Ateliere pentru toate vârstele în grădina Institutului Cultural Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/ateliere-pentru-toate-varstele-in-gradina-institutului-cultural-roman/

În această vară, la Institutul Cultural Român se dezvoltă cunoştinţe şi se cultivă pasiuni: de pe 10 august, artişti, jurnalişti şi scriitori vin în sala şi în grădina ICR (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) să-şi împărtăşească experienţele, pe înţelesul celor mici, dar şi pe gustul celor mari.

Un articol de Liliana Matei|8 august 2015

Vor fi studiate istoria artei, cu Raluca Ilaria Demetrescu, artist plastic; pictura și desenul, cu Roxana Ambrozie, artist plastic și curator; arta decorativă, cu Iuliana Popescu; scrisul jurnalistic și cel beletristic, cu Cristian Răuțu (TVR) și Dragos Ghițulete (ICR); canto-ul, cu artista Izabela Barbu și fotografia, cu Mihail Cratofil (ICR).

Organizate în serii de câte două săptămâni, atelierele pentru copii se desfășoară în perioada 10 august – 10 septembrie, iar cele pentru adulți în perioada 10 august – 30 septembrie. Atelierul de fotografie va începe de pe 17 august.

Orar:

Atelier de scris povești – Cristian Răuțu
Luni, 10 august / 10.00 – 11.30
Joi, 13 august / 17.30 – 19.00
Luni, 17 august / 10.00 – 11.30
Joi, 20 august / 17.30 – 19.00

Pictură și desen – Roxana Ambrozie
Luni, 10 august / 17.30 – 19.00
Miercuri, 12 august / 10.00 – 11.30
Luni, 17 august / 17.30 – 19.00
Miercuri, 19 august / 10.00 – 11.30

Artă decorativă – Iuliana Popescu (Julie Flame)
Marți, 11 august / 10.00 – 11.30
Miercuri, 12 august / 17.30 – 19.00
Marți, 18 august / 10.00 – 11.30
Miercuri, 19 august / 17.30 – 19.00

Canto – Izabela Barbu (Jezebel)
Marți, 11 august / 17.30 – 19.00
Joi, 13 august / 10.00 – 11.30
Marți, 18 august / 17.30 – 19.00
Joi, 20 august / 10.00 – 11.30

Fotografie – Mihail Cratofil
Luni, 17 august / 10.00 – 11.30
Miercuri, 19 august / 10.00 – 11.30
Luni, 24 august / 10.00 – 11.30
Miercuri, 26 august / 10.00 – 11.30

Mai multe detalii, în curând, la adresa www.icr.ro/ateliere_icr_2015.

Participarea la prima serie de cursuri este gratuită, pe baza înscrierii prealabile la adresa [email protected], cu specificarea atelierului vizat și, în cazul minorilor, a vârstei cursantului.

Se vor acorda certificate de absolvire.

Raluca Ilaria Demetrescu, artist plastic: „Propun un exerciţiu pentru învăţarea, în paşi simpli şi clari, a unor noţiuni de istoria artei. Vom privi împreună albume de artă, cărţi de istoria artei prezentată în ordine cronologică începând cu primele forme de artă cunoscute – desenele rupestre din peşteri, continuând cu Mesopotamia, arta egipteană, greacă, romană, coptă, primele secole ale creştinismului şamd, plus arte din zone ale lumii care nu intră neapărat în cronologia artei occidentale, ș.a. – şi vom vorbi pe scurt despre asta. Vom încerca să găsim, împreună, asemănări şi conexiuni cu arta modernă şi contemporană.

Partea practică va consta în realizarea de către cursanţi a unui obiect artistic în legătură cu cele privite și discutate. Vom folosi tot felul de tehnici ludice, tradiţionale sau inovante care să stârnească bucurie şi curiozitate. Nu îmi propun să învăţ pe nimeni să deseneze, picteze sau să realizeze o operă de artă finită, serioasă. Mă interesează ca acei cursanţi care vor fi interesaţi să plece de la curs cu mai multe întrebări decât răspunsuri, să înţeleagă un pic ce înseamnă o creaţie artistică contemporană şi să aibă noţiuni de istoria artei.“

11402333_1113980198615728_8152335515674809245_o

Cum poți să îți dezvolți imaginația și creativitatea? La cursul de pictură și desen ținut de Roxana Ambrozie, participanții vor putea să dea frâu liber exprimării artistice și să învețe diverse tehnici: de la dactilopictura, unde se va picta direct cu mâna, până la tehnica suprapunerii de culoare, tehnica firului de ață, cea a ștampilei de cartof, a buretelului și a gumei de șters, a petei de cerneală, a amprentei degetului, a desenului cu lumânarea, cu creta sau cu acuarela.

Iuliana Popescu va prezenta arta decorării simțită și traită de un autodidact, care între două traduceri pictează: „Între joc, inspirație, entuziasm și stări de moment mâna și gândul au un moment de prietenie strânsă. Sunt în armonie și mă lasă și pe mine să particip la jocul lor, uneori ca un spectator uimit…“ Cursanții vor învăța să picteze pe sticlă, pe lemn și să readucă la viață obiecte uitate sau, la prima vedere, nefolositoare.

Izabela Barbu, pe numele de scenă Jezebel: „Cum a ajuns artist un om care pana la 40 de ani a lucrat in sistemul bancar? Prin dăruire și urmându-și inima. De ce canto? Veți învăța să transmiteți sentimente, emoții, să “povestiți” prin cântecele voastre, aidoma unui actor și să ajungeți la inimile auditoriului. Veți învăța să transfigurați tracul de scenă în emoție artistică, în act creator.“

Unul dintre cei mai experimentați jurnaliști români, Cristian Răuțu, dezvăluie: „Și adulții și copiii vor învăța tehnici de scriere și secretele celor care trăiesc din scris. Marele secret al scrierii este… că nu este niciun secret. Toți știm să scriem, dar fiecare are motivațiile lui pentru a începe să aștearnă pe hârtie ceea ce simte și gândește. Tehnicile țin de natura fiecăruia.“ Cursurile vor începe cu vizionarea unui documentar de 15-20 de minute, realizat de Cristian Răuțu.

Dragoș Ghițulete, jurnalist și autor al romanelor Gluma rusească (Cartea Românească, 2010) și Partea dreaptă a capului (Polirom, 2014): „Ca să te apuci de scris ai nevoie de… oase tari și răbdare. Nu e ușor să stai ore și ore în fața calculatorului. Mai ales când pagina rămâne albă. Mai cred și că trebuie să citești foarte mult. Restul vine pe măsură ce trece timpul“.

Despre imagine se spune că ar valora „cât o mie de cuvinte“. Dincolo de această aritmetică retorică, explozia comunicării este acompaniată, în lumea de astăzi, de omniprezența vizualului. Fotografia de presă, fotografia ca artă, fotografia ca document sunt zone care se intersectează, fără să se suprapună. Despre teoria și practica unui domeniu care împlinește în curând două secole, le va vorbi cursanților Mihail Cratofil, ale cărui fotografii ilustrează, de mai bine de un deceniu, evenimentele ICR.

13
/10
/20

Expoziția-fenomen „Woman Unchained“ by Irina Greciuhina, care-a fost deschisă timp de o lună în spațiul expozițional Arbor.art.room, perioadă în care s-a bucurat de un imens succes, s-a închis în „real“, dar iubitorii de frumos mai au o șansă să contemple „Cina cea de taină“ cu femei și alte lucrări care i-au încântat pe bucureșteni în această perioadă.

12
/10
/20

Maria Orosan-Telea condensează în spațiul Kunsthalle Bega Box sub numele Later Edit 13 evenimente cuprinse în programul „Draft” - un program curatorial despre proiecte artistice în stadiu de idee, parțial realizate sau replicabile la scară mai mare, desfășurat din 2018 în Biblioteca Pavilion din Timișoara.

05
/10
/20

O expoziție de fotografie, proiecții de filme, teatru, recital de saxofon – programul Institutului Cervantes din București pentru luna octombrie include o serie de evenimente artistice care evidențiază creativitatea și caracterul inovator al mediului artistic de limbă spaniolă, o formă de a marca Ziua Națională a Spaniei, celebrată pe 12 octombrie. Totodată, octombrie înseamnă și reluarea activităților cu prezență la sediul instituției, din Bulevardul Regina Elisabeta 38.

01
/10
/20

În ciuda restricțiilor contextului pandemic, 32.405 de persoane au participat la ediția a 7-a Art Safari, finalizată duminică noapte, probabil cel mai mare eveniment dedicat artei în România, unic ca amploare, concept și structură. Muzeul temporar, deschis pentru două săptămâni, de data aceasta în Victoria Tower, a ocupat cu artă o suprafață de 6.000 de metri pătrați și a găzduit 800 de opere în valoare totală de peste 12 milioane de euro.

28
/09
/20

Când arta devine o formă de a pătrunde dincolo de vizibil, în adâncurile nevăzute ale ființei, artistul accede la o conectare profundă cu el însuși prin accesarea părților nevăzută ale Sinelui. Creația capătă un substrat mult mai profund, iar artistul devine mai mult decât un simplu imitator al conținutului realității. Cel care lasă emoția să se manifeste pe pânză, invită privitorul spre expresivități și trăiri care compun un întreg ansamblu de stări ale creatorului.

24
/09
/20

Fundația Calea Victoriei aduce o mulțime de noutăți în programul de cursuri online al lunii octombrie, ca să te bucuri de seri reușite și energizante. Istorie și artă urbană, dicție și cetăți medievale, negociere și literatură sau comedie sunt doar câteva posibilități.