Ateliere pentru copii de toate vârstele, spectacole de lectură și expoziții, la Festivalul Tânăr de la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ateliere-pentru-copii-de-toate-varstele-spectacole-de-lectura-si-expozitii-la-festivalul-tanar-de-la-sibiu/

Șapte ateliere, două spectacole de lectură şi trei expoziţii de fotografie şi desen sunt incluse în programul celei de-a cincea ediţii a Festivalului Tânăr de la Sibiu, care are loc în perioada 1-10 noiembrie, la Teatrul Gong.

Un articol de Liliana Matei|3 noiembrie 2019

Greenarium a propus, în primele trei zile de festival, un atelier de creat mini-grădini, dedicat copiilor cu vârste de peste 6 ani. Lavinia Braniște a susținut, pe 2 noiembrie, atelierul de lectură și desen „Întâlnire cu Rostogol”. Flute Theatre din Marea Britanie a adus la Sibiu, tot pe 2 noiembrie, un atelier de dezvoltare personală pentru copii cu tulburări de spectru autist și familiile lor. Iată cu ce alte evenimente continuă festivalul!

Compania de dans Miyazaki C-Dance Center, namstrops, va prezenta, pe 5 noiembrie, de la ora 10:00, în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat German, atelierul de video-dans „DaDaDaDa Da”. Recomandat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani, este structurat pe șapte niveluri, împletind dansul, filmarea, editarea cu plăcerea de a crea împreună un film de trei minute. Abordarea namstrops s-a născut din „metoda de învățare a dansului creativ pe bază de proiect”, dezvoltată de Chiyoe Matsumoto, profesor emerit la Universitatea Ochanomizu, după metodele „educației fizice artistice contemporane” și „educației fizice prin expresie”, care îi aparțin profesorului Rumiko Takahash. „Namstrops”, inversul cuvântului „sportsman”, nu este doar numele companiei, ci și titlul metodei și filozofiei care aduc laolaltă sportul, arta și educația. Prin alăturarea lor, a luat naștere atelierul „expresii fizice” al companiei namstrops, singura trupă de dans care folosește gimnastica ritmică în școlile din Japonia. Reprezentația este sold out.

Pe 6 noiembrie, de la ora 10:00, în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat German, va avea loc atelierul Grasshopper, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani. Cinci dansatori, în coregrafia semnată de Akifumi Toyofuku, Souhei Minowa și Takafumi Kodama, după dramaturgia lui Rumiko Takahashi, vor interpreta povestea „Greierele și furnica”. Prin acest atelier, care va dura 50 de minute, membrii trupei vor reinterpreta povestea din punctul de vedere al greierului și inversa toată acțiunea. Reprezentația este sold out.

Echipa Mini Zucchini va susține, în ultimele trei zile de festival, un atelier de gătit dedicat copiilor cu vârste de peste 4 ani. Se va discuta despre mâncarea preferată și ce știu copiii despre ea, de unde provin ingredientele și cum ne ajută ele. Se va găti, individual sau în echipe, în funcție de rețetă. Atelierele vor avea loc în Sala Studio, pe 8 noiembrie, de la ora 17:00, pe 9 noiembrie și pe 10 noiembrie, de la orele 10:00 și 12:00. Prețul unui bilet este de 14 lei.

Pe 9 noiembrie, de la ora 14.00, în Sala Etaj a Teatrului Gong, va avea loc un atelier pentru bebeluși și părinți pus în scenă de Sanja Frühwald, Till Frühwald și Giordana Pascucci. Atelierul este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 24 de luni. Cei trei membri ai trupei vor reda fiecare mișcare, sunet și stare de spirit a bebelușilor, dezvoltând un dialog jucăuș și imprevizibil. Prețul unui bilet este de 14 lei.

Spectacolul de lectură „Povestea gaborilor”, de Mădălina Brândușe și Andrei Șerban, după o piesă scrisă în cadrul proiectului „Culese din Telciu”, va fi prezentat pe 4 noiembrie, ora 14:00, la Sala Studio, și este recomandat persoanelor de toate vârstele. Spectacolul vorbește despre relaţiile sociale dintre gaborii din Telciu şi populaţia majoritară neromă si realitățiile cotidiene ale copiilor ai căror părinți sunt plecaţi la muncă în străinătate. Textul are la bază o serie de 13 interviuri, din perioada iulie-august 2019, timp în care actrița Mădălina Brândușe împreună cu actorul și regizorul Andrei Șerban au petrecut o lună la Telciu, ca rezidenți în cadrul programului „Culese din Telciu. Rezidențe de cercetare și creație artistică”.

Un al doilea spectacol-lectură, „Celule de bază”, de Petro Ionescu și Raul Coldea, scrisă în cadrul aceluiași proiect, va fi prezentat pe 4 noiembrie, de la ora 17:00, în Sala Studio. „Celule de bazăʺ este rezultatul unei cercetări desfășurate în comunele Telciu și Romuli care are ca punct de pornire structurile familiale și factorii economici care le influențează. Textul are la bază interviuri luate persoanelor din aceste comunități și pune accentul pe povești în care migrația și componenta de gen sunt extrem de relevante. Reprezentația va fi urmată de lansarea publicației Făpturile din Romuli, produsul final al rezidenței artistice, la care vor participa Cristian Grecu și Gabriela Herța.

Expoziția „Alandala – Circ contemporan în Sibiu” este deschisă din 2 noiembrie. Aceasta aduce laolaltă poze realizate în diferite școli de circ recreațional din Europa (Galway Community Circus – Irlanda, Ecole de cirque de Bruxelles – Belgia, Cirque Toameme – Elveția, Zaltimbanq – Luxembourg și Școala de circ Alandala – România). Circul contemporan capătă o nouă formă, pretutindeni în Europa de Vest, ca activitate recreativă, metodă de incluziune socială și unealtă non-formală în educație.

Pe 3 noiembrie, a avut loc vernisajul expoziției „Tânăr”, de Paul Mureșan, artist, regizor, animator şi ilustrator. A expus în importante săli europene, dar este cunoscut și pentru scurtmetrajele sale animate multi-premiate „Pui de somnʺ (2014) şi „Mamă, tată, am să vă spun cevaʺ (2016). Filmele au fost selecţionate la festivaluri din întreaga lume, iar „Pui de somnʺ a fost desemnat cel mai bun film românesc la Anim’est 2014. Noul lui scurtmetraj animat, „Ceva”, a fost prezentat deja în mai multe festivaluri internaționale. În acest moment, Paul Mureșan se concentrează pe diverse proiecte personale, în timp ce scrie la lucrarea de doctorat despre animaţie ca dimensiune paralelă.

Pe parcursul festivalului va putea fi admirată și expoziția de fotografie a lui Dragoș Dumitru, o retrospectivă a spectacolelor din repertoriul Teatrului pentru Copii și Tineret Gong.

Biletele pentru spectacolele din cadrul festivalului sunt disponibile online, pe Entertix.ro.

Festivalul Tânăr de la Sibiu este finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de UNITER prin Fondul Timbrului Teatral. Co-finanțat de Centrul Cultural German și co-produs de Radio România. Parteneri: Conceptual Lab by Theo Nissim, Tursib, Rollercoaster PR.

Prezentat de Zile și Nopți în parteneriat cu Music Channel, Ziarul Metropolis, Scena 9, Revista Amfiteatru, Sibiu 100%, Turnul Sfatului, Tribuna, Ora de Sibiu, Hermannstader Zeitung, Star Sibian, Capital Cultural, Știri de Sibiu.

21
/02
/17

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în perioada 27 februarie - 8 martie Târgul "De Mărțișor", eveniment prin care își propune promovarea "vechiului obicei al dăruirii, la început de primăvară, a micilor obiecte artizanale cu rol protector".

17
/02
/17

Cu prilejul „Zilei Brâncuși ” care se sărbătorește la nivel național în fiecare an, la 19 februarie, MNAR prezintă în perioada 19-26 februarie 2017 o selecție de fotografii-document care surprind pe de o parte etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și pe de altă parte atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale.

13
/02
/17

Deschiderea ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția (11-28 februarie) a fost marcată de un show acvatic spectaculos, la care au participat, ca în fiecare an, numeroși vizitatori. Show-ul inaugural, pus în scenă pe Canalul Cannaregio, a celebrat sâmbătă seara temele frumuseții, mării și vanității, printr-o paradă a creaturilor marine.

30
/01
/17

Expoziţia itinerantă "Lumea turcică din Munţii Altai până în Balcani", ce aduce in fata publicului 33 de picturi în ulei semnate de tot atâţia artişti din 17 ţări, se va deschide pe 1 februarie, de la ora 18.30, la Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Naţional.

21
/12
/16

Tabloul "Țărăncuțe" ("De la fântână") de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat, marți seară, la prețul de 320.000 de euro, la licitația de iarnă a Artmark, devenind cea mai bine vândută lucrare din acest an. Printre vedetele serii s-au mai numărat "Intimitate" de Nicolae Tonitza, "Car cu boi la amiază" de Nicolae Grigorescu, "Pod" de Adrian Ghenie sau "Pieta" de Corneliu Baba.

19
/12
/16

Romfilatelia a editat o nouă emisiune de mărci poştale tematice în cadrul proiectului „Stele de aur ale scenei şi ecranului”. Cele şase timbre ale acestui proiect filatelic au aceeaşi valoare nominală, de 4,50 lei, şi prezintă Stele de Aur ale scenei româneşti, în imagini de colecţie: Adela Mărculescu, Florina Cercel, Ilinca Tomoroveanu, Alexandru Arşinel, Ion Caramitru, Costel Constantin.

15
/12
/16

Ateneul Român găzduiește instalația documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil. Informațiile documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția.

14
/12
/16

O schiță anterior necunoscută a lui Leonardo da Vinci a fost evaluată la suma de 15,8 milioane de dolari, după ce a fost adusă la o casă de licitații franceză de către un medic pensionar. Casa de licitație Tajan a precizat că desenul, unul dintre cele opt făcute de artistul renascentist Sfântului martir Sebastian, este o "descoperire extraordinară".

08
/12
/16

Considerată o revelație a cinematografiei europene, actrița Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziția “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din București.

08
/12
/16

Un tablou al pictorului belgian James Ensor, "Squelette arrętant masques" ("Schelet oprind măștile"), a fost achiziționat, miercuri, pentru suma de 7,4 milioane de euro, un record mondial pentru o lucrare a artistului, în cadrul unei vânzări organizate de casa de licitații Sotheby's la Paris

07
/12
/16

Proiecția filmului „Biserici de lemn din România – un documentar”, va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 12, la Cinemateca Eforie din București. Filmul se proiectează în cadrul celei de-a XI-a ediții a IPIFF – „Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți”.

06
/12
/16

Pentru a celebra aniversarea a 60 de ani de existenţă, Comisia Naţională a României pentru UNESCO organizează proiectul „Porţi deschise la CNR UNESCO”. În cadrul acestuia, se vor desfăşura, la sediul din str. Anton Cehov nr. 8, până pe 15 decembrie, o serie de evenimente care să aducă în atenţia publicului rolul UNESCO în promovarea colaborării între naţiuni prin cultură, educaţie, ştiinţă, comunicare şi informare.

Pagina 30 din 59« Prima...1020...2829303132...4050...Ultima »