator – Ileana Sora), improvizaţie teatrală (coordonatori – Mioara Ifrim, Valentino Tiron), arte plastice (coordonatori Camelia Păsăroiu, Radu Ioan Mihail), dar și jocuri interactive (Clarisa Cristea).

Ateliere de seara

Copiii sunt invitaţi să se relaxeze la programul Ateliere de seara

Primul de pe lista atelierelor pentru copii este „Lacul Lebedelor”. Acesta va avea loc la Opera Naţională Bucureşti, sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 19.00 (în paralel cu spectacolul de operă Otello de Giuseppe Verdi). Duminică, 20 octombrie, ora 19.00 (în paralel cu spectacolul de balet Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski). Acesta va include un modul actorie, jocuri interactive cu Mioara Ifrim, modul arte plastice, desen cu radu Mihail, modul primii paşi de balet cu Ileana Sora.

Al doilea eveniment din cadrul programului Ateliere de seara pentru copii, „Hänsel şi Gretel”, va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, ora 19.00 (în paralel cu spectacolul de operă La Bohème / Boema de Giacomo Puccini), dar și duminică, 27 octombrie, ora 19.00 (în paralel cu spectacolul de balet Giselle de Adolphe Charles Adam).

Atelierul va include un modul actorie, pantomimă cu Valentino Tiron, un modul de arte plastice, desen cu Camelia Păsăroiu și un modul dans, jocuri interactive cu Clarisa Cristea.

Info:

Pentru programul Ateliere de seara sunt disponibile 15 bilete, la prețul de 11 lei, care pot fi achiziționate de la Casa de bilete a Operei Naționale București sau online.

Biletul pentru atelier este valabil doar împreună cu biletul la spectacol al părintelui sau al însoţitorului.

Foto credit: Opera Națională București , programul Ateliere de seara

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]